Ce faci când te-ai săturat de carne? Chifteluțe cu mazăre și dovlecel
0 3 minute 9 luni

E vară, ţi-e cald şi parcă ţi s-a luat de mâncăruri grele, grase, mai ales de carne! Simţi nevoia să pui în farfurie ceva uşor, poate nişte legume sau o salată ori, de ce nu, chifteluţe din legume! Mai precis, din dovlecei combinaţi cu mazăre.

Nu-ţi ia nici mult timp să le prepari, nu stai foarte mult în căldură şi, în plus, vor merge de minune lângă o băutură rece şi poate câteva roşii proaspete, tăiate feliuţe lângă. 

În funcţie de preferinţe le poţi mânca simple sau poţi răzui telemeaua preferată peste ori le poţi servi cu un sos care ştii că-ţi place, de la ketchup până la sosuri de iaurt sau maioneză. 

Iată cum le pregăteşti!

Ai nevoie de

1 dovlecel

1 ardei gras galben

1 cartof fiert

1 morcov

100 g boabe mazăre fierte

2 ouă 2 linguri făină

2 vârfuri de cuțit praf de copt

sare piper

ulei, pentru prăjit

Cum le prepari

Razi dovlecelul și îl storci bine cât să scapi de excesul de apă, dai morcovul și cartoful fiert prin răzătoare, tai cubulețe ardeiul gras, toci ceapa şi zdrobeşti boabele de mazăre cu furculița până se formează o pastă, ca un piure.

Pui toate legumele într-un bol și adaugi ouăle, făina, praful de copt, pui sare și piper după gust și amesteci până obții textura cremoasă pentru chiftele.

Formezi chiftelele după bunul plac, ori în formă de sferă, ori le aplatizezi uşor cu palma.

Le prăjești în ulei încins pe ambele părți și le scoți pe un șervet absorbant.

Poftă bună!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

bucatarie


chiftelute


dovlecel


mazare


meniu


reteta

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *