Medicul Tesloianu vrea să conducă, în continuare, programul de boli cardiovasculare. Ce a decis Tribunalul Iași
0 4 minute 10 luni

Medicul Dan Tesloianu de la Iași, acuzat că folosea stimulatoare cardiace de la pacienți decedați, vrea să conducă în continuare Programul național de boli cardiovasculare.

Dan Tesloianu SURSĂ FOTO ziaruldeiasi.ro

Dan Tesloianu SURSĂ FOTO ziaruldeiasi.ro

Cu toate acestea, justiția și-a spun cuvântul, iar Tribunalul Iași a respins plângerea făcută de acesta împotriva conducerii Spitalului Sf. Spiridon din Iași, care a decis să-l înlocuiască din funcția de coordonator. Sentința nu este însă definitivă și este de așteptat ca medicul Dan Tesloianu să o conteste. 

A fost coordonatorul programului timp de cinci ani

Medicul ieșean a ocupat poziția de coordonator al programului de boli cardiovasculare timp de cinci ani de zile. Chiar dacă nu era remunerată suplimentară, aceasta îi facilita îndeplinirea obiectului dosarului penal deschis împotriva lui.

Concret, Dan Tesloianu este acuzat că refolosea stimulatoare cardiace, pe care le recolta de la pacienți decedați. 

În acţiunea depusă la Tribunal, medicul şi-a prezentat pe larg meritele ce considera că l-ar îndreptăţi să rămână în continuare la conducerea programului, dar fără a argumenta vreo încălcare a legii prin schimbarea sa.

De cealaltă parte, reprezentanţii spitalului au cerut respingerea ca inadmisibilă a plângerii lui Tesloianu, precizând că el ar fi trebuit să se adreseze mai întâi instituţiei medicale. În plus, ei au argumentat că numirea coordonatorilor ţine de atribuţiile managerului, acesta nefiind obligat să-şi motiveze decizia de înlocuire.

Acțiunea medicului a fost respinsă ca nefondată

Reprezentanții Spitalului Sf. Spiridon din Iași au oferit un punct de vedere în legătură cu această situație.

Emiterea actului administrativ pentru desemnarea unui coordonator de program este un act unilateral al managerului spitalului. Încetarea atribuţiilor de coordonator program nu este condiţionată de împlinirea unui termen, realizarea unor indicatori sau acordul părţilor. Revocarea atribuţiilor şi obligaţiilor de coordonator program nu este în măsură să-i creeze un prejudiciu de natură salarială, întrucât activitatea de coordonator program nu este remunerată”, au explicat oficialii spitalului, conform ziaruldeiasi.ro.

Magistraţii Tribunalului au admis acţiunea lui Tesloianu, întrucât o plângere a acestuia fusese înregistrată la registratura spitalului, ceea ce însemna că el îndeplinise condiţia de a se adresa mai întâi conducerii spitalului.

Totuşi, judecătorii nu au găsit niciun motiv pentru a anula decizia de înlocuire a lui Tesloianu din poziţia de coordonator al programului de boli cardiovasculare.

Acţiunea lui Tesloianu a fost respinsă ca nefondată, medicul având însă posibilitatea recursului în faţa Curţii ieşene de Apel.

Tesloianu se află acum sub control judiciar timp de 60 de zile, după ce vineri, 16 iunie 2023, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis revocarea arestului la domiciliu. 

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *