Invitată la podcastul Avangarda cu Ionuț Vulpescu, actrița a vorbit despre visul american.
Redăm câteva replici din interviu:
A fost odată în America, după Manuela Hărăbor. Cum i s-a părut visul american în anii de după căderea comunismului din România? „Mi se pare că oamenii ăștia sunt mai controlați decât noi.”
I.V.: Cum a fost în America? Voiam să vă întreb despre experiența americană puțin.
M.H.: În America am stat cinci ani. Aveam 27 de ani când am plecat. Am plecat pentru că m-am căsătorit. Drept care, când am ajuns la New York, știind că e pentru totdeauna, sau cel puțin așa credeam…
I.V.: Și căsătoria, și New Yorkul…
M.H.: Și căsătoria, și New Yorkul, din păcate, nu s-a întâmplat așa, din păcate, din fericire, până la urmă lucrurile s-au întâmplat exact așa cum trebuia să se întâmple… Nu am fost deloc impresionată, totuși era 1995, venită din comunism, în 1995 totul era tern, nu se dezvoltase nimic, și totuși aveam 27 de ani și puteam să fiu aburită mult mai ușor. Și cu toate astea nu am fost și mă întrebam tot timpul de ce. Poate și pentru faptul că am fost căsătorită cu un om care avea toate țiglele pe cap, care era un om extrem de inteligent și care mi-a prezentat America pe adevărata ei față, nu spuzeala asta, nu sclipirea. Țin minte că primul lucru care mi-a atras un semn de întrebare și la care am zis: „Stai puțin, eu vin dintr-o societate excomunistă, în care totul era în control, și am venit în lumea nouă, în democrația numărul 1 din lume.” Și i-am zis soțului meu: „Mi se pare că oamenii ăștia sunt mai controlați decât noi”.
Și el a zâmbit și a zis: „Adică cum?” Și am spus: „Păi uite, noi nu am avut mâncare. Ăștia au mâncare. Tot ce nu am avut eu, noi, în țările est-europene, ei au cu prisosință, dar cu toate acestea, ei sunt manipulați să facă ce vrea sistemul, pentru că e ca un cadou pe care îl faci unui copil sau o recompensă pe care o dai unui câine sau unei pisici. Îi spui: uite, dacă faci asta, poți să faci un al doilea credit. De exemplu, și să îți faci casa aia, să își mai pui un acoperiș”.
I.V.: Îți mai pui o plasmă…
M.H.: Uite, plasma aia, televizorul ăsta nu mai e, dar acum am inventat altul, costă de două ori mai mult dar e de două ori mai bun.
I.V.: Facem case din plasme, ca în Fahrenheit 451.
M.H.: Și am zis „Uite, asta nu e manipulare?” Pe omul ăla să îl pui să intre la un credit care e plătit și de generația viitoare și de generația generației viitoare?
Între New York și Miami, Manuela Hărăbor: „Dolce far niente de dimineață până a doua zi de dimineața”
I.V.: Ați fost în America între 27 și 32 de ani.
M.H.: Cam așa. Am stat 2 ani la New York și 3 ani la Miami. La Miami mi s-a părut, oricum, în Florida… nimeni nu gândea cu capul lui acolo. Era o dolce far niente de dimineață până a doua zi de dimineața. Totul mergea foarte bine, ne conformam, se mai trezeau puțin când erau două luni de uragane și îi sufla vântul prea tare, că în rest…
Vedeți mai multe aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
