Personalul ANI va beneficia de spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică. Proiectul a fost adoptat de Parlament
0 3 minute 1 an

Deputații au adoptat decizional un proiect de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin care personalul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) va beneficia de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.

FOTO Mediafax

FOTO Mediafax

Camera deputaților a adoptat proiectul cu 178 de voturi „pentru”, 77 de voturi „contra”, iar alți 16 deputați nu au votat. 

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea anexei nr.I la Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,

Actuala modificare legislativa reglementeaza salarizarea directorului de extensie universitara, asociind-o cu cea a directorului de departament, in conformitate cu atributiile 􀍾i responsabilitatile academice ce revin directorului de extensie universitara”, arată motivarea proiectului de lege. 

De sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică prevăzut la art.5, secţiunea 1, capitolul VIII al anexei nr.V la prezenta lege beneficiază şi personalul din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate. Sporul nu se ia în calcul la stabilirea limitei prevăzută la art. 25 din prezenta lege. Categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate”, prevede un amendament al deputatului minorităţilor naţionale Ionel Stancu, potrivit Agerpres

Grupurile AUR şi USR au votat împotriva proiectului de lege, deputatul Mihail Albișteanu declarând că formațiunea nu votează „sporuri aberante”. „Acest spor pentru ANI a fost introdus printr-un amendament şi atrag atenţia că sporurile aberante reprezintă una dintre cauzele pentru care bugetul României este grevat de mari probleme. (…) Nu ştiu ce mai urmează – să votăm sporuri pentru cei care sunt stresaţi de ANI sau spor pentru stat pe scaun, probabil”, a susținut deputatul AUR Mihail Albişteanu.

Proiectul a fost criticat și de USR, parlamentarul Cristian Seidler susținând că „nu trece o săptămână fără sporuri sau creşteri salariale pentru pilele politice pentru care nu există nicio justificare, nefiind calculat impactul bugetar”.

„Nu aţi respectat Constituţia pentru că interesul vostru este să vă plătiţi din ce în ce mai mulţi oameni la stat, pentru că sunt pilele voastre politice, de asta, nu dintr-un alt motiv”, a transmis Seidler.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, pe 6 februarie, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Politică


Top articole


Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *