Neuralink caută a doua persoană care să-i testeze implantul cerebral. Elon Musk anunță că se acceptă cereri
0 5 minute 2 luni

Startup-ul de implanturi cerebrale al lui Elon Musk, Neuralink, acceptă cereri pentru al doilea participant la Studiul PRIME, pentru a-și testa dispozitivul pe un creier uman, a transmis miliardarul vineri, pe rețeaua X. Anunțul vine la aproape cinci luni după ce Neuralink a reușit primul implant cerebral la un pacient.

Anunțul vine la cinci luni după ce Neuralink a reușit primul implant cerebral. Persoana care a participat în premieră la testarea umană este Noland Arbaugh, în vârstă de 30 de ani. Dar, ulterior, compania a recunoscut că implantul său a avut o problemă neașteptată, scrie CNN.

Neuralink a spus că firele care conectează cipul la creierul lui Arbaugh s-au retras, provocând probleme de performanță, deși compania a spus că a făcut ajustări pentru a-și îmbunătăți funcția.

Totuși, Arbaugh spune că implantul, care i-a permis să controleze cursorul unui computer cu creierul, i-a schimbat viața. Arbaugh este tetraplegic din 2016, în urma unui accident acvatic.

„Nu aveam pentru ce să mă trezesc dimineața și dispozitivul a schimbat asta pentru mine”, a spus Arbaugh pentru Good Morning America într-un interviu difuzat vineri. „Am fost foarte fericit că voi face parte din ceva ce cred că este monumental. Acesta este următorul pas înainte în a ajuta oamenii cu paralizie.”

Acum, Neuralink caută mai mulți oameni precum Arbaugh pentru a-și testa cipul. „Dacă aveți tetraplegie și doriți să explorați noi modalități de a vă controla computerul, vă invităm să participați la studiul nostru clinic”, a transmis compania pe X.

Neuralink vrea să folosească implanturi pentru a conecta creierul uman la computere, pentru a ajuta astfel, de exemplu, persoanele paralizate să acceseze smartphone-urile sau computerele sau nevăzătorii să-și recapete vederea. La fel ca interfețele existente creier-mașină, implantul companiei colectează semnale electrice trimise de creier și le interpretează ca acțiuni.

Actualii participanți la studii vor face parte din ceea ce Neuralink numește Studiul PRIME, prescurtare de la Precise Robotically Implanted Brain-Computer Interface. Intenția este de a studia siguranța implantului și a robotului său chirurgical și de a testa funcționalitatea dispozitivului său, a spus compania într-o postare pe blog din 2023.

Compania spune că înrolează pacienți care au „capacitate limitată sau inexistentă de a folosi ambele mâini din cauza leziunii măduvei spinării cervicale sau a sclerozei laterale amiotrofice (ALS)”.

Pacienții din studiu au cipuri plasate chirurgical în partea creierului care controlează mișcarea. Cipul înregistrează și trimite semnale ale creierului către o aplicație, scopul inițial fiind „de a oferi oamenilor capacitatea de a controla cursorul sau tastatura de pe computer folosindu-se de gândurile lor”, a explicat anterior Neuralink.

La aproximativ o lună după operație, Musk a spus că Arbaugh poate controla un mouse cu creierul său. Neuralink a postat mai târziu un videoclip în care Arbaugh își folosește doar creierul pentru a juca șah pe un computer.

Dar după ce dispozitivul a dezvoltat o problemă neașteptată care i-a împiedicat viteza și performanța de procesare a datelor, Arbaugh a spus Good Morning America că „a plâns”.

„A fost foarte, foarte greu să renunț la toate lucrurile uimitoare pe care am putut să le fac”, a spus el.

Neuralink spune că problema întâmpinată face din procesul de învățare.

„Motivul pentru care facem studii clinice și teste de fezabilitate timpurie este să descoperim aceste tipuri de probleme cât mai curând posibil înainte de a fi comercializate”, a declarat DJ Seo, care a fondat Neuralink cu Musk, pentru Good Morning America. „Ne-am suflecat mânecile și am găsit diferite moduri prin care Noland să-și poată recupera performanța, ceea ce am reușit să facem cu succes.”

Consumatorii nu vor avea acces larg la tehnologie în curând. Înainte ca implanturile cerebrale ale companiei Neuralink să ajungă pe piață, vor avea nevoie de aprobare pentru a fi comercializate.

Editor : M.I.

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *