”Pot confirma oferta”. FCSB și-a găsit atacantul. Stagiul negocierilor, după ce Becali și-a dat acceptul
0 4 minute 7 luni
  • UCL: Galatasaray – Manchester United, miercuri, 19:45, DGS 1

  • UCL: Real Madrid – Napoli, miercuri, 22:00, DGS 1

Milionarul din Pipera a declarat, după derbyul Dinamo – FCSB 0-1, că și-a dat acordul deja pentru unul dintre fotbaliști, mai exact pentru atacant. De acum, totul depinde de agentul FIFA, Florin Vulturar, cel care trebuie să rezolve tranzacția.

”Pot confirma că am primit acceptul domnului Becali de a înainta o ofertă, în valoare de 800.000 de euro, pentru un atacant. În ultimele zile au apărut mai multe nume de jucători, dar niciunul dintre acestea nu este cel real. 

Și nici nu vă pot spune eu despre cine este vorba până când nu vom ajunge la o înțelegere. Cert este că am înaintat oferta”, a spus Florin Vulturar în exclusivitate pentru digisport.ro.

Gigi Becali: ”Trebuie să creștem”

Becali a anunțat noutăți la FCSB după ce elevii lui Elias Charalambous și ai lui Mihai Pintilii nu au strălucit în Derby de România. Omul de afaceri a spus că are o echipă extraordinară în acest moment, dar că se simte lipsa unui ”număr 8” și a unui atacant ”mai prieten cu mingea”.

”Trebuie să creștem. Adică să vedem care sunt hibele, să le înlăturăm și venim cu noutăți. Adică să aduci alt jucător, până funcționează. Acum, la ora asta, echipa e extraordinară. Dar avem nevoie de un număr 8 și de un atacant central.

Am făcut o ofertă pentru un atacant, să vedem ce răspuns primim. E din străinătate. Nu dau milioane. Până într-un milion. Am făcut ofertă de 800.000 de euro. E din străinătate. E din Africa, dar nu Africa de Sud. Joacă mai încoace… În țările mai albe”, a spus Becali, potrivit fanatik.ro.

David Miculescu și Andrea Compagno sunt atacanții din acest moment ai celor de la FCSB, dar Becali nu este foarte mulțumit de aceștia.

Miculescu nu pot să spun că nu a încercat, dar nu a avut realizări. S-a încercat şi cu Compagno, deşi dacă mă întrebi pe cine mizez după meciul de aseară, îl pun pe Miculescu în locul lui Compagno.

Vreau un jucător în genul lui Compagno, dar puțintel mai… Să țină puțin de minge, nu să dea toate mingile cu pieptul la adversar. Sau din returnare să o dea la adversar. Puțin mai tehnic, să știe cu mingea.

La un moment dat, i-am și zis lui Mihai: ‘Băi, Mihai, toate echipele din Liga 1 au un atacant mai bun decât noi!’. Nu mai vreau să vorbesc despre asta, nu are rost”, a mai spus Becali.

Etichete: gigi becali , transferuri fcsb , atacant fcsb , florin vulturar


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *