Cum îți convingi copilul să se spele pe dinți. Sfaturi pentru prevenirea cariilor
0 4 minute 10 luni

Părinţii se bucură imediat ce apar primii dinţişori ai copilului și tot atunci încep să se şi întrebe cum să aibă cât mai bine grijă de dantura lui, iar mai apoi, cum să-l învețe să se spele singur pe dinți.

Exemplul părinților este important pentru copii. FOTO expertbeacon.com

Exemplul părinților este important pentru copii. FOTO expertbeacon.com

În primele luni de viață ale copilului, părinţii îi pot masa uşor gingiile cu o compresa umedă, pentru ca la apariția primului dinte, de obicei în jurul vârstei de 6 luni, micuțul să cunoască deja rutina.

Chiar dacă nu se poate vorbi de un periaj propriu-zis la o vârstă atât de mică, o curăţare trebuie să existe.. După apariția dinților, atenția acordată trebuie sporită.

Chiar dacă dinţii de lapte încep să cadă pe la vârstă de 6 ani, acest lucru nu înseamnă că trebuie neglijaţi.

 Ei sunt baza de la care vor pleca dinţii definitivi, de aceea copilul trebuie să fie obişnuit să şi-i cureţe în fiecare zi.

Periuţele se schimbă lunar

Dr. Adrian Mina, unul dintre cei mai reputaţi medici stomatologi din România a făcut o listă scurtă a lucrurilor esenţiale pe care tinerii părinţi ar trebui să le ştie:

Periuţele de dinti trebuie schimbate odată pe lună

„În primii doi ani de viaţă este necesar să schimbăm periuţa copiilor cel puţin odată pe lună; în baie sunt foarte multe bacterii, iar cei mici nu au un sistem imunitar foarte bine dezvoltat. Pentru copiii cu vârsta de până la doi ani se folosesc periuţe speciale, cu vârful mic şi coada mai lungă, pentru că acestea sunt manevrate de către părinţi”,  explica dr. Adrian Mina

Igiena orală este necesară chiar înainte de apariţia dinţilor, iar vizitele la stomatolog sunt obligatorii de la vârsta de trei ani. Specialistul atrage atenția că un regim alimentar echilibrat previne apariţia carilor.

„Copiii mici mănâncă haotic în general, iar aciditatea din gură cauzează cariile. Prin faptul ca cei mici mănâncă frecvent, starea de hiperaciditate se menţine şi afectează dantura. Un copil nu face carii pentru că mănâncă ciocolată sau ceva dulce, ci pentru că mănâncă des şi nu este obişnuit cu ore fix de alimentaţie”, adaugă Adrian Mina.

 Șase ponturi pentru a-ți convinge copilul să se spele pe dinți

Iată ce recomandări are Copilul.ro pentru a-ți convinge mai ușor micuțul să se spele pe dinți:

1 Începe de la o vârstă foarte mică!

2 Transformă spălatul pe dinți într-o activitate distractivă!

3 Fii un model pozitiv pentru copilul tău și când vine vorba de spălatul pe dinți!

4 Achiziționează-i accesorii haioase pentru igiena dentară!

5 Folosește recompense pentru rezultate pe termen lung!

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *