Revolte în Franţa, după ce un tânăr a fost împușcat mortal de un polițist. Hartmann aduce aminte de momentul 2005: Un stat nu poate rezista aşa
0 4 minute 10 luni

H.D. Hartmann, analist de politică externă, a comentat situaţia incendiară, la propriu, din Franţa, acolo unde în mai multe oraşe sunt revolte după ce un tânăr de doar 17 ani a fost împuşcat mortal de poliţişti, pe motiv că nu ar fi oprit la solicitarea agenţilor. 

„În Franţa au loc în mai multe oraşe din jurul Parisului răscoale. Un incident foarte grav a avut loc marţi în oraşul Nanterre. Un poliţist francez a ucis un tânăr de 17 ani care ar fi refuzat să se oprească la semnul agentului. Franţa, care cunoaşte, de când s-a instalat Macronia la Paris şi Macron ca rege atotputernic al statului francez, răscoale şi stări insurecţionale, numai de un asemenea eveniment nu avea nevoie. La Nanterre au fost evacuate azi noapte cartierele principale locuite de minoritari, la a doua şi a treia generaţie de imigranţi. 

Sunt câteva oraşe din jur care s-au aprins la informaţia cu privire la asasinarea de către poliţistul francez a tânărului de 17 ani. Iar azi auzim că şi în Bordeaux ar exista o încercare de răscoală”, a punctat H.D. Hartmann pentru DC NEWS.

Situaţie similară cu 2005. „Un stat nu poate rezista doar cu insurecţii şi oameni pe stradă”

„Ne amintim că aceste evenimente sociale au zguduit Franţa de când Macronia s-a instalat la Elysee, de când Macron sparge capetele tuturor celor care i se opun în numele democraţiei europene. Observăm că o astfel de criză poate să însemne o zguduire mult mai profundă a statului francez şi o şubrezire şi aşa slabei democraţii franceze şi europene. 

Ne amintim că în 2005, sub preşedintele Chiraq, au avut loc celebrele răscoale cauzate de moartea unui tânăr emigrant african, care fugea de poliţie şi s-a ascuns într-o staţie electrică, murind electrocutat. Ne reamintim declaraţiile războinice ale lui Sarkozy, atunci ministru de Interne al Franţei, şi distrugerile care au avut loc timp de săptămâni pe străzile Parisului şi ale altor oraşe franceze. 

Din discuţiile mele cu specialiştii din Franţa, cu ziarişti cunoscuţi sau foarte cunoscuţi, reiese foarte clar că autorităţile de la Paris consideră că aceste răscoale de la Nanterre şi alte oraşe se pot transforma într-o criză majoră, cum a fost criza din 2005. Istoria ne spune că în 2005 Jacques Chiraq nu a mai putut face faţă situaţiei explozive şi a declarat stare de urgenţă pe întreg teritoriul Franţei, introducând armata franceză în ecuaţia pacificării populaţiei răsculate. 

Azi au apărut informaţii că au început răscoale şi în Bordeaux. Deci sunt oraşe care au legături directe cu Parisul, prin autostrăzi, ceea ce pune o presiune mult mai ridicată asupra capitalei Franţei. Vom vedea cum acest fenomen de răscoală va evolua, sunt convins că ne aflăm doar la începutul răscoalei. Trebuie să atrag atenţia că un stat nu poate rezista ani şi ani de zile doar cu insurecţii şi oameni pe stradă. Franţa nu poate rezista la nesfârşit la provocările macroniei şi la indolenţa autorităţilor franceze de a nu asculta doleanţele şi cuvântul poporului”, a concluzionat Hartmann. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *