Negocieri între CIA și Egipt, Israel și Qatar, la Paris. Se  încearcă încheierea unui acord de armistițiu între Israel și Hamas
0 3 minute 2 luni

Williams Burns, directorul CIA, serviciul american de informaţii, se va întâlni ”în următoarele zile la Paris” cu omologii săi israelian şi egiptean, precum şi cu prim-ministrul Qatarului, pentru a încerca să încheie un acord de armistiţiu între Israel şi Hamas, a declarat vineri pentru AFP o sursă de securitate dintr-un stat implicat în negocieri, scrie Agerpres.

Această sursă a confirmat astfel informaţii din mai multe media americane potrivit cărora preşedintele Joe Biden intenţionează să-l trimită foarte curând în Europa pe şeful CIA, Williams Burns, în speranţa de a negocia un armistiţiu în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor.

Preşedintele american Joe Biden a discutat cu emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al-Thani, despre ”ultimele evenimente din Israel şi Gaza, inclusiv despre eforturile de eliberare a ostaticilor răpiţi de Hamas”, a anunţat vineri Casa Albă, subliniind că nu este de aşteptat niciun anunţ ”iminent”.

Atacul din 7 octombrie, cel mai sângeros din istoria Israelului

Aproximativ 250 de persoane au fost răpite şi duse în Fâşia Gaza în timpul atacului Hamas din 7 octombrie împotriva Israelului, potrivit autorităţilor israeliene. Dintre acestea, aproximativ o sută au fost eliberate la sfârşitul lui noiembrie în cursul unui armistiţiu în schimbul unor prizonieri palestinieni, iar 132 de ostatici sunt încă ţinuţi captivi pe teritoriul palestinian, dintre care 28 ar fi murit.

În ripostă, Israelul a promis că va ”anihila” Hamas, aflat la putere în Fâşia Gaza din 2007, şi a lansat o vastă operaţiune militară care a făcut 26.083 de morţi, marea majoritate femei, copii şi adolescenţi, potrivit Ministerului Sănătăţii al mişcării islamiste palestiniene.

Citește și: Curtea Mondială ordonă Israelului să ia măsuri pentru a pedepsi incitarea la genocid în Gaza

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *