În Ucraina se desfășoară un război de agresiune, pe
scară largă, de mare intensitate al Rusiei pe un front larg. O altă noutate
a luptelor contemporane, de secol 21, care vizează cum să gestionezi un război
pe un front atât de larg care oferă posibilitatea atacurilor în orice
punct și limitează capacitatea de apărare pe aglomerările inamicului. Un joc de
șah complex, care presupune acomodarea și manevrabilitatea extremă a
forțelor proprii pe tot frontul, adică infrastructură, logistică,
planificare și resurse. Nu întâmplător, țintele favorite ale HIMARS-urilor
americane transmise ucrainenilor sunt exact aceste puncte logistice, de
aprovizionare cu combustibili, aglomerări de trupe, de echipamente și noduri
feroviare fundamentale pentru purtarea unui asemenea război. Cel mai dotat
în informații, trupe de comando și partizani în liniile adverse și capabilități
militare de țintire la mare distanță – cu suficientă muniție aferentă – va
reuși să ia inițiativa în perioada următoare. Pentru moment, Ucraina deține
inițiativa ofensivei.

Foto Shutterstock

Atacuri pe trei direcții în cinci fronturi separate
ucrainene. Rusia contraatacă în Harkiv

Ultimele zile au relevat faptul că Armata
ucraineană a făcut progrese „semnificative din punct de vedere
tactic” pe două linii principale de ofensivă în sudul Ucrainei,
potrivit New York Times, bazat pe surse oficiale ucrainene și pe blogeri
militari ruși. Direcțiile de evoluție sunt clare, către porturile Berdiansk
și Melitopol de la Marea Azov, respectiv obiectivul de a împărți în două
fronturile și a pune presiune majoră pe Crimeea, aducând Rusia la masa de
negocieri, de data asta de pe o poziție de reală negociere. Acesta este obiectivul
strategic până la sfârșitul anului, respectiv perioada până încep ploile
iar operațiunile militare kinetice sunt îngreunate, dacă nu întrerupte.

Între timp, Staromaiorske, regiunea
Donețk, Urojaine controlat de ieri, Robotîne, situat pe axa Orihiv-Tokmak, pe
frontul din Zaporojie sunt câștiguri certe ale armatei ucrainene,
amenințând orașul Tokmak, la a doua linie defensivă a liniei Surovikin,
după numele fostului general conducător al trupelor din sud. Pe frontul larg de
peste 1000 km – în care nu includem zonele unde linia de contact este
chiar frontiera dintre Ucraina și Rusia, în regiunile Harkiv, Sumî și Kiev – se
desfășoară un adevărat joc de șah rusesc. Joc al minții, cu decepție, dezinformare, joc la sacrificiu de ambele
părți.

Dacă în reginea Kherson trupele
ucrainene au trecut Niprul și au desfășurat tot mai multe atacuri amfibii
cu preluare de capete de pod, stabilizarea și consolidarea acestora, în schimb,
rușii contraatacă la Kupiansk, în regiunea Harkiv, în timp ce continua
disputele teritoriale în Bahmut, Avdiivka şi Mariinka, în regiunea Donețk.
Depinde unde aloci forțele suplimentare, ce ai larghețea să cedezi pentru
prețul unui câștig strategic pe altă direcție.

Aici se desfășoară și marea confruntare
în apărarea și atacul pe un front larg. Un război de care nu am mai avut
parte, decât la altă scară și cu alte mijloace, cu diferență de viteză și
amploare, în timpul campaniei lui Napoleon în Rusia sau a blitz-krieg-urilor
Germaniei naziste prin planul Barbarosa împotriva Uniunii Sovietice sau a
manevrelor prin Belgia și Olanda care au dus la căderea Franței. Așa a
încercat Rusia să tranșeze războiul în primele momente, bazată pe un număr
de informații eronate și greșeli de evaluare ale FSB, care a plătit cu capul
unei întregi direcții aceste erori.

Rolul intelligence, forțelor speciale și a
partizanilor în răzoiul pe un front larg

Jocul de șah pe care-l reprezintă războiul de pe un front larg
presupune să cunoști foarte exact mișcările viitoare ale adversarilor. Aceste
lucruri vin din interceptarea comunicațiilor – la care ucrainenii s-au
dovedit foarte buni chiar din perioada agresiunii militae din Donbas în vara
lui 2014, când au reușit să intercepteze telecomunicațiile care au demonstrat,
de exemplu, cum a fost interceptat și doborât de către ruși zborul
Malaysian MH 17, Amsterdam-Kuala Lumpur, cu un lansator anti-aerian Buk,. De
altfel, pe această dimensiune, un număr mare de blogeri și analiști civili
au capacități impresionante, din surse deschise – vezi Meduza și BuzzFeed ale
lui Hodorkovski sau agentura lui Andrei Soldatov.

Dacă această armată de voluntari, în primul rând din Ucraina, sunt
foarte utili, principalele date de pe teren vin din partea serviciilor de
informații. Mai întâi ucrainene, GUR, cele militare, conduse de impetuosul
Kyrylo Budanov, dar și schibul de informații între diferitele servicii
joacă un rol esențial. Vizitele făcute publice sau nu ale directorului CIA, William(Bill)
Burns la Kiev joacă un rol, alături de canalele clare de sprijin și
informații către partea ucraineană, parte a efortului de susținere a
războiului de apărare al Ucrainei. Cu cât știi mai multe și mai repede
despre intenții, planuri, mișcări de trupe și aglomerări pe teren, cu atât
șansa de reacție în apărare e mai bună.

Al doilea element care intră în discuție, când este vorba de a purta un
război pe un front larg, ține de forțele speciale. Capabilitățile de
forțe speciale au capacitatea de a pătrunde dincolo sau în spatele liniilor
adverse și de a identifica mișcări de trupe sau de a derula operațiuni
complexe de sabotaj, atacuri în spatele frontului sau măcar marcarea
țintelor pentru atacurile artileriei proprii. E o îndeletnicire în care
Ucraina s-a remarcat atât pe teritoriul propriu, unde are cetățeni
rămași su ocupație, inclusiv în Crimeea, cât și în Rusia, pe teritoriile de
lângă frontieră, cel puțin. Și Rusia are surse multiple de informații,
neprecizate pe deplin, dacă e să luăm în discuție doar arestările făcute de
serviciile ucrainene de contra spionaj și contrainformații a diferite
categorii de cetățeni ucraineni care transmiteau date sau ținte părții ruse, în
timp de război – clar calificat spionaj și trădare de patrie.

Un al treilea element care joacă un rol important în războiul pe un front
larg îl reprezintă partizanii. Grupuri de oameni, localnici, plasați în
spatele frontului, capabili să atace, să hăruiască, să saboteze, să
informeze și să execute operațiuni complexe împotriva inamicului. Și aici
distanța între capabilitățile ruse și ucrainene este foarte mare, dată cu
precădere de faptul că Rusia a ocupat teritoriul ucrainean și nu invers.
Deci aceste gruprui rămase în spatele frontului sunt mai ales ucrainene, iar
principalele locuri unde activitatea acestora s-a remarcat este zona porturilor
Berdiansk și Melitopol de la Marea Azov, ținte strategice ale Ucrainei,
dar și nenumărate locuri în Crimeea, unde acțiunea lor e mult mai
dificilă și unii au căzut în această luptă și au fost capturați sau arestați,
cu precădere provenind din minoritatea tătară implicată de partea Ucrainei.

În acest joc de șah, nu putem ignora o a patra categorie, rușii
anti-Putin. Dacă grupurile mici înarmate în Ucraina au un rol pe front, în
ultima lună, am văzut și un număr de atacuri la Belgorod și Kursk, în
zona de frontieră comună ruso-ucraineană neintrată în logica războiului, cu
pătrunderea, cucerirea și deținerea de zone de către aceste trupe care au avut două
roluri: să arate cetățenilor ruși obișnuiți  că războiul a ajuns pe teritoriul lor
și să forțeze armata rusă să disloce trupe și pe aceste direcții, așa
cum armata ucraineană a trebuit să mențină trupe în Vest, la frontiera cu
Belarusul – mai ales după refugierea acolo a trupelor Wagner – și în zona
Transnistriei din Republica Moldova, acolo unde se află trupe ruse. Lărgirea
frontului care trebuie apărat duce la diluarea concentrărilor de trupe în
apărare și diminuarea organizării atacurilor prin concentrare de trupe
existente.

Jocul de șah strategic: atragerea trupelor adversarului în apărare și
păcălirea în privința atacului principal

Pentru că frontul din Ucraina ajunsese(ianuarie-martie) într-o zonă mai
degrabă statică, cu testări continue și schimburi de focuri dar cu
mișcări mici de fronturi, acest joc de șah și-a schimbat aspectele odată cu ofensiva
ucraineană d primăvară-vară. Mai întâi, toate aceste hărțuiri au avut ca
scop identificarea zonelor întărite și a vulnerabilităților liniilor adverse,
evident testate pe baza unor informații avute în prealabil. Au procedat așa și
partea ucraineană, cel mai adesea, și cea rusă. Abia aceste teste de
verificare a apărării au permis ulterior operațiunile de contra-ofensivă
ucraineană.

Apărarea unui front larg necesită foarte mulți soldați. De
aceea, orice resursă realocată în altă regiune costă un gol lăsat în urmă. E un
principiu al vaselor comunicante nu pentru că vreo regiune ar rămâne
fără apărare, dar ar rămâne fără trupe de schimb. La capitolul durată de
aflare în linia întâi, în război, rușii au depășit orice record, în sens
negativ: nu au făcut la timp rotația și odihnirea trupelor, ba în unele cazuri,
oamenii se află pe front, la linia de contact, de peste 9 luni. Și
această oboseală vine cu costuri, de unde dezertări, speranță de viață
redusă în luptă a combatanților și moral scăzut pe front.

În apărarea unei frontiere pe timp de pace, de exemplu, se
utilizează tehnologie de supraveghere și grupuri în proximitate – de grăniceri,
poliție de frontieră – care intervin atunci când apar intruși. În război, tipul
acesta conomicos de apărare a frontierei nu mai e posibil, iar nivelul de
utilizare a dronelor nu e atât de dezvoltat pentru a lăsa vreo zonă la
dispoziția inamicului. Deci desfășurarea pe un front larg reclamă mulți
soldați, indiferent de dimensiunea confruntării cu cei din față. În spate se
află rezervele și, acolo unde este cazul, acumulările de trupe pentru
atac.

Există două tipuri de strategii utilizate de Ucraina până astăzi
în război. Mai întâi este decepția și păcălirea adversarului prin crearea de
mize – eventual minore sau false – vezi Bahmut-ul, acolo unde
trupele ruse au fost fixate, au fost măcinate și distruse și au petrecut peste 9
luni pentru a prelua un oraș în ruine. Care astăzi e înconjurat, în bătaia
artileriei ucrainene, cu un coridor îngust de ieșire. Dar acolo s-au irosit multe
resurse în atac- evident mult mai multe decât în apărare. Al doilea este identificarea
acumulărilor de trupe și distrugerea acestora și a furniturilor departe, în
spatele frontului. Aici joacă un rol esențial artileria de precizie, cu
bătaie la mare distanță, preluată de la occidentali, cu precădere SUA.

Dacă Ucraina și-a pregătit trupe noi în Occident pentru atac(propunerea
UE era de 30.000 de trupe pregătite într-un an), acestea au venit să
suplimenteze trupele de pe teren din zona Zaporoje, cu precădere. Acolo s-a
produs și ruptura în prima linie de apărare rusă construită și avansul.
În schimb, Rusia a mobilizat circa 100.000 de militari în zone nord-est, Luhansk-Harkiv,
pentru a obține o detașare a trupelor în apărare ucrainene, deci ușurarea efortului
propriei apărări în sub și sud-est. Aici s-a jucat și meciul mizelor și al
sacrificiului acceptabil. Dacă Ucraina a lansat ordinul evacuării
complete la Kupiansk, și-a asumat pierderea pas cu pas de teritoriu care
poate fi recucerit, cu miză mai mică, ce poate fi apărat în situația actuală,
în schimb prioritizând efortul din sud. Dar aici linia a doua de apărare
abia a fost atinsă, nu și străpunsă.

Pregătire, surpriză, opțiuni multiple

În acest punct apare un alt element relevant al războiului pe un front
larg: capacitatea de pregătire, timpul necesar, posibilitatea de a crea
alternative și mai ales de a lua prin surprindere inamicul. Un joc
periculos, cu costuri mari, care însă trebuie jucat dacă e pentru Ucraina să-și
recupereze teritoriul iar pentru Rusia să reziste. Jocul de șah presupune exact
capacitatea de a identifica zonele în care vulnerabilitatea oferă avantaje
de avans și cele care necesită întărirea apărării în propriile zone de
vulnerabilitate. Și da, aici și numărul contează: numărul de soldați,
resursele, capabilitățile, muniția.

În unele zone ale frontului, de exemplu pentru Ucraina în zona de Est, în
dreptul Luhansk și Dontetsk-ului ocupate de ruși în 2014, Kievul a avut timp
să facă lucrări de apărare și să-și pregătească apărarea directă. Aici
capacitatea de pătrundere a Rusiei s-a dovedit mult inferioară și greu de
dezvoltat. De aceea atacul inițial s-a petrecut asupra Kievului – fiind
vizată, evident, și decapitarea statului ucrainean independent, dar și ocolirea
zonelor întărite și apărate. În contra-partidă, lucrările de apărare cele mai
importante – celebrii “dinți de dragon”, câmpuri minate,
tranșee adânci, inclusiv anti-tanc – au fost
dezvoltate de către ruși în sud, către Crimeea, în zona liniei Surovikin, spre
Marea Azov, în regiunea Zaporoje, cu precădere.

Dacă adăugăm distrugerea barajului de la Nova
Khakovka și revărsarea Niprului în zona Kherson, Rusia și-a creat, pentru
un timp, o linie de apărare naturală lată în sud, în delta Niprului și la Est
de Nipru. Totuși direcțiile strategice ale Ucrainei sunt exact pe aceste
aliniamente, fiind cel mai important ruperea frontului de Est de cel de sud
și odată cu blocarea podului peste Kerci, strangularea aprovizionării
Crimeii. De aceea Ucraina a fost obligată și a ales să utilizeze exact
direcțiile peste linia de apărare întărită rusă, în Zaporoje, spre
Berdiansk și Mariupol, ca direcții de atac, ca și pe cea peste Nipru, în Sud.
Sunt trei fronturi deschise pe practic două direcții de atac care
vizează toate Crimeea, Istmul Perekop și izolarea peninsulei. De aceea au fost
atacate concomitent și podurile alternativă către Crimeea.

De aici înainte se deschid numeroase variante și
scenarii în discuție. Este vorba despre timp, despre reziliență și
despre capacitatea de a lupta, voința de a lupta, moralul și ambiția
ucrainenilor de a-și apăra țara și cetățenii. Multele din trăsăturile
intengibile în război fac diferența între victorie și înfrângere. Dar să nu
uităm ce spunea Churchill: Succesul
nu este definitiv, eșecul nu este fatal, contează doar curajul de a continua. Este vorba despre voință. Dar și despre
faptul că Occidentul nu-și poate permite ca Ucraina să piardă războiul său
de apărare contra Rusiei.