Dreapta este dată câştigătoarea alegerilor din Finalnda. Sanna Marin, învinsă (proiecţii)
0 2 minute 1 an

Centrul-dreapta este dat câştigătorul alegerilor legislative organizate duminică în Finlanda, devansând cu puţin partidul naţionalist şi apoi pe social-democraţii conduşi de Sanna Marin, care şi-ar pierde astfel postul de prim-ministru, potrivit unei estimări a postului de radioteleviziune Yle, notează AFP.

Potrivit estimărilor postului public, de obicei apropiate de rezultatul final, partidul Coaliţiei Naţionale condus de Petteri Orpo ar obţine cele mai multe locuri, cu 48 de deputaţi, înaintea Partidului Finlandezilor (anti-imigraţie şi eurosceptic) cu un nou record de 46 de locuri, iar Partidul Social Democrat (SDP) 43 de mandate.

Candidatul partidului care se află pe primul loc primeşte în mod tradiţional mandatul de premier în Finlanda, cu condiţia ca acesta să poată reuni o majoritate în parlament.

„Ar fi o victorie foarte mare”, a reacţionat posibilul viitor şef al guvernului, Petteri Orpo, care a condus cursa în sondaje în timpul campaniei înainte de a-şi vedea avansul topindu-se în sprintul final, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Diferenţele de voturi ar fi în continuare şi mai mici, conform estimărilor lui Yle: 20,9% pentru centru-dreapta, 20,3% pentru extrema dreaptă şi 19,7% pentru social-democraţi.

Editor : Liviu Cojan

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *