Unele zone din satele românești au purtat pe vremuri
denumiri date după un om al locului. De exemplu în Minișu de Sus din județul
Arad au fost mai multe denumiri.

Casele mai poartă amprentele trecutului FOTO Cristian Stoica

Profesorul Cristian Stoica de la Școala Profesională
„Astra” care este din satul amintit ne dă câteva exemple.

Vatra veche a satului
era poziționată pe un deal, unde un localnic avea stupi, de la aceștia locul
purtând numele de „Stupii surdului”, iar satul se numea „Stupini”. În vremea
imperiului Austro-Ungar, localitatea se numea ”Fel Mineș”.

„Venirea muscalilor în aceste părți, prin anul 1780,
i-a determinat pe locuitori să fugă și să își ascundă bogățiile într-o pivniță
a vechii biserici, care era situată pe dealul numit Drinovaț. Un tunel a fost
săpat tot atunci la marginea dealului Horgea. Vatra satului a fost mutată, de
pe dealul Drinovaț, pe vale, spre răsărit, la 500 m depărtare. Pe dealul Cioc a
fost construită noua biserică, în jurul căreia a prins contur noua localitate. La
1800, satul avea 146 de familii. Unele dintre acestea au venit din Banat
(familiile Brâncovan și Lazăr), alții din zona Sibiului (cei care poartă numele
Pantea). Alte nume de familii din sat sunt: Oprea, Faur, Mureșan, Târsală,
Ivan, Nădășan, Stoica”, spune profesorul Cristian Stoica.

Aflăm că la recensământul populației făcut de
autoritățile comuniste în anul 1953 satul Minișu de Sus avea 1580 de
locuitori.  Fiecare casă avea patru,
cinci sau chiar șase locuitori. 

Într-o fotografie care se păstrează și astăzi apare
familia lui Iovu, alături de boii dați la Colectiv. Două
turme de oi avea satul și două de turme de capre, o turmă de vaci păzită de doi
păstori. Prin anii `50  ai secolului
trecut, cei din Minișu de Sus aveau aproape 300 de porci. În anul 2005, mai
existau în sat aproximativ 50 de vaci.

Săteni alături de animalele din curte FOTO Cristian Stoica

O altă poză frumoasă cu mai mulți localnici
îmbrăcați în port popular a fost păstrată de Lavinia Gal.

„Fotografia care m-a impresionat cel mai mult am
văzut-o la inginerul Miculiț. Zeci de săteni din Minișu de Sus, tineri și
vârstnici deopotrivă,  îmbrăcați în
straie de sărbătoare, sunt fotografiați acum un secol. E o parte dintr-o lume
trecută. O parte… Astăzi, după o sută de ani, dacă ar fi adunați toți cei care
locuiesc acum în sat, abia dacă ar mai fi cât sunt în poza făcută în secolul
trecut”, mai spune profesorul.

Casă din sat FOTO Cristian Stoica

În acte, satul are 346 de numere de casă. Acum, mai
sunt în picoare aproximativ 150.

Locuitorii permanenți sunt aproximativ 38. Casele încă locuite sunt așezate de o parte și de alta
a pârâului care străbate satul. În spatele lor, pe dealuri, existau în trecut
case locuite.

„Mutarea sătenilor din casele din deal mai la vale, pe ulița
principală, s-a întâmplat în perioada 1962-1990. Mulți dintre cei care au
locuit pe ulița principală au plecat la oraș, în locul lor ajungând cei care
aveau case pe ulițele care existau pe dealuri. Casele acestea acum nu mai sunt,
doar numerele lor trecute în acte amintesc celor de azi de strămoșii lor, mult
mai numeroși ca generația actuală. Se vor mai întoarce vreodată vremurile de
odinioară? Vor mai fi ulițele și casele satului pline de oameni, ca în urmă cu
zeci de ani?”, se întreabă Cristian Stoica.

Cariera de diatomită

Cariera de diatomită a fost deschisă în anul 1935,
pe dealul Uratu, și, în vremurile bune, aici erau exploatate câteva mii de tone
pe an. Pe lângă diatomită, mai era exploatat și calcar. Cariera a fost închisă
prin anul 2003. Aici și-au avut locul de muncă aproximativ 200 de localnici din
Minișu de Sus, Nadăș și Tauț. În felul acesta, cei de aici nu au trebuit să
plece la oraș, nu s-au dezrădăcinat.

După programul de lucru de la carieră,
aceștia puteau să își îngrijească gospodăriile. În comuna învecinată, Târnova,
exista un uscător, folosit pentru pământul extras din carieră. Diatomita
exploatată la Minișu de Sus era folosită în industria petrolieră, în cea
alimentară, ca material izolant abraziv și ca suport pentru fabricarea
dinamitei.

Lucrarea ”Repertoriul arheologic al Mureșului
inferior – județul Arad”, apărută sub egida Complexului Muzeal Arad,
Institutului de Arheologie și Istoria Artelor Cluj-Napoca și a Muzeului
Banatului din Timișoara, prezintă și descoperirile arheologice făcute la Minișu
de Sus.

Pe teritoriul satului a fost descoperit un depozit
de obiecte de bronz de tip Uriu-Domănești, datat la sfârșitul epocii bronzului.
Din acesta s-au păstrat 101 butoni, două falere fragmentare,  opt fragmente de saltaleoni și 15 fragmente
de pandantive și alte obiecte.

În locul numit „Câmpul Lat” au fost găsite obiecte
ceramice din prima epocă a fierului.

„Având în vedere descoperirile arheologice,
putem afirma că la Minișu de Sus au existat locuitori cu câteva mii de ani
înainte de Hristos”, mai spune profesorul. 

Imaginea 1/3:
Minis Arad jpg