„Arăta superb… Parcă nici nu-ți venea să-l lovești!” Marius Lăcătuș a numit adversarul care l-a „fermecat”
0 5 minute o lună
  • SuperLiga: Petrolul – Voluntari, sâmbătă, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, sâmbătă, 20:30, DGS 1

Marius Lăcătuș: „Nu am întâlnit un fundaș stânga mai drăguț ca Maldini Arăta superb!

Cel poreclit „Fiara” a vorbit deschis, într-un INTERVIU EXCLUSIV acordat pentru Digi Sport, despre momentele marcante din cariera sa de fotbalist.

Întrebat de Radu Drăguț cum a fost duelul cu Paolo Maldini, Marius Lăcătuș a răspuns, fără să stea prea mult pe gânduri.

„Jucător super, de clasă, mi-a plăcut enorm. Dar nu am întâlnit un fundaș stânga mai drăguț ca el! (n.r. râde). Arăta superb… Parcă nici nu-ți venea să-l lovești.

Pe mine, jucătorii aceștia care-și vedeau de treaba lor, care nu încercau să te provoace, să te tragă de tricou, mă deranjau. Jucam slab împotriva lor. Aveam nevoie să mă stârnească cineva un pic.”, a declarat Marius Lăcătuș, ÎN EXCLUSIVITATE pentru Digi Sport.

Cariera lui Marius Lăcătuș

FCM Brașov, Steaua, Fiorentina, Real Oviedo și FC Național sunt cluburile pe la care a evoluat Marius Lăcătuș în carieră.

Steaua, FC Național, Oțelul, Brașov, Ceahlăul, Inter Gaz, UTA, FCSB, FC Vaslui,Târgu Mureș și  CSMS Iași sunt formațiile la care Marius Lăcătuș a activat ca antrenor.

Cu lacrimi în ochi, Marius Lăcătuș a răspuns la întrebarea ”L-ai iertat?”

Galerie Foto

Marius Lăcătuș a vorbit, în octombrie 2023, cu lacrimi în ochi, despre absența sa de la Cupa Mondială din 1994.

Eram în Turcia, începuse Campionatul Mondial… Noroc că am pe cineva acasă care mă citește ca pe o carte. Mi-a zis ‘Hai, ne luăm bagajele de aici, mergem acasă, ne luăm viza de America și plecăm în America să fii alături de colegi’. Soția, sigur”, a spus Marius Lăcătuș, moment în care s-a oprit, din cauza emoțiilor (FOTO, în galeria de mai sus).

După câteva secunde de pauză, Marius Lăcătuș a fost întrebat de moderatorul Radu Naum: ”L-ai iertat pe Anghel Iordănescu?”.

Doamne ferește. Am fost acolo, la hotel. Dacă ai ceva cu o persoană, încerci să o ocolești. Eu nu sunt genul de om care să poarte ranchiună.

Când am ajuns și eu antrenor, am început și eu să înțeleg anumite lucruri. Sunt decizii foarte greu de luat”, a fost răspunsul lui Marius Lăcătuș.

De asemenea, Marius Lăcătuș a precizat că durerea ratării turneului final din Statele Unite ale Americii a fost și mai mare pentru că avusese o contribuție importantă la obținerea calificării.

Durerea e mai mare când știi că ai făcut ceva pentru echipa aia. Ți-ai adus și tu un aport la punctele alea. N-am fost prezent doar să intru două minute, am jucat titular. Sigur că ai așa…

Eu am avut o problemă la meciul din Țara Galilor. M-am accidentat când am fost în Belgia. Cu o zi înaintea jocului, am făcut antrenament cu echipa. M-a întrebat cum mă simt, i-am zis că sunt bine, iar a doua zi am stat în tribună. I-am zis că sunt bine, dar că mai simt ceva la schimbările de direcție, o anumită jenă. Atunci, nea Puiu așa a hotărât”, a spus Marius Lăcătuș.

Etichete: ac milan , marius lacatus , paolo maldini


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *