Valea Verde din inima României. Aici se găsesc frumoase biserici fortificate săsești VIDEO
0 4 minute 2 luni

Aflată chiar în mijlocul României, Valea Hârtibaciului din județul Sibiu este una dintre cele mai frumoase și pitorești zone ale Transilvaniei, având 14 comune și un oraș – Agnita, cuprinzând peisaje de vis și monumente istorice excepționale.

Valea Hârtibaciului, un colț de Rai FOTO Consiliul Județean Sibiu

Valea Hârtibaciului, un colț de Rai FOTO Consiliul Județean Sibiu

Valea Hârtibaciului
mai este supranumită şi „Valea
Verde” şi oferă priveliştea unică a naturii sălbatice şi a
spectaculoaselor biserici fortificate săseşti. Vechi
de câteva secole și înconjurate de ziduri de apărare,
aceste biserici fortificate sunt prevăzute
cu galerii şi turnuri de strajă, fiind
considerate adevărate castele transilvănene.

Vă vom prezenta câteva dintre numeroasele locuri ce merită vizitate în
Valea Hârtibaciului. 

Atestat documentar în 1306, satul
Cornățel este situat pe Valea Hârtibaciului la doar
14 kilometri de Sibiu. „În
satul Cornățel, unul cu peisaje deosebite, s-a amenajat o
fermă şcoală unde turiştii iubitori şi pasionaţi de animale
învaţă cum trebuie hrănite şi îngrijite acestea. În schimbul
muncii lor, turiştii se pot bucura de mâncăruri sănătoase
specifice zonei”
, precizează reprezentanții
Consiliului Județean Sibiu.

Un alt loc special
ce trebuie neapărat vizitat în Valea Hârtibaciului este biserica
fortificată din Iacobeni, construită în
stil gotic la începutul secolului al XIV-lea.
Turnul-donjon ridicat în secolul al XV-lea
este cel mai înalt de pe Valea Hârtibaciului.

Biserica fortificată Iacobeni FOTO CJ Sibiu

Biserica fortificată Iacobeni FOTO CJ Sibiu

Biserica este
înconjurată de ziduri cu un traseu neregulat. Turnul porţii are
două etaje, un drum de strajă cu parapet. Satul
în care se află biserica fortificată, pe numele său german
Jakobsdorf (Satul lui Iacob), este una dintre cele mai timpurii
comunități săsești din Transilvania, având o
vechime de peste șapte secole.

Biserica ce are o
cristelniță de la începutul secolului al XV-lea

O altă biserică
fortificată deosebită este cea din
Alţâna. Iniţial bazilică romanică de secol XIII, actuala
biserică evanghelică a suferit numeroase
transformări gotice târzii, păstrând
una dintre cele mai valoroase piese liturgice atribuite acestui stil
din Transilvania. Este vorba de o
cristelniţă ce datează din
anul 1404.

Biserica din Alțâna este
fortificată cu o incintă ovală, prevăzută cu patru turnuri de
apărare exterioare, plasate în cele patru puncte cardinale, iar pe
latura estică a fost construit un zwinger.

Biserica din Alțâna FOTO CJ Sibiu

Biserica din Alțâna FOTO CJ Sibiu

Construită ca bazilică romanică în
prima jumătate a secolului al XIII-lea, și
biserică evanghelică din satul Dealul Frumos
trebuie neapărat vizitată. Aceasta a fost transformată în
biserică-hală în secolul XVI, din motive strategice. Iniţial a
fost înconjurată cu un zid de apărare rectangular. Ulterior,
fortificaţia a fost lărgită spre sud,
pentru ca în secolul al XVII-lea să fie mărită spre nord, unde s-a
construit un turn. Biserica este monument
protejat UNESCO. 

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *