Prima declarație a generalului Sîrskîi în calitate de comandant șef al armatei ucrainene: Zalujnîi, decorat ca „Erou al Ucrainei”
0 3 minute 3 luni

Noul comandant şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, a pledat vineri, în primul său mesaj public în această calitate, pentru „schimbare și perfecţionare mijloacelor și metodelor” pentru a respinge invazia rusă.

Generalul Oleksandr Sîrskîi FOTO Arhivă

Generalul Oleksandr Sîrskîi FOTO Arhivă

Generalul Sîrskîi a subliniat că drumul spre victoria Ucrainei depinde de inovaţii constante în modul de a duce războiul, menţionând elemente tehnologice precum dronele şi războiul electronic, transmite Agerpres, citând agențiile de presă AFP şi Reuters.

„Numai schimbarea şi perfecţionarea continuă a mijloacelor şi metodelor de război ne vor permite să reuşim”, a transmis generalul ucrainean într-un mesaj publicat pe Telegram.

„Noi sarcini se află pe ordinea de zi. Înainte de toate, este vorba de a planifica în mod clar şi detaliat acţiunile tuturor organismelor, ţinând cont de nevoile frontului în materie de cele mai recente arme furnizate de partenerii internaţionali”, a continuat el.

Armata ucraineană duce lipsă de muniţii, în timp ce ajutorul militar occidental s-a redus considerabil după ce contraofensiva din vara anului trecut nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

„Distribuirea şi livrarea rapidă şi raţională a tot ceea ce este necesar pentru unităţile de luptă a fost şi rămâne principala sarcină a logisticii militare”, a subliniat noul comandant șef al armatei ucrainene.

Generalul Sîrskîi a dat asigurări că limitarea pierderilor umane este o prioritate a sa, în contextul în care unii militari spun că nu-i pasă suficient de mult de vieţile oamenilor săi, notează Agerpres.

„Viaţa şi sănătatea soldaţilor au fost întotdeauna şi rămân principala valoare a armatei ucrainene”, a afirmat generalul ucrainean proclamând totodată: „Împreună spre victorie!”.

Oleksandr Sîrski a fost numit joi în funcţia de comandant şef al armatei ucrainene în locul generalului Valeri Zalujnîi.

Generalii Zalujnîi și Budanov, decorați ca eroi ai Ucrainei FOTO X @ZelenskyyUA

Generalii Zalujnîi și Budanov, decorați ca eroi ai Ucrainei FOTO X @ZelenskyyUA

Atât Valerii Zalujnîi, cât și președintele Volodimir Zelenski au vorbit despre necesitatea unei schimbări și adaptări la noile realități de pe câmpul de luptă.

Vineri, Zelenski i-a acordat lui Zalujnîi titlul de „Erou al Ucrainei”. Șeful Direcţiei Principale de Informaţii (HUR) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, Kirilo Budanov, a primit la rândul său, vineri, titlul de „Erou al Ucrainei”.

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *