Dr. Dan Gabriel Duda (Harvard Medical School): De ce atragerea de tinere talente pasionate e mult mai importantă ca investiția în infrastructură
0 4 minute 5 luni

Prof. Univ. Dr. Dan Gabriel Duda, profesor la Harvard Medical School, a vorbit despre colaborarea pe care a avut-o cu mai mulți colegi din România, în domentul cercetării.

„Am plecat din România în 1997, dar am ajuns aici la Boston, unde sunt de 23 de ani. Colaborarea cu România a început în anul 2007, cu ocazia unui congres organizat de academicianul Irinel Popescu. A rezultat în diverse proiecte, așa cum s-a discutat aici, exact pe aceste idei, de a aduce expertiza pe care noi am reuși să o căpătăm, prin șansă.

Nu știu dacă investiția în infrastructură e urgentă acum. Cred că investiția în latura umană, în atragerea de tinere talente pasionate în acest domeniu de cercetare și învățământ este mult mai importantă și de a crește retenția lor în centrele academice din România. Asta am încercat să susținem prin cursurile pe care le organizăm în România, prin schimburi de studenți câte o dată, prin proiecte comune, în măsura în care a existat finanțare. Așa văd eu suportul diasporei, foarte precis, cu identificarea priorităților. Dacă ar mai exista inițiative, foarte mulți dintre noi ar fi dispuși spre colaborare”, a declarat profesorul Dan Gabriel Duda.

Auzind cele spuse, dr. Irinel Popescu, președintele Academiei de Științe Medicale, a precizat:

„Profesorul Dan Duda a menționat că din 2007 colaborăm. Atunci a fost un congres mondial în București, pe care l-am organizat. În cadrul acelui congres, câțiva participanți, printre care și dânsul, printre care și profesorul Ștefan Constantinescu, de la Universitatea din Bruxelles, George Călin, Liviu Lefter, mai mulți diasporeni, cu poziții foarte înalte, au fost primiți de președintele Traian Băsescu. După aceea au început să fie organizate toate aceste conferințe cu diaspora, ultima fiind cea de la Timișoara.

Ideea e bună, cel puțin pentru a păstra dialogul. Dacă aș fi foarte sincer, uneori mi s-a părut că acestea încep să îmbrace un caracter formal, cu care noi suntem obișnuiți. Pentru că nu avem măcar un minimum de feedback din care să ne dăm seama dacă nu cumva le facem degeaba. Mai mult de atât, aș spune că în cei 15 ani, o construcție  pe care am înălțat-o, încet, împreună cu profesorul Duda, la un moment dat s-a izbit de niște obstacole birocratice atât de mari aici, încât ne-am întrebat de ce am făcut-o. Vreau să spun că nu e un drum foarte lin întotdeauna. Obstacolele, cam întotdeauna, aici sunt, deși aici ar trebui să fie cea mai mare disponibilitate. Lăsând asta la o parte, evident că ideea este să continuăm și, revenind la indicii de care vorbeam, fără suportul și colaborarea cu profesorul Duda, în echipa pe care o conduc, la Institutul Clinic Fundeni, acești indici n-ar fi reușit să ajungă la valoarea pe care o au astăzi”.

Declarațiile au fost făcute la a treia ediția a dezbaterii „Bogățiile României din Diaspora!”

Ediția a III-a a dezbaterii „Bogățiile României din Diaspora!” a fost moderată de Flaviu Predescu, scriitor și realizator emisiuni DC News și Știri Diaspora.

Invitat special a fost Acad. Prof. univ. dr. Irinel Popescu, Președintele Academiei de Științe Medicale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *