Post de radio britanic, sancționat după ce a anunțat în mod fals că regele Charles a murit

Post de radio britanic, sancționat după ce a anunțat în mod fals că regele Charles a murit

Postul de radio britanic Radio Caroline a încălcat regulile de difuzare după ce a anunțat din greșeală moartea regelui Charles al III-lea. 

regele charles

Postul a anunțat în mod eronat că regele Charles a murit FOTO Profimedia

Postul a difuzat, pe 19 mai, în timpul emisiunii „Barry Marsh Show”, trei anunțuri preînregistrate în care se afirma în mod fals că regele a murit. Mesajele susțineau că „presa” ar fi „confirmat” moartea suveranului și au fost urmate de imnul național și de 16 minute de tăcere pe frecvența DAB+. Ascultătorii care recepționau postul pe AM au auzit, în schimb, muzică de rezervă.

Ofcom, autoritatea independentă de reglementare a comunicațiilor din Marea Britanie, care supraveghează inclusiv posturile de radio și televiziunile, a stabilit că incidentul a încălcat regula 5.1, care impune ca știrile să fie prezentate cu acuratețe, precum și regula 5.2, potrivit căreia greșelile importante trebuie corectate cât mai rapid, relatază BBC.

Ofcom a descris anunțul fals privind moartea regelui drept o „inexactitate foarte gravă”, referitoare la un subiect de „foarte mare interes public”. Incidentul s-a produs după ce un angajat care efectua lucrări de mentenanță a accesat fișiere audio preînregistrate cu necrologuri, destinate difuzării în eventualitatea morții regelui.

Potrivit Ofcom, fișierele au fost redate „din curiozitate”, moment în care transmisia de la distanță a prezentatorului a fost întreruptă, iar anunțurile au ajuns pe post.

Reacția postului de radio

Radio Caroline a explicat că prezentatorul nu și-a dat seama că nu mai era difuzat, deoarece, potrivit practicii obișnuite a postului, realiza emisiunea de la distanță. Postul a precizat că prezentatorul „nu și-ar fi dat seama că a fost scos din emisie” decât dacă își monitoriza transmisia prin intermediul unui serviciu de monitorizare pe internet.

Directorul postului monitoriza transmisia Radio Caroline pe AM, însă se afla într-o convorbire telefonică în momentul în care anunțul eronat a fost difuzat. Acesta a observat problema abia când a auzit muzică difuzată continuu, în locul emisiunii programate, și l-a contactat pe inginerul postului. Acesta știa deja ce se întâmplase și investiga incidentul.

Ulterior, a fost difuzată un scurt mesaj în care erau prezentate scuze și în cadrul căruia prezentatorul a precizat că informația transmisă anterior era „incorectă” și că incidentul fusese provocat de „o problemă tehnică”.

Postul a declarat că „a tratat situația cu maximă seriozitate” și că a intervenit „cât mai repede posibil”. Angajatul implicat a fost mustrat, iar fișierele cu necrologuri au fost mutate de pe calculatorul din studiou pentru a preveni repetarea incidentului.

Radio Caroline a precizat că Ofcom a primit doar două plângeri în legătură cu incidentul și a subliniat că postul este administrat „100% de voluntari”, fără resursele de care dispun marile organizații de radiodifuziune.

Fondat în 1964 ca post de radio pirat care emitea din largul mării, Radio Caroline a transmis de pe un vas până în 1991, când acesta a naufragiat în largul coastei comitatului Kent.

Postul își desfășoară în continuare activitatea în largul coastei de nord-est a comitatului Essex, deși mulți dintre prezentatori își realizează emisiunile de la distanță.

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *