Fostul ministru al Apărării Ioan Mircea Pașcu avertizează că blocajul marilor puteri în Consiliul de Securitate și fragmentarea relațiilor internaționale au creat „o ordine fără ordine”, într-o lume în care interdependențele devin vulnerabilități.
Fostul ministru al Apărării și vicepreședinte al Parlamentului European Ioan Mircea Pașcu a vorbit, la emisiunea „Agenda Internațională” de la Adevărul, despre rolul actual al Organizației Națiunilor Unite, candidatura României la OCDE și eforturile țării în domeniul apărării.
În ceea ce privește Organizația Națiunilor Unite, Ioan Mircea Pașcu consideră că aceasta traversează o perioadă de declin, în condițiile în care Consiliul de Securitate este blocat de opoziția marilor puteri în dosare internaționale importante.
„În momentul în care Consiliul de Securitate este blocat, adică când vrei să bagi o rezoluție împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, Rusia se opune și nu mai funcționează. Când vor americanii să bage o rezoluție pe Iran, China și Rusia s-au opus imediat. Deci există un blocaj, această instituție internațională nu mai funcționează”, a afirmat Ioan Mircea Pașcu.
Fostul ministru al Apărării a remarcat și faptul că, în ciuda dificultăților, Adunarea Generală a ONU continuă să reunească liderii marilor puteri și ai altor state. „Am rămas plăcut impresionat că, uite, totuși, o organizație care a fost neglijată de marile puteri sau abia a început să fie neglijată de marile puteri, reușește încă să-i strângă anual acolo și este singura organizație internațională în momentul de față care face acest lucru”, a spus el.
În opinia sa, transformările geopolitice afectează inclusiv relațiile economice și transporturile internaționale, iar lumea traversează o perioadă de fragmentare. „Pe vremea globalizării, ne bucuram că avem interdependențe. Când aceste interdependențe au început să fie utilizate împotriva celuilalt capăt al interdependenței, dintr-o dată a apărut tendința: «Domnule, interdependențele sunt dăunătoare, sunt vulnerabilități și haideți să le întrerupem». Și asta duce la fragmentarea sistemului internațional”, a explicat Pașcu.
Acesta a legat această fragmentare și de problemele apărute în transporturile internaționale. „Toate liniile astea de comunicație internațională sunt astăzi sub semnul întrebării pe anumite zone. Ești nevoit să rerutezi în jurul Africii de pe o zi pe alta. Asta înseamnă costuri suplimentare de pe o zi pe alta și așa mai departe”, a afirmat fostul oficial. Concluzia sa despre actualul sistem internațional a fost: „Este o ordine fără ordine”.
„Intrarea în OCDE este admiterea într-un club select”
Referindu-se la candidatura României pentru Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Ioan Mircea Pașcu a descris aderarea drept un obiectiv de țară și a subliniat avantajele pe care le-ar avea România prin intrarea în organizație.
„Aici intri într-un club. Intrarea în OCDE este admiterea într-un club select. Acest club are informații pe care le circulă, au specialiști care umblă dintr-o parte în alta și pot să sprijine și așa mai departe. Deci, într-un fel sau altul, are niște atractivități la care noi vom avea acces în condițiile în care vom fi primiți”, a declarat el.
Pașcu a amintit că România a urmărit, în ultimele decenii, mai multe obiective de integrare în structurile occidentale și consideră că aderarea la OCDE se înscrie în această succesiune.
„Noi am avut câteva tentative. Prima tentativă a României, în anii ’90, a fost să intre în Consiliul Europei, să fie admisă în Consiliul Europei, care era organizația occidentală și așa mai departe. Și acolo am reușit să intrăm. După aceea a fost NATO și Uniunea Europeană, am reușit. Acum e OCDE”, a spus fostul ministru al Apărării.
În ceea ce privește posibilitatea aderării României în actualul context politic intern, Pașcu a precizat că nu este familiarizat cu criteriile organizației, însă a subliniat caracterul politic al unei asemenea decizii.
„Nu-mi dau seama, nu sunt familiarizat cu criteriile lor. Însă, în orice caz, până la urmă, orice admitere de genul ăsta este un gest politic din partea membrilor, care trebuie să hotărască dacă primesc un nou membru sau nu”, a afirmat el.
Apărarea României și banii din programul SAFE
În privința cheltuielilor militare și a programului european SAFE, Ioan Mircea Pașcu a subliniat importanța acordării unei atenții corespunzătoare apărării, în contextul războiului din Ucraina.
„Cu o Rusie agresivă aici, în coastă, e greu să te descurci dacă nu acorzi importanța potrivită apărării”, a declarat fostul ministru al Apărării.
Pașcu a arătat însă că o parte importantă a fondurilor obținute prin programul SAFE a fost direcționată către achiziții din străinătate și a vorbit despre situația industriei românești de apărare.
„Ca să vă dau un exemplu, mare parte din banii ăștia pe care i-am luat prin SAFE, programul Uniunii Europene, s-au dus pe achiziții din surse străine. Industria noastră de apărare are o componentă de stat care nu prea merge și o componentă foarte vibrantă, privată, care merge”, a spus el.
Potrivit lui Pașcu, companiile private din industria de apărare pot valorifica legăturile existente cu producători occidentali, însă această componentă a industriei este încă privită prin prisma vechii industrii de stat.
„Și oamenii ăștia din zona aceasta au legături cu mari producători din Occident și se poate marșa pe această chestiune. Însă la noi, industria de apărare este privită ca industria veche de pe vremea lui Ceaușescu, cu Romarm, cu Romtehnica”, a afirmat Ioan Mircea Pașcu.