Sute
de mii de români trăiesc într-un labirint medical fără sfârșit, trecând de la
un specialist la altul în căutarea unui răspuns care întârzie ani de zile. Dr. Maria Alexandra Roman, medic primar
genetician în cadrul MedLife Piatra Neamț, explică de ce bolile rare nu sunt,
în realitate, atât de rare, ce înseamnă odiseea diagnostică pentru un copil și
cum secvențierea genetică modernă poate schimba radical destine.
Foto: Mihnea Ratte
Peste
300 de milioane de pacienți cu boli rare la nivel global
La
nivel mondial, noțiunea de „boală rară” este adesea greșit înțeleasă. Deși
fiecare patologie individuală afectează un număr redus de persoane, în
ansamblu, dimensiunea fenomenului este uriașă.
Conform
datelor Orphanet, între 4 și 7% din populația lumii este afectată de boli
rare, ceea ce înseamnă că există între 329-624 de milioane de oameni din lumea
întreagă care trăiesc cu o boală rară. Numai în Europa, se estimează că sunt 30
de milioane de oameni cu o boală rară. În total, sunt identificate între 6.000
și 8.000 de afecțiuni rare distincte, iar mai bine de 72% dintre acestea au o
cauză genetică directă.
„Aș
vrea ca oamenii să înțeleagă un lucru simplu: bolile rare nu sunt rare. În
spatele fiecărui caz este o poveste. Având un diagnostic se poate face un plan,
iar sentimentul că sunt singuri și invizibili dispare. Anii fără diagnostic nu
sunt ani de pauză, sunt ani în care boala progresează. Un diagnostic întârziat
înseamnă pierderi care, după un timp, nu se mai pot recupera.”, a precizat dr. Maria Roman.
Povestea
băiețelului de 5 ani: O cursă contra cronometru câștigată în ultimul moment
Constatările
Barometrului EURORDIS Rare au arătat că timpul mediu dintre apariția primelor
simptome și un diagnostic confirmat este de 4,7 ani. Pentru mulți pacienți,
parcursul este chiar mai lung. Unul din patru pacienți consultă opt sau mai
mulți profesioniști din domeniul sănătății înainte de a primi un diagnostic,
navigând adesea printr-un labirint de trimiteri înainte de a ajunge la
specialistul care le poate identifica afecțiunea. Fenomenul este cunoscut în
literatura de specialitate drept „odiseea diagnostică”.
Parcursurile
diagnostice nu sunt doar lungi, ci și inegale, potrivit EURORDIS. Femeile
așteaptă în medie 5,4 ani pentru diagnosticare, comparativ cu 3,7 ani pentru
bărbați. Vârsta joacă, de asemenea, un rol: adolescenții ale căror simptome
încep între 10 și 19 ani așteaptă, în medie, mai mult de zece ani pentru
diagnosticare, ceea ce subliniază cât de dificil poate fi recunoașterea bolilor
rare la o vârstă fragedă.
Dr.
Maria Roman a povestit cazul unui băiețel de doar 5 ani, a cărui viață s-a
schimbat radical în momentul în care a ajuns în cabinetul de genetică.
Copilul
a fost direcționat către genetică direct din serviciul de psihiatrie
pediatrică. Micul pacient prezenta o discretă dismorfie facială (nesugestivă
însă pentru un sindrom anume), retard motor, mergea doar cu sprijin și nu putea
urca sau coborî scările independent, și o ușoară dizabilitate intelectuală.
Copilul fusese evaluat de numeroase ori la neurologie pediatrică și făcea kinetoterapie
de mai bine de 3 ani, fără îmbunătățiri spectaculoase.
„Suspiciunea
principală a fost inițial de distrofie musculară Duchenne și o boală enzimatică, Boala
Pompe. Am efectuat testarea pentru cele două suspiciuni, dar ambele au fost
infirmate”,
explică dr. Maria Roman.
Între
timp, pacientul s-a adresat serviciului de neurologie pediatrică din cadrul
unui spital universitar și s-a reîntors la cabinetul de genetică cu
recomandarea de a efectua o analiză complexă: secvențierea întregului exom (WES – Whole Exome Sequencing), una dintre cele mai
eficiente metode moderne de identificare a mutațiilor genetice responsabile
pentru numeroase afecțiuni rare sau nediagnosticate. Această investigație se efectuează însă contracost.
„Când
s-a reîntors pentru a recolta analiza WES, am decis să mai recoltez în paralel
o altă analiză enzimatică tot pentru o afecțiune metabolică rară, Boala
Niemann-Pick. Rezultatele au sosit: WES a fost negativ, însă testarea pentru
Boala Niemann-Pick a ieșit pozitivă, atât enzimatic, cât și genetic”, își amintește medicul.
Boala
Niemann-Pick este o afecțiune genetică rară în care organismul nu poate procesa
corect anumite grăsimi (lipide), determinând acumularea periculoasă a acestora
în celule și afectând treptat organe vitale precum ficatul, splina și creierul.
Impactul
diagnosticului a fost uriaș. Boala Niemann-Pick este una dintre puținele
afecțiuni genetice metabolice care beneficiază de un tratament specific,
decontat prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Deși la momentul
stabilirii diagnosticului tratamentul nu era încă compensat, fiind necesare
încă 9 luni de așteptare până la includerea oficială pe listă, rezultatele
terapiei au depășit așteptările.
„Sub
tratament, calitatea vieții copilului s-a îmbunătățit enorm. În prezent,
băiețelul merge singur, fără sprijin, și reușește să mănânce singur. Diferența
dintre «la timp» și «după mulți ani de investigații» nu înseamnă doar timp.
Înseamnă o dezvoltare pierdută, bani pierduți și drumuri inutile. Etapele de
dezvoltare cognitivă și motorie se realizează într-un anumit interval de
vârstă. Dacă terapia este întârziată, progresul este grav afectat”, afirmă dr. Maria Roman.
Provocările
geneticii în România
Procesul
de diagnosticare a unei boli genetice este comparabil cu asamblarea unui puzzle
ale cărui piese sunt împrăștiate în întregul organism. În practica medicală, un
diagnostic dificil înseamnă prezența unor simptome sau semne clinice care nu
sunt specifice unei singure boli, ci unui spectru larg ce poate cuprinde
afecțiuni din sfere extrem de diferite.
Medicul
genetician arată că semnele clinice pot fi extrem de variate: de la dismorfii
faciale subtile, dizabilitate intelectuală, retard motor, malformații cardiace,
obezitate sau hipotrofie staturo-ponderală, până la microcefalie, avorturi
spontane repetate sau o anamneză familială pozitivă pentru anomalii
congenitale.
„La
fel cum bolile sunt rare, și specialitatea de genetică medicală este rară. Nu
se găsește în toate spitalele, astfel că traseul pacientului poate fi extrem de
lung. Un alt obstacol major îl reprezintă testările genetice: majoritatea sunt
contracost, foarte puține fiind decontate la nivel național. Simptomatologia
este însă atât de diversă încât colegii din alte specialități: neonatologie,
pediatrie, neurologie, cardiologie, endocrinologie, ginecologie, medicină de
familie au învățat când să direcționeze pacientul către genetică”, mărturisește dr. Roman.
Cercetările
științifice internaționale confirmă această nevoie stringentă. Un studiu clinic demonstrează că utilizarea
precoce a secvențierii genomice (WES/WGS) în rândul copiilor cu neurodezvoltare
întârziată sau afecțiuni rare crește rata de diagnostic de la 10% la peste 40%,
reducând exponențial costurile totale ale investigațiilor inutile și scurtând
odiseea diagnostică cu câțiva ani.
Mituri
și temeri în cabinetul de genetică
Aflarea
veștii că un copil ar putea avea o afecțiune genetică declanșează o furtună
emoțională în familie. Dr. Maria Roman mărturisește că întrebările părinților
reflectă adesea stări profunde de vinovăție, dezinformare sau deznădejde:
„Întrebările
pot fi extrem de diverse: sunt părinți care vor neapărat să știe cauza primară,
părinți care caută cu disperare un vinovat, dar și părinți care cred, în mod
eronat, că dacă o boală este genetică, nu se mai poate face absolut nimic.”
Această
din urmă percepție este una dintre cele mai mari dezinformări. Medicul
subliniază că un diagnostic genetic nu oferă întotdeauna un tratament curativ
(care vindecă boala definitiv), iar acest lucru poate fi o sursă de dezamăgire
pentru familie. Totuși, utilitatea diagnosticului este imensă.
„Un
diagnostic genetic nu înseamnă automat și un tratament care vindecă, din
această cauză apar neînțelegeri și una dintre cele mai mari dezamăgiri pentru
familie. Multe boli genetice nu afectează doar ce se vede la o primă
consultație. Însă, având un diagnostic cert, putem stabili un protocol clar de
urmărire și putem face o prevenție mult mai bună. În plus, fără un diagnostic
exact, nu cunoaștem riscul de recurență pentru următoarele sarcini în familie”, argumentează geneticianul.
În
plus, identificarea unui nume concret pentru suferința copilului oferă familiei
o ancoră psihologică crucială. Fără un diagnostic cert, părinții trăiesc într-o
nesfârșită perioadă de întrebări fără răspuns. Cu un nume de sindrom, chiar
dacă este vorba despre o boală extrem de rară la nivel mondial, familia poate
contacta grupuri de sprijin, asociații de pacienți și alți părinți care au
trecut prin experiențe similare.
Speranța
reanalizării datelor: Un test negativ azi poate deveni un diagnostic mâine
Una
dintre cele mai spectaculoase evoluții în medicina modernă este dinamica
cercetării genetice. Un rezultat negativ la o testare genetică efectuată în
prezent nu înseamnă că investigațiile au fost în zadar sau că pacientul nu are
o cauză genetică.
„Faptul
că încă nu avem un diagnostic nu înseamnă că părinții au încercat degeaba.
Înseamnă că boala este atât de rară sau de nouă încât abia acum este
descoperită. Datele genetice pot fi reanalizate periodic, iar un diagnostic
negativ de astăzi se poate transforma într-un diagnostic cert peste ceva timp.
Cercetarea se dezvoltă din ce în ce mai mult, identificându-se continuu gene
noi care au expresivitate clinică”, concluzionează dr. Maria Roman.
Surse:
https://www.orpha.net/pdfs/orphacom/cahiers/docs/GB/OrphanetRDFactsheet.pdf
https://www.eurordis.org/survey-reveals-lengthy-diagnostic-delays/
