Avram Iancu a fost, fără îndoială, unul dintre personajele cele mai romantice și totodată eroice ale poporului român. Deși s-a făcut remarcat pe scena istoriei doar în perioada Revoluției de la 1848, printr-o carismă aparte a rămas în mentalul colectiv, deși culmea nu a fost un orator de profesie.
Avram Iancu FOTO wikipedia
Avram Iancu este unul dintre cele mai cunoscute personaje din istoria românilor. Este totodată unul dintre cei mai iubiți eroi populari, cu o semnificație aparte, mai ales în zona Ardealului. S-a făcut remarcat meteoric în istoria românilor, dar a rămas adânc înrădăcinat în mentalul colectiv. Ascensiunea și capacitatea sa de a mobiliza și organiza mase mari de oameni într-un timp relativ scurt rămân un mister al istoriei. Și asta în condițiile în care Avram Iancu nu a fost orator de profesie; din contră, era considerat un individ sobru, nu foarte vorbăreț.
Cu toate acestea, se consideră că discursurile sale, în special cele de la Câmpeni și Blaj, au avut un efect magic, incredibil. Practic, un avocat și un angajat de cancelarie, fără niciun fel de pregătire militară, s-a transformat peste noapte în liderul de care ascultau orbește mii de oameni. Ce le-a spus cu adevărat oamenilor Avram Iancu? Care au fost secretele sale? Puțini ar putea să răspundă și astăzi.
Avocatul de la Târgu Mureș devenit comandant de gherilă în munți
Ascensiunea lui Avram Iancu și efectiv reconversia sa sunt unul dintre misterele istoriei românilor. Practic, în momentul Revoluției de la 1848 din Ungaria, Avram Iancu era lucrător de cancelarie la Târgu Mureș. Era de profesie avocat și se ocupase cel mai mult de învățătură. Nu avea niciun fel de pregătire militară și totodată niciun fel de experiență militară. Nici nu știm dacă Avram Iancu știa cu adevărat să mânuiască vreo armă. Și aici ne referim la flinte, pistoale sau sabie.
Cu toate acestea, a reușit ceea ce puțini lideri militari din epocă au fost capabili. Adică să devină liderul incontestabil al miilor de oameni, să facă un popor întreg să-l asculte orbește. A avut capacitatea de a organiza mase întregi de țărani analfabeți într-o armată de gherilă extrem de ordonată și de eficientă. Și, repet, fără niciun fel de pregătire militară. Mai mult decât atât, era fiul unor țărani înstăriți, dintr-o familie de preoți. Tatăl său a fost jude domenial și pădurar. Deci un om al stăpânirii habsburgice. Avram Iancu a fost dat la învățătură, urmând școala primară, gimnazială, liceul și Facultatea de Drept de la Cluj. A devenit avocat și mai apoi lucrător la cancelaria imperială de la Târgu Mureș. Avram Iancu nu era un țăran iobag ca Horea sau alți răsculați din satele din Munții Apuseni. Era un om știutor de carte și fără experiență militară. Cu toate acestea, peste noapte s-a transformat în căpitan al unei armate de gherilă.
Avram Iancu și-a organizat armata, formată în mare parte din țărani și mineri din Apuseni, sub forma unor miliții populare, utilizând o structură și o terminologie inspirate din armata romană. Mai precis, era vorba despre Legiunea „Auraria Gemina”, concentrată în jurul localității Câmpeni. Această „legiune” avea o structură ierarhică impresionantă, fiind formată din decurii, centurii și tribunate. Avram Iancu era „prefectul”, adică comandantul suprem.
Avocatul de la Târgu Mureș a dovedit un spirit organizatoric extraordinar, reușind, cu o mare ingeniozitate, să stabilească o logistică și un sistem militar incredibil. În primul rând, avea un sistem de mobilizare rapidă a trupelor, cu ajutorul tulnicelor, bătăilor clopotelor și al focurilor aprinse pe înălțimi. Mai apoi, și-a echipat luptătorii cu arme și echipamente artizanale, transformate din unelte domestice, dar și cu puști sau tunuri capturate în timpul primelor lupte. Avram Iancu a compensat lipsa de armament modern și numărul mic de soldați prin buna cunoaștere și exploatare a terenului, organizând ambuscade eficiente împotriva trupelor regulate maghiare. Dar, cel mai important, Avram Iancu a reușit să mobilizeze într-un mod incredibil întreaga comunitate. Efectiv, oamenii ascultau orbește de el. Cum a reușit avocatul să devină căpitan de gherilă în Munții Apuseni?
Un om cu o descendență aparte și un fiu al moților
Deși a stat mult pe la studii, se spune că Avram Iancu era fundamental legat de locurile natale. Adică de satul său, Vidra de Sus, în Comitatul Turda-Arieș. Asta îl făcea cunoscut de oamenii din zonă. În plus, era rudă cu Horea. Da, celebrul Nicola Ursu, unul dintre capii răscoalei de la 1787. Mai precis, Horea a fost fratele bunicului său. Tocmai de aceea, numele și această descendență cântăreau greu în rândul moților transilvăneni. În plus, se spune că avea o fire care impunea respect. Era tăcut, sobru și, în plus, știutor de carte. Iar în acea lume a iobagilor analfabeți, unul de-al lor care știa carte era foarte respectat, ca unul care și-a depășit condiția, ca cel care a reușit și trebuie ascultat, că știe mai bine, are răspuns la frământările tăcute ale celorlalți.
Avram Iancu în fața țăranilor FOTO wikipedia
„Avram era foarte ascultat pentru că era cel mai hotărât şi cel mai luminat de Dumnezeu la minte. Avea o fire aprigă, dar se putea uşor stăpâni în toate împrejurările, datorită cumpătului său cu adevărat ţărănesc. Înfăţişarea lui era foarte sobră. Rareori zâmbea. Avea o seninătate în ochi şi în figură. Contemporanii săi colegi şi-l amintesc ca fiind „un tânăr cu făptura înaltă şi subţire”, „cea mai distinsă personalitate, prin cultură şi calităţi între toţi canceliştii români”. Dacă ceilalţi tineri se agitau mai mult, vorbeau şi scriau, Avram Iancu se frământa înlăuntrul sufletului. Era suficient să-i priveşti figura aspră, ochii adânciţi privind aiurea, ca să poţi bănui durerea ce-l măcina. În sufletul lui furtuna era mai mare decât afară”, preciza profesorul Ionel Gomboș în „Avram Iancu – prizonierul demnităţii sale rănite” de pe „Dacoromania”.
Există totodată multe mărturii care arată că, ori de câte ori avea prilejul, revenea pe meleagurile natale. Dar chiar și așa, de ce l-ar fi urmat orbește pe funcționarul de cancelarie de la Târgu Mureș, chiar și din neamul lui Horea?
„Iancu nu a fost orator în sensul modern”
Unii spun că, de fapt, a reușit să electrizeze audiența cu discursurile sale. Deși Avram Iancu nu era un orator. În sensul că nu a ținut prea multe cuvântări. Și atunci când a făcut-o, au fost scurte și la obiect, succinte. De altfel, deși se știe că a vorbit la Câmpeni și Blaj mulțimii, dar și cu alte ocazii, aceste discursuri scurte și concise, care ar fi vrăjit total mulțimea, reprezintă un mister. Sunt cunoscute doar frânturi ale acestor discursuri sau discursuri atribuite lui Avram Iancu. Secretul, spun contemporanii lui Avram Iancu, era faptul că moțul din Vidra de Sus vorbea pe înțelesul omului de rând.
Fără discursuri „sforăitoare”, încărcate cu filosofii și „floricele” sau patriotism dulceag. Din contră, vorbea clar, concis, scurt, pe înțelesul iobagilor. Contemporanii vorbeau despre o inspirație misterioasă care punea stăpânire pe el în fața oamenilor. „Iancu nicidecum nu a vânat popularitatea; nu el a alergat după popor, ci acesta era fermecat de personalitatea lui, el alerga la Iancu. Da, Iancu nu a fost orator în sensul modern, el nu ştia ce sunt sofismele, vorbea foarte rar către mulţime. Însă pare că-l vedem acum înaintea ochilor: de câte ori lua cuvântul, în faţa lui jucau razele unei inspiraţii misterioase, de care nici el nu-şi putea da seama. Prin urmare, în momentele acelea era peste putinţă ca să nu răpească cu sine pe ascultători”, preciza George Bariţiu, istoric, ziarist şi om politic transilvănean, contemporan cu Avram Iancu.
În plus, se spunea despre Avram Iancu că avea o carismă aparte. Un foc în priviri care magnetiza pe toată lumea. Și parcă te făcea să-l crezi și să-l urmezi orbește. „Iancul acesta e un om extraordinar. E om cu sânge rece, talentat, dar când vorbeşte despre suferinţele naţiunii sale e fanatic, îi scânteiază ochii şi poţi vedea într-înşii făclia revoluţiunii aprinsă”, preciza Pál Vasvári, unul dintre revoluționarii maghiari. La fel spune despre el și Iosif Sterca Şuluţiu, prieten și coleg de școală al lui Avram Iancu.
„Era un băiat plin de spirit, dar avea caracterul şi temperamentul singular al moţilor. Era gânditor şi scurt la vorbă, inima însă-i era nobilă şi sinceră. Am studiat pe românii din cele patru unghiuri, dar nicăieri n-am aflat atâta însufleţire pentru ţară şi naţiune ca la românii din Munţii Apuseni”, spune acesta. Sunt cunoscute puține discursuri cap-coadă ale lui Avram Iancu. Mai degrabă sunt fragmente și citate scurte. De altfel, se spunea despre el că vorbea concis și hotărât, pe înțelesul oamenilor.
„Cereți vârtos să se șteargă iobăgia, pentru că, lucrând pe nimica de vreo zece sute de ani în brazdele domnilor, ați plătit și de o sută de ori pământul care vă dădea hrana vieții de pe o zi pe alta, cu atât mai mult că l-ați plătit degeaba, pentru că acela a fost al vostru și pentru el s-a vărsat sângele strămoșilor voștri… Să caute de aceea cu toții a se uni cu poporul, declarând fără sfială ungurilor că nu se odihnesc până ce nu se va recunoaște prin lege națiunea română și până ce nu va fi reprezentată în dietă, pentru a putea judeca în ce chip și sub ce condiții să se unească cu Țara Ungurească”, a precizat el la Blaj. El însuși a recunoscut că nu cu vorbe frumoase și filosofie se face revoluția, ci practic, rapid, concis. „Nu cu argumente filosofice și umanitare vei putea convinge pe acei tirani, ci cu lancea lui Horia”, preciza Avram Iancu.
