Misiunea
Artemis II a NASA, care a trimis oameni în jurul părții
îndepărtate a Lunii, a fost încununată de succes. La 53 de ani de când omul a pășit ultima dată pe satelitul natural al Terrei, patru astronauți au efectuat un tur complet al Lunii pe durata a 10 zile. O româncă a avut un rol esențial pentru, din laboratoarele NASA. Ramona Gaza e numărul 2, director adjunct, la Sistemul de Radiații NASA, iar
munca
sa este să se asigure că oamenii care ies în spațiu
supraviețuiesc radiațiilor cosmice imense față de care cele de la Cernobîl
au fost doar o „glumă”. În același timp, ea oferă expertiză în domeniu
tuturor programelor NASA de explorare cu echipaj uman. Într-un
interviu exclusiv pentru „Adevărul”, Ramona Gaza a
povestit despre
drumul ei de la Lugojul
natal la
laboratoarele NASA, despre vestele de protecție AstroRad și despre
cum cercetarea spațială salvează vieți chiar aici, pe Pământ.
Românca Ramona Gaza a contribuit direct la misiunile Artemis. FOTO: Arhivă personală
Adevărul: Sunteți fizician la NASA de două decenii și unul dintre experții fără de care Artemis și revenirea omului în spațiu ar fi rămas la stadiul de intenție. Privind
în urmă, visați în copilărie la NASA și la o carieră de un
asemenea nivel? Cum a fost drumul până aici?
Ramona Gaza: M-am
născut în Lugoj, România, am urmat liceul „Coriolan Brediceanu”
și am absolvit Facultatea de Fizică la Universitatea de Vest din
Timișoara. Pentru a-mi continua studiile, m-am mutat tocmai în
Oklahoma, în Statele Unite ale Americii, unde am fost acceptată ca studentă la
masterat, apoi la doctorat la Oklahoma State University, de unde am absolvit
cu o diplomă de doctorat (Ph.D.) în Fizică în anul 2004. Când
eram foarte mică, visul meu era să devin profesoară! Totuși, în
adolescență, am dezvoltat o pasiune pentru cărțile Sci-Fi și am
ajuns la concluzia că, dacă există cu adevărat o cale de a
înțelege ceea ce citeam, cel mai probabil trebuie să studiez
fizica. Și asta, desigur, pentru că fizica explică totul!
(zâmbește).
În
timpul studiilor la OSU (Oklahoma State University), am început să
lucrez la ceea ce era numit „Proiectul Astronautul”. Cercetarea
mea a implicat aplicații unice ale detectorilor de stare solidă, în
special dozimetrele cu luminescență stimulată optic și potențiala
lor utilizare pentru a măsura radiația spațială pe orbita joasă
a Pământului (LEO); titlul tezei de doctorat: „Space Radiation
Dosimetry: An Optically Stimulated Luminescence Radiation Detector
for Low-Eatyh Orbit”.
După
absolvire, am fost foarte recunoscătoare pentru oportunitatea de
a-mi implementa cercetarea din punct de vedere operațional la NASA
Johnson Space Center, unde activitatea mea se concentrează pe
protejarea astronauților de radiațiile spațiale.
Momentul decisiv
Care a fost momentul decisiv în carieră care v-a purtat din Lugojul
natal spre SUA, iar mai apoi spre NASA?
Probabil
imediat după absolvirea UVT (Universitatea de Vest Timișoara), când
a devenit clar că aș putea fie să urmez calea planificată și să
devin profesoară, fie să încerc o rută ușor diferită și să
inspir tânăra generație nu prin predare, ci prin demonstrarea
faptului că visele pot deveni realitate.
Probabil
că pentru multe dintre tinerele din România care vor afla de
dumneavoastră veți deveni un model. Care este cel mai important
sfat pe care l-ați oferi unei fete care privește acum spre cer și
visează
să
lucreze la misiuni interplanetare?
Urmează-ți
întotdeauna visele și nu te teme să țintești spre stele!
Obiectivele NASA de explorare spațială cu echipaj uman – de a
stabili o prezență sustenabilă pe Lună și de a explora Marte –
sunt realizabile doar cu ajutorul tinerei generații. De la oameni de
știință și piloți la ingineri, experți în afaceri și
legislatori, dacă ești un căutător de cunoaștere, urmează-ți
curiozitatea și alătură-te nouă în această călătorie
nemaipomenită!
20 de ani la cel mai înalt nivel în NASA
Ați
lucrat la NASA pe mai multe proiecte importante, culminând cu
Artemis. Ce alte proiecte de anvergură ați avut și care a fost
marea provocare?
Sunt
Director Adjunct al Sistemului de Radiații (Deputy Radiation System
Manager) pentru Programul NASA Orion sub egida HHPC/Leidos. Cariera
mea de 20 de ani în cadrul Grupului de Analiză a Radiațiilor
Spațiale de la NASA se concentrează pe sănătatea și protecția
echipajului împotriva radiațiilor spațiale, oferind în același
timp expertiză în domeniu tuturor programelor NASA de explorare cu
echipaj uman, cum ar fi Stația Spațială Internațională (ISS),
Orion Multi-Purpose Crew Vehicle (MPCV), Commercial Crew,
Gateway/HALO, Human Landing System (HLS), Extravehicular Activity and
Human Surface Mobility Program (EHP) și Destinațiile Comerciale LEO
(CLDP). O provocare este susținerea mai multor programe asa de
complexe si diverse în mod simultan; să înveți cum să faci
multitasking eficient este obligatoriu! (zâmbește).
S-a
vorbit și se vorbește despre bariera radiațiilor, despre faptul că
fără o protecție adecvată omul nu poate supraviețui în spațiu.
Care e cea mai mare provocare în protejarea astronauților împotriva
radiațiilor cosmice pe termen lung, când vom avea poate colonii și
vom sta și pe Lună și Marte?
Radiația
din spațiu are trei componente principale: razele cosmice galactice
(GCR), particulele energetice solare (SEP) și protonii/electronii
captivi (de exemplu, centurile Van Allen). Deși pe orbita Lunii sau
pe suprafața acesteia nu mai există protecția câmpului magnetic
al Pământului, expunerea la SEP sau prin centurile Van Allen este
de natură tranzitorie și poate fi atenuată prin analize de
traiectorie pre-zbor sau prin desfășurarea de adăposturi împotriva
furtunilor solare în timpul zborului. GCR-urile (razele cosmice
galactice) care provin din afara sistemului nostru solar constau în
protoni de înaltă energie și ioni grei, fiind, prin urmare, foarte
greu de ecranat. Expunerea la astfel de particule crește în timpul
misiunilor lungi către Marte (2-3 ani).
De la Apollo la Artemis
Cum
s-a schimbat tehnologia de monitorizare de la era Apollo și până
la Artemis?
În
timpul programului Apollo, erau utilizați detectori de radiații
pasivi pentru a măsura expunerea, citirea acestora fiind efectuată
în laborator după zbor, neexistând date disponibile în timpul
misiunii. Astăzi, progresele semnificative în tehnologia de
detecție permit monitorizarea radiațiilor în timp real, capacități
de alarmare a echipajului în cazul unui eveniment meteorologic
spațial neprevăzut și date telemetrice minut cu minut către sol.
S-a
spus că studiile ar arăta că radiațiile afectează diferit corpul
feminin față de cel masculin. Cum influențează aceste date
proiectarea costumelor și a habitatelor pentru prima femeie care va
păși pe Lună?
Noua
generație de costume spațiale pentru explorare va oferi o
mobilitate și o flexibilitate sporite, precum și opțiuni de mărime
și ajustabilitate mai mari, pentru a se potrivi unei game mai largi
de membri ai echipajului. Noile habitate iau în considerare
cerințele de proiectare împotriva radiațiilor, care vor ajuta la
menținerea expunerii echipajului sub limitele stabilite.
Artemis, „poligon de încercare” pentru Marte
Câte dintre soluțiile de protecție dezvoltate pentru Lună sunt
aplicabile unei călătorii de 6-9 luni către Planeta Roșie?
Cunoștințele
dobândite în cei 25 de ani de pe Stația Spațială Internațională,
precum și din zborurile de test Artemis și misiunile viitoare, vor
contribui semnificativ la strategia de atenuare a radiațiilor pentru
Marte. Deși mediul diferă în aceste scenarii, abordarea generală
de protecție va avea multe elemente comune.
În
ce privește habitatele lunare, dacă ar fi să proiectăm o bază sigură, ar trebui să o construim sub solul lunar sau există materiale noi care pot oferi
protecție suficientă?
Acest
lucru depinde foarte mult de durata șederii, fiind necesare mai
multe cercetări pentru a determina protecția oferită de habitatele
de la suprafață față de cele subterane, precum și pentru a
determina fezabilitatea și sustenabilitatea ambelor scenarii.
Munca ei contribuie și la tratarea cancerului
Au
existat mereu voci ale cârcotașilor care au criticat bugetele
alocate explorării spațiale. Cum ajută cercetările dumneavoastră viața oamenilor?
Una
dintre contribuțiile majore implică dezvoltarea tehnicilor de
tratare a cancerului bazate pe terapia cu ioni grei focalizați, care
vizează tumora fără a afecta prea mult țesutul sănătos din jur.
Alte beneficii pentru viața pe Pământ includ contribuția la
evaluările riscului de radiații la sol, dezvoltarea de noi
materiale bazate pe abordări inovatoare de ecranare, înțelegerea
expunerii la radiații de mediu și a riscului asociat la diferite
altitudini (ajutând astfel programele de protecție în aviație),
monitorizarea vremii spațiale care ar putea avea impact asupra
sateliților GPS și a rețelelor electrice etc.
Când
veți vedea prima transmisiune live cu astronauții Artemis pășind
pe polul sud al Lunii, la ce vă veți gândi mai întâi: la
succesul cifrelor de pe ecranele senzorilor sau la semnificația
istorică pentru umanitate?
Cel
mai probabil, o combinație între ambele! Este întotdeauna onorant
și plin de satisfacții să ai oportunitatea de a contribui și abia
aștept să văd echipajul NASA atingând acest prag istoric!
„Vestele AstroRad”, încă un proiect de succes
Nu
pot să nu vă întreb despre „vestele AstroRad”, un proiect
specific la care ați contribuit. Care sunt marile
provocări aici și de unde s-a pornit, unde s-a ajuns și care ar fi
ținta?
Vesta
AstroRad a fost dezvoltată de StemRad ca parte a proiectului MARE
(Matroshka AstroRad Radiation Experiment), o colaborare
internațională între NASA, Centrul Aerospațial German, Agenția
Spațială Europeană, Agenția Spațială Israeliană și Lockheed
Martin. Obiectivele științifice ale MARE au inclus: efectuarea de
măsurători ale radiațiilor în interiorul a două trunchiuri de
manechin antropomorfe feminine identice; dezvoltarea unei
cartografieri detaliate a dozelor de radiații pentru organele
relevante, cum ar fi creierul, măduva osoasă, plămânii, stomacul,
sânii, pelvisul, intestinele; și investigarea utilizării vestei
AstroRad ca echipament personal de protecție. Proiectul a avut
succes, iar datele sunt în curs de publicare.
Primii pași importanți spre găsirea vieții
Vom
găsi viața cândva, undeva în adâncul cosmosului?
Observațiile
cercetărilor de pe Marte au găsit gheață la calotele polare, iar
cele mai recente studii din 2024 sugerează un strat de apă lichidă
adânc sub suprafața marțiană. Deci, facem totul pas cu pas…
Există
voci care susțin că, mai devreme sau mai târziu, viitorul rasei
umane va fi în spațiu. Împărtășiți această idee?
Există
încă provocări semnificative în afara expunerii la radiații în
ceea ce privește prezența umană durabilă și continuă pe termen
lung în spațiu. Privesc cu mult entuziasm spre viitoarele realizări
în explorare ale NASA, împreună cu partenerii internaționali și
sectorul comercial!
