Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a ajuns ținta unei „bătăi cu apă” în timpul unui eveniment organizat pentru copii în Piața Dacia. Edilul, prezent la acțiune îmbrăcat în cămașă albă și pantaloni de costum, a fost înconjurat de zeci de copii înarmați cu pistoale cu apă.

Primarul din Buzău a ajuns ținta unei „bătăi cu apă” în centrul orașului Foto: Facebook
Evenimentul „Marea Bălăceală” a avut loc sâmbătă, 22 august, în Piața Dacia din Buzău, unde sute de copii, însoțiți de părinți sau bunici, au participat la activități dedicate lor.
Prezent la eveniment, Constantin Toma a devenit rapid una dintre țintele preferate ale copiilor. Zeci dintre aceștia l-au înconjurat și au început să îl stropească cu pistoalele cu apă.
Edilul a încercat, zâmbind, să iasă din mijlocul copiilor, însă nu a reușit să evite „atacul” cu apă. Costumul pe care îl purta a fost udat în timpul momentului.
După încheierea acțiunii, primarul a publicat înregistrarea momentului și a vorbit despre atmosfera de la eveniment.
Mesajul transmis de primarul Buzăului
Constantin Toma a transmis că în Piața Dacia au fost organizate competiții și au fost oferite premii, iar copiii s-au bucurat de activitățile pregătite.
„Azi 22 august a fost «Marea Bălăceală» în Piața Dacia, care a devenit Piața Bucuriei! Sute de copii, însoțiți de părinți sau bunici s-au «jucat» cu apa în centrul orașului. Au fost competiții și premii, iar bucuria copiilor a fost la cote maxime”, a scris primarul.
Edilul a apreciat, de asemenea, modul în care a fost organizat evenimentul și a mulțumit celor implicați.
„Iată că Piața Dacia, în noua configurare a devenit o piață vie a Buzăului! Mulțumesc clubului Gloria Buzău și doamnei viceprimar Oana Gheorghiu pentru buna organizare!”, a mai transmis Constantin Toma.
La final, primarul a făcut haz de situație și a recunoscut că a plecat ud din Piața Dacia, dar mulțumit de reacția celor prezenți.
„Am plecat de la acest eveniment «ud leoarcă», dar mulțumit că Primăria Buzău organizează în permanență o mulțime de acțiuni pe educație, pe cultură, pe sănătate și nu numai, la care participă o mulțime de buzoieni, copii sau adulți”, a mai spus edilul.