Nicușor Dan reafirmă la Kiev sprijinul pentru Ucraina: „Am condamnat ferm instrumentalizarea periculoasă a istoriei de către Rusia”

Nicușor Dan reafirmă la Kiev sprijinul pentru Ucraina: „Am condamnat ferm instrumentalizarea periculoasă a istoriei de către Rusia”

Nicușor Dan a transmis, miercuri, de la Kiev, un mesaj de solidaritate pentru Ucraina, afirmând totodată că România condamnă ferm instrumentalizarea periculoasă a istoriei de către Rusia.

Nicusor Dan si Volodimir Zelenski

Nicușor Dan și Volodimir Zelenski la Kiev FOTO FOTO X / Nicușor Dan

„Am avut onoarea de a participa astăzi, la Kiev, la invitația președintelui Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, la ceremonia dedicată Zilei Statalității Ucrainene. Cu această ocazie, am condamnat ferm instrumentalizarea periculoasă a istoriei de către Rusia și am reafirmat sprijinul nostru pentru frontierele recunoscute la nivel internațional ale Ucrainei și pentru integritatea sa teritorială, precum și angajamentul nostru față de stabilitatea și securitatea sa pe termen lung”, a transmis Nicușor Dan într-un mesaj postat pe platforma X.

El a afirmat totodată că „numeroase comunități etnice, lingvistice și religioase au modelat identitatea Ucrainei de-a lungul istoriei, iar acestea reprezintă o parte integrantă a patrimoniului și moștenirii sale”.

„Sărbătorind Statalitatea Ucrainei, confirmăm un adevăr fundamental: Ucraina a existat, Ucraina există și Ucraina va continua să existe. În calitate de vecin, prieten adevărat și partener strategic al Ucrainei, România poate afirma cu deplină convingere că recunoașterea istoriei autentice a unei națiuni este esențială pentru demnitatea sa, pentru suveranitatea sa și pentru menținerea unei ordini internaționale stabile”, a conchis acesta.

Afirmațiile vin în contextul în care miercuri este marcată şi Ziua statalităţii ucrainene.

Anterior, miercuri, Nicușor Dan reafirmase sprijinul României pentru recunoaşterea internaţională a graniţelor de facto şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei.

„Astăzi, poporul ucrainean îşi apără istoria cu propria viaţă, protejând nu doar teritoriul lor, dar şi valorile libertăţii, legii internaţionale, a alegerilor democrate şi a suveranităţii naţionale. De aceea, din partea României, este privilegiul meu să reafirm astăzi, în Kiev, sprijinul nostru puternic pentru recunoaşterea internaţională a graniţelor de facto şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei, precum şi angajamentul nostru pentru stabilitate pe termen lung”, a spus preşedintele României.

Președintele Nicușor Dan a ajuns la Kiev în jurul orei 9:30, cu trenul, fiind întâmpinat în gară de o delegaţie a guvernului ucrainean. El participă la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est, la invitația liderului ucrainean Volodimir Zelenski. Întâlnirea reunește șefi de stat și de guvern din regiune pentru discuții despre războiul din Ucraina și efectele acestuia.

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *