Verdictul specialistului după faza controversată din Rapid

Verdictul specialistului după faza controversată din Rapid

Verdictul specialistului după faza controversată din Rapid – Dinamo: ”E evident, Kovacs trebuia chemat la VAR”

Giuleștenii au înregistrat toate cele trei puncte în derby-ul primei runde din play-off-ul Superligii României. Rapid – Dinamo a fost în format LIVE TEXT și pe Sport.ro – AICI.

În minutul 68, Claudiu Petrila a reușit un gol de generic, după un ”un-doi” cu Elvir Koljic. Înaintea paselor, a existat însă o fază controversată.

Andrei Borza l-a dărâmat pe Alexandru Musi, iar Istvan Kovacs l-a îndemnat pe fotbalistul dinamovist să se ridice. ”Centralul” a lăsat faza să continue, care s-a soldat cu gol.

Marius Avram, fost arbitru FIFA, consideră că VAR-ul ar fi trebuit să intervină, pentru că Borza l-a îndepărtat neregulamentar de lângă minge pe Alexandru Musi.

”Trebuie să spunem că e vorba de un fault. Jucătorul de la Rapid își împinge adversarul cu ambele brațe. Impactul e evident. Kovacs era foarte, foarte aproape. În opinia mea este o fază evidentă, iar cei din camera VAR trebuiau să îl cheme să revadă. Repet, sunt mai multe elemente. Îl împinge cu ambele faze, îl trântește la pământ, are un impact direct asupra fazei. E fault”, a spus Marius Avram la Digi Sport

Rapid – Dinamo 3-2

Danny Armstrong a deschis scorul în minutul 9 al meciului, după ce a transformat fără emoții o lovitură de la 11 metri. Ulterior, Dina Grameni a restabilit egalitatea în minutul 38, chiar înainte de pauză.

În actul secund, Cătălin Cîrjan a dus scorul la 2-1 în minutul 47, iar Rapid a întors, pe urmă, soarta meciului cu două goluri înscrise de Claudiu Petrila (minutul 67) și Cătălin Vulturar (minutul 85).

Rapid a urcat pe primul loc după meci, cu 31 de puncte, în timp ce Dinamo rămâne ultima clasată în play-off-ul Superligii României cu 26 de puncte înregistrate până în clipa de față.

Echipele de start

Rapid: Aioani – Onea, Pașcanu, Kramer, Borza – Moruțan, Vulturar, Grameni – Dobre, Paraschiv, Petrila; Rezerve: Iliev, Ciobotariu, Bolgado, Manea, K. Keita, Christensen, Hromada, G. Gheorghe, A. Șucu, Talisson, Hazrollaj, Koljic; Antrenor: Costel Gâlcă

Dinamo: Epassy – Sivis, Duțu, Stoinov, Opruț – Soro, Gnahore, Cîrjan – Musi, Pop, Armstrong; Rezerve: Roșca, Din Licaciu, Milanov, Mazilu, Cr. Mihai, Tarbă, Caragea, Ikoko, Țicu, N’Giuwu; Antrenor: Zeljko Kopic

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *