Iranul a amenințat fățiș Franța și Marea Britanie. General NATO: „Vulnerabilitatea României diferă de cea a Bulgariei”

Iranul a amenințat fățiș Franța și Marea Britanie. General NATO: „Vulnerabilitatea României diferă de cea a Bulgariei”

Iranul a amenințat direct primele două puteri militare ale Europei, Franța și Marea Britaniei, ceea ce ar putea implica și NATO. Generalul (r) Alexandru Grumaz explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, în ce măsură există riscul unui război și cât de expusă ar fi și România.

Rachetele iraniene au suprins apărarea statelor din zona Orientului Mijlociu. FOTO: EPA EFE

Rachetele iraniene au suprins apărarea statelor din zona Orientului Mijlociu. FOTO: EPA EFE

Iranul a somat Franța și Marea Britanie și le-a amenințat cu un „răspuns decisiv și imediat” dacă acestea trimit forțe militare în Strâmtoarea Hormuz. Totuși, cele două
state nu țin cont de mesajele agresive ale Teheranului. Marea Britanie a anunțat deja că desfășoară
o navă de război a Marinei Regale în Orientul Mijlociu, iar Franța mută grupul de luptă al portavionului
Charles de Gaulle la Marea Roșie.

Ministrul
adjunct de Externe iranian, Kazem Gharibabadi, a fost cel care a avertizat că armata
iraniană va răspunde „decisiv și imediat” în cazul unei
desfășurări de forțe franceze și britanice în Strâmtoarea
Hormuz, potrivit AFP.

„Adevărul”
apelează la analiza generalului (r) Alexandru Grumaz pentru a
înțelege dacă și în ce măsură există riscul unei escaladări
care să oblige NATO să intervină în conflict. România, de
asemenea, ar putea ajunge în bătaia rachetelor iraniene, într-un
asemenea scenariu.

NATO
este implicat defensiv, nu ofensiv, precizează generalul.
Admite
însă
și că realitatea poate fi mai complexă și nuanțează.


„Poziția
oficială este clară: secretarul general Mark Rutte a declarat că 
«NATO nu este implicat» direct în conflict, deși a subliniat
că Iranul reprezintă o amenințare nu doar pentru regiune, ci și
pentru Europa. Însă realitatea de pe teren e mai complicată. NATO
a interceptat o rachetă balistică iraniană care a intrat în
spațiul aerian turcesc — al doilea incident de acest fel într-o
săptămână. Turcia a avertizat că are dreptul să riposteze, deși
Iranul a negat că ar fi vizat intenționat teritoriul turcesc”
,
spune generalul Grumaz.

Turcia,
deși lovită de rachetele iraniene, a evitat orice escaladare. De
altfel, Ankara a făcut tot posibilul și a reușit să evite acest
lucru.


„Secretarul
american al Apărării, Pete Hegseth, a respins speculațiile că
incidentul ar putea declanșa Articolul 5 al Tratatului NATO. Cu
toate acestea, Ankara are dreptul să invoce Articolul 4, care
permite consultări între aliați dacă oricare dintre ei consideră
că securitatea sa este amenințată.
Franța,
Marea Britanie și alte state NATO au adoptat o poziție
intermediară: Marea Britanie a subliniat că nu a fost implicată în
loviturile inițiale asupra Iranului, dar și-a extins desfășurările
defensive în regiune. Distincția dintre participarea ofensivă și
sprijinul defensiv este metoda prin care guvernele aliate încearcă
să rămână aliniate cu Washington, evitând în același timp
asumarea unui război pe care mulți cetățeni îl percep ca pe o
escaladare opțională
”, mai spune el.

În
același timp, amintește generalul, Turcia a refuzat să permită
folosirea spațiului său aerian pentru acțiuni împotriva Iranului.
Acest lucru a dus la noi tensiuni, la fel cum pozițiile similare ale
Spaniei și Italiei au înfuriat administrația Trump.

„Turcia
este cel mai tensionat punct: Ankara a declarat că nu va permite
folosirea spațiului său aerian împotriva Iranului — o poziție
incomodă pentru un aliat SUA și NATO. Totodată, Turcia a
desfășurat șase avioane F-16 în Ciprul de Nord pentru a proteja
insula de loviturile iraniene”
, susține generalul Grumaz.

Rusia și China nu se implică direct

Aliați
tradiționali ai Iranului, Rusia și China au evitat până acum orice implicare
directă în conflict. Atât Moscova, cât și Beijingul s-au
mulțumit să critice ceea ce Statele Unite ale Americii au numit
„operațiune militară”. Cu toate acestea, China și Rusia au
evitat o escaladare, iar Beijingul chiar a făcut presiuni asupra
Teheranului pentru a asigura tranzitul liber prin Strâmtoarea
Hormuz.


„Rusia
și China sunt observatori activi, nu combatanți. Dacă
mari puteri precum China sau Rusia ar interveni dincolo de margini,
conflictul regional riscă să se extindă în ceva mult mai
periculos — o confruntare directă SUA-Rusia prin proxy, sau o
criză energetică globală care ar forța mâna Beijingului.
China are
mize economice uriașe: Beijing a condamnat inițial loviturile
americane ca o încălcare a dreptului internațional și a evacuat
peste 3.000 de cetățeni din Iran. Dependent de Strâmtoarea Hormuz
pentru 80% din importurile de petrol iranian, China a făcut presiuni
asupra Teheranului pentru a asigura tranzitul liber prin această
cale navigabilă critică.
China
a mobilizat active navale din Cornul Africii spre Strâmtoarea
Hormuz, alăturându-se marinelor iraniană și rusă deja
desfășurate în Golf în cadrul exercițiilor Maritime Security
Belt 2026.
Rusia a
adoptat o retorică dură: Lavrov a declarat că Moscova va face tot
posibilul pentru a crea condiții care să facă „imposibilă”
operațiunea SUA-Israel împotriva Iranului — fără a trece însă
la acțiuni militare directe, implicată cum este în Ucraina”,
a
explicat generalul Grumaz.

Riscul de degenerare — scenariile critice

Există
câteva puncte de aprindere reale, susține generalul Alexandru
Grumaz. Nodul turcesc este de departe cel mai periculos, punctează
el.

„Turcia
și NATO —
cel mai periculos nod. Două rachete iraniene interceptate deasupra
teritoriului turcesc în câteva zile reprezintă o escaladare
serioasă. Dacă Iranul ar viza deliberat teritoriul turcesc,
presiunea pentru invocarea Articolului 5 ar deveni greu de ignorat.
Pe
locul 2 ar fi Cipru și bazele britanice. O
dronă despre care se crede că a fost lansată de Hezbollah a lovit
o bază a Royal Air Force din Cipru. Ciprul este stat membru UE, ceea
ce adaugă o dimensiune politică suplimentară”, m
ai spune
generalul.

El
nu a uitat și de tensiunile uriașe dintre Turcia și Grecia și nu
i-a uitat nici pe rebelii Houthi.

„Grecia
și Turcia — relațiile
greco-turce au intrat în tensiune, ambele țări profitând de
amenințarea iraniană pentru a-și desfășura armatele în
apropierea frontierei comune și pentru a-și securiza pozițiile în
Cipru, refuzând să coopereze ca parteneri NATO. Rebelii Houthi nu
au intrat încă în război, dar au semnalat că ar putea face acest
pas, ceea ce ar deschide un nou front și ar amenința navigația în
Marea Roșie”,
mai explică generalul. Mingea ar fi, spune el, în
terenul Turciei.


Cine ar fi capabil să preia din responsabilitățile SUA, dacă americanii se retrag din NATO. „E în măsură să garanteze securitatea României”

Risc redus ca NATO să intre în război, dar nu zero

În
concluzie, riscurile ca NATO să intre în război nu sunt complet
excluse, avertizează generalul.


„Riscul
ca NATO
să intre oficial în război este redus, dar nu zero —
totul depinde de Turcia. Dacă Iranul lovește deliberat teritoriul
turcesc, logica Articolului 5 devine aproape inevitabilă. Rusia și
China nu vor interveni militar direct — au prea mult de pierdut —
dar alimentează instabilitatea prin retorică, prezență navală și
sprijin diplomatic pentru Iran. Scenariul cel mai probabil rămâne
un conflict prelungit și regional, cu multiple fronturi secundare
(Liban-Hezbollah, Houthi, Caucaz), mai degrabă decât un război
mondial deschis. Variabila cheie este cât de mult se erodează
capacitățile militare iraniene și dacă regimul de la Teheran
supraviețuiește politic”,
mai spune generalul.

Pe
de altă parte, Grecia a dat un semnal interesant. După ce Bulgaria,
la fel ca și România, a fost amenințată de Iran, Atena a făcut o
mutare de luat în calcul.


„Grecia
va desfășura o baterie Patriot și două avioane F-16 în nordul
țării pentru a apăra Bulgaria în contextul escaladării
războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat ministrul apărării
Nikos Dendias. Acesta a spus că a vorbit cu omologul bulgar Atanas
Zapryanov în urma unei cereri
oficiale din partea Sofiei. Motivul
îngrijorării bulgare este unul geografic concret: Bulgaria, ca țară
situată în zona de acoperire a rachetelor balistice iraniene cu
rază medie, pare să fi stabilit că are nevoie de întărire.
Distanța de aproximativ 2.100
de kilometri față de Iran o
plasează într-un cerc teoretic de pericol. Prezența aeronavelor
americane pe aeroporturile bulgare a crescut și ea nivelul de alertă
al Sofiei
”, mai afirmă generalul.

Cât de expusă este România

La
întrebarea dacă sunt Bulgaria și România în raza de acțiune
iraniană, generalul Alexandru Grumaz are un răspuns deloc
liniștitor. Cu toate acestea, el subliniază că este puțin
probabil ca Teheranul să ia această decizie.


„Răspunsul
scurt este da,
tehnic vorbind.
Ministerul de Externe al Israelului a identificat că regiunea
Mediteranei de Est, inclusiv părți semnificative din Balcani și
Europa de Sud-Est, se află în mod cert în raza iraniană.
Capitalele care se găsesc în această rază potențială includ
Atena, Sofia și București.
Însă
există o nuanță esențială. Deși scenariul în care Iranul
decide brusc să lovească Bulgaria cu rachete balistice pare puțin
probabil,
Sofia a decis să „joace pe siguranță”. Bulgaria dispune în
prezent de sisteme de rachete antiaeriene sovietice, inclusiv opt
lansatoare S-300PMU, dar pentru distrugerea garantată a rachetelor
balistice sunt necesare interceptoare cinetice moderne, cum sunt cele
folosite de sistemul american Patriot. O singură baterie Patriot nu
este suficientă pentru a acoperi întregul teritoriu bulgar”,

punctează generalul Grumaz.

În
schimb, România se află într-o postură avantajoasă, comparativ
cu Bulgaria. România dispune de câteva argumente, iar scutul de la
Deveselu și bateriile Patriot ar fi principalele.


„România
se află într-o poziție semnificativ
mai bine protejată decât
Bulgaria, dar și mai expusă în alt sens. Sistemul NATO de apărare
antirachetă include un sit
Aegis Ashore la baza militară Deveselu din România —
parte din arhitectura NATO de apărare balistică împotriva
amenințărilor din Iran, construită în ultimii 15 ani exact cu
această amenințare în minte. Sistemul include și distrugătoare
ale Marinei SUA desfășurate în regiune. După interceptarea
rachetei iraniene deasupra Turciei, Comandantul Suprem Aliat pentru
Europa a ordonat creșterea
posturii de apărare antirachetă la nivelul întregii Alianțe,
precizând că NATO va rămâne la acest nivel ridicat de alertă
până când amenințarea iraniană scade”,
este opinia sa.


Summitul București 9. România cu imaginea, Polonia cu agenda. Expert: „Centrul de greutate și interesul e pe Baltica, nu pe Marea Neagră”

În
același timp, tocmai aceste atuuri o pot transforma într-o miză
mai mare pentru Iran, consideră generalul.


„Vulnerabilitatea
României este
însă diferită față de cea a Bulgariei: tocmai pentru că baza de
la Deveselu este un nod critic în scutul antirachetă NATO, aceasta
ar putea fi o țintă
cu mult mai mare valoare strategică pentru Iran decât
oricare altă locație din regiune. Iranul a avertizat cu ani în
urmă că ar putea viza instalațiile NATO din Turcia — logica se
poate extinde și la Deveselu”
, mai spune el.

Analizând
rece situația, există trei
scenarii distincte de
risc pentru România și Bulgaria, consideră generalul.


„Scenariul
1 — Rătăcire accidentală (risc moderat). Exact
ce s-a întâmplat cu Turcia: o rachetă iraniană lansată spre altă
țintă deviază sau este intercep­tată deasupra spațiului
aerian al unui stat NATO. Iranul are motive strategice să evite
deschiderea de noi fronturi cu Turcia sau Azerbaidjanul când este
deja sub presiune enormă din partea SUA și Israelului — același
raționament se aplică și față de România sau Bulgaria. Scenariul
2 — Atac deliberat cu motivație strategică (risc scăzut, dar
neignorat). Iranul
ar putea viza baza de la Deveselu dacă consideră că sistemul
antirachetă NATO îi degradează semnificativ capacitățile
ofensive. Acesta este scenariul cel mai îngrijorător pentru România
— nu ca țintă în sine, ci ca infrastructură militară critică”,
consideră generalul.

În sfârșit, el se referă și la un al treilea scenariu, cumva intermediar. „Scenariul
3 — Amenințare teroristă sau drone rătăcite (risc
real). Dronele
iraniene de tip Shahed zboară lent și la altitudine joasă, sunt
mai greu de detectat decât rachetele balistice și mult mai ieftine
de produs. Iranul a folosit acest tip de armă în valuri masive în
întreaga regiune. O dronă rătăcită sau lansată de forțe proxy
ajungând deasupra Bulgariei sau României nu este de neimaginat”,

rezumă generalul Grumaz.

Concluzia pentru România este că nu există niciun motiv de panică. În
schimb, există toate motivele ca România să fie prudentă.


„Suntem
mai bine apărați decât Bulgaria — Deveselu este parte integrantă
din scutul NATO, nu o gaură în apărare. Dar tocmai această
infrastructură ne face mai vizibili strategic. Riscul unui atac
deliberat iranian rămâne redus: Iranul nu are niciun beneficiu
rațional să lovească România sau Bulgaria și ar declanșa
automat Articolul 5. Riscul real este de natură indirectă —
economic (prețuri la energie, rute comerciale afectate) și logistic
(presiune pe stocurile NATO deja epuizate parțial din cauza
sprijinului pentru Ucraina). Situația merită urmărită atent, dar
nu justifică panica”
, încheie generalul Alexandru Grumaz.

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *