Pensiile vor fi plătite mai devreme în aprilie, înainte de Paște, transmite Ministerul Muncii

Pensiile vor fi plătite mai devreme în aprilie, înainte de Paște, transmite Ministerul Muncii

Ministerul Muncii a transmis că, în luna aprilie, pensiile vor fi plătite mai devreme, din cauza sărbătorilor de Paște. Cei care le primesc prin poștă le vor avea până pe 9 aprilie, iar cei care le primesc pe card le vor primi pe 8 aprilie.

FOTO: Arhivă

FOTO: Arhivă

„Având în vedere faptul că luna aprilie 2026 este marcată de Sărbătorile Pascale, Casa Națională de Pensii Publice a întreprins toate demersurile pentru asigurarea sumelor necesare plății în avans a pensiilor și indemnizațiilor care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii și pentru tipărirea și expedierea taloanelor de pensii către oficiile poștale, în vederea distribuirii”, a transmis instituția citată.

Ministerul spune că a informat Poșta Română și băncile pentru a organiza plata anticipată a pensiilor, astfel încât acestea să fie livrate înainte de Paște: până pe 9 aprilie prin poștă și pe 8 aprilie în conturile bancare.

„În ceea ce privește ajutoarele one-off, acordarea acestora este prevăzută în proiectul legii bugetului asigurărilor sociale pe anul 2026.

Având în vedere că actul normativ a fost contestat la Curtea Constituțională, CNPP apreciază că ajutoarele one-off nu se pot acorda în luna aprilie, urmând să fie achitate în luna mai.”

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *