Gigi Becali anunță noi transferuri la FCSB: ”El și încă doi!”

Gigi Becali anunță noi transferuri la FCSB: ”El și încă doi!”

În exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro, Gigi Becali a anunțat noi mutări la formația roș-albastră.

Gigi Becali anunță trei transferuri noi la FCSB

Evident, acestea se vor produce în iarnă, când se va deschide următoarea fereastră de transferuri și când interdicția primită din partea FIFA va fi ridicată.

Finanțatorul de la FCSB a anunțat că plănuiește să întărească echipa cu încă trei jucători: un închizător, un mijlocaș ofensiv și un vârf de atac. În privința mijlocașului ofensiv, Gigi Becali a anunțat deja numele fotbalistului: Nicolae Stanciu. În ultima perioadă s-a vehiculat că Stanciu este aproape de un acord cu U Cluj, dar Mihai Stoica a anunțat că nu e jucat nimic, iar Stanciu ar putea semna în iarnă cu FCSB.

Gigi Becali a explicat că a discutat cu Stanciu și că, în iarnă, după ce se va încheia sezonul competițional în China, cei doi vor urma să se așeze la masa negocierilor pentru un eventual contract. 

”Șesar, nouar, decar mai aducem. Stanciu și încă doi”, a spus Gigi Becali pentru PRO TV și Sport.ro.

Ce a spus Gigi Becali despre transferul lui Nicolae Stanciu la FCSB

”Cum e aproape făcută? Am vorbit eu cu el (n.r. Nicolae Stanciu). Dacă va veni (n.r. în România), normal că va veni la noi. Nu știu, eu zic când e sută la sută. Nu zic înainte. Eu știu că am vorbit cu el, iar în iarnă vom vorbi la telefon să facem negocieri”, a adăugat Gigi Becali.

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *