Moscova amenință Republica Moldova și România la pachet. Ce urmărește dincolo de terorizarea civililor și intimidarea elitelor politice?
Fragment din drona rusească de tip Shahed doborâtă pe 24 iulie 2026 în județul Buzău
Iuri Pilipson, șeful Departamentului European 2 din Ministerului de Externe de la Moscova, a acuzat România, într-un interviu pentru TASS, că ajută Kievul militar și logistic direct și că Portul Internațional Liber Giurgiulești ar fi fost transformat într-un „nod de tranzit” pentru mărfuri destinate Ucrainei.
Portul Giurgiulești: mod de folosire
La 31 decembrie 2025, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care deținea ICS Danube Logistics, operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești, a vândut toate acțiunile Portului Constanța, companie unde statul român este acționar în proporție de 80% (20% sunt deținute de Fondul Proprietatea). Deci obiectul tranzacției nu a fost portul ca teren sau infrastructură publică. Terenul portului rămâne proprietate a statului moldovean, concesionat pe termen lung, iar statutul de zonă economică liberă este valabil până în 2030.
Prin Giurgiulești se transportă circa 13–15% din valoarea exporturilor totale ale Republicii Moldova și cam trei sferturi din comerțul său naval. Totuși, rolul acestui port în logistica ucraineană e mult mai mic prin comparație cu exporturile și importurile Kievului care trec prin România. Traficul de mărfuri din Ucraina doar prin Portul Constanța a totalizat, de la începutul războiului până anul trecut, aproape 14 milioane de tone. Prin comparație, întregul trafic anual al Giurgiuleștiului e de circa 2 milioane de tone, ceea ce înseamnă sub 1% din logistica de tranzit ucraineană cumulată.
Dacă Moscova ar căuta cu adevărat „nodul” sprijinului pentru Ucraina, acela e Constanța — ceea ce sugerează că alegerea Portului Giurgiulești ca țintă retorică ține mai degrabă de amenințarea Republicii Moldova la pachet cu România.
Falsele argumente ale diplomatului rus și amenințările sale directe
Diplomatul rus a vorbit despre „semnele de întrebare” care apar în legătură cu „adevăratele scopuri ale utilizării portului Giurgiulești” de către România „în viitorul apropiat”, despre unire și despre pericolul în care se pune Bucureștiul ajutând Ucraina.
Acuzațiile oficialului rus sunt de fapt doar false argumente pentru amenințarea cu un război fierbinte:
(i) nu se bazează pe nicio dovadă despre eventualele mărfuri militare transportate prin port către Ucraina;
(ii) Pilipson a contestat sprijinul popular din Republica Moldova pentru unirea cu România, prezentând tema ca o campanie de propagandă. Diplomatul rus argumentează în acest sens că 76% din cetățenii R. Moldova s-au declarat moldoveni și doar 8% români la recensământul din 2024. Spusele oficialului rus sugerează nu doar interesul Kremlinului față de ceea ce se întâmplă la Chișinău, ci și primejdia în care s-ar pune R. Moldova făcând pasul spre România. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la București a replicat că „identităţile naţionale şi aspiraţiile naţionale nu răspund cerinţelor Moscovei nici când e vorba de limbă, nici când este vorba de decizii economice şi de investiţii” și că „au trecut timpurile când Moscova alegea pentru aceste naţiuni cu forţa sau le impunea ce să facă”;
(iii) diplomatul de la Moscova vorbește și despre „complicitatea statelor NATO față de armata ucraineană care apropie inexorabil alianța de o confruntare directă cu Rusia”, insistând că, în cazul escaldării, „responsabilitatea pentru evoluția negativă a evenimentelor va reveni celor care, în Europa, pun în joc în mod iresponsabil soarta propriului popor”.
Lista graduală a Rusiei
Iuri Pilipson, șeful Departamentului European 2 din Ministerului de Externe de la Moscova, duce amenințarea mai departe într-o listă graduală începută de Rusia înainte de invazia în Ucraina și continuată în crescendo până astăzi:
(1) până în 2023, România apare rar în discursul Kremlinului și doar cu scutul antirachetă de la Deveselu, din cauză căruia oficialii ruși au tot spus că România ar fi devenit „țintă legitimă”;
(2) din 2023, dronele rusești au testat frecvent spațiul autohton. Potrivit MApN, în 33 de cazuri au fost semnalate pătrunderi ale unor drone rusești în spațiul aerian național și în circa 50 de situații au fost identificate fragmente de drone pe teritoriul României;
(3) pe 24 noiembrie 2024, candidatul pro-rus Călin Georgescu, absent din sondaje, câștigă primul tur; pe 28 noiembrie CSAT discută indicii de atac cibernetic; pe 4 decembrie președintele Klaus Iohannis declasifică rapoarte ale serviciilor secrete care descriu o „acțiune hibridă rusească agresivă”; pe 6 decembrie Curtea Constituțională anulează întregul proces electoral. Analizele ulterioare descriu peste 85.000 de tentative de atac cibernetic asupra site-urilor și sistemelor IT electorale, dublate de o campanie coordonată pe TikTok și Telegram în favoarea lui Georgescu (conținut generat cu AI, boți, ferme de troli, influenceri plătiți) (Bloomsbury Intelligence and Security Institute — BISI, institut britanic de securitate); BISI, martie 2025;
Blocul de la Galați lovit de drona rusească la sfârșitul lui mai 2026
(4) în mai 2026, o dronă rusească de tip Geran-2 cu explozibil a lovit acoperișul unui bloc din Galați și a explodat;
(5) la sfârșitul lunii iulie 2026 trei drone rusești au fost doborâte în trei zile succesive de militarii români. Acestea au fost primele reacții ale României după trei ani în care aparatele rusești fără pilot au fost lăsate să zboare nestingherite deasupra țării;
(6) șeful Departamentului European 2 din Ministerului de Externe încearcă să intimideze R. Moldova și România pentru a opri apropierea celor două state și în același timp lansează o amenințare directă statelor care ajută Ucraina și care s-ar putea „confrunta direct cu Rusia”.
Rusia semnalează în mai multe feluri, prin rachete, drone și încălcarea spațiului aerian din Polonia până în Germania, că nu vrea să cedeze și că e gata să terorizeze populația din statele NATO pro-ucrainene și chiar să extindă războiul, dacă nu i se dă halca din Ucraina pe care o vrea.
Europa reacționează lent și dezbinat în fața acestei „păci fragile” după cum a numit-o fostul șef al spionajului german. Uniunea Europeană încearcă să se înarmeze prin programul SAFE, dar faliile în favoarea Rusiei se înmulțesc, iar Statele Unite sunt prinse în capcana războiului cu Iranul și privesc cu o înțelegere cinică agresiunea rusă din Ucraina.
La marginea Europei, în proximitatea Rusiei, cu responsabilitatea asumată față de Republica Moldova, România pare totuși să nu aibă niciun plan al ei și se bazează doar pe reacția NATO și parteneriatul strategic cu SUA. Cât rezistă până vin trupele aliate? Nu există calcule, deocamdată.
