VOYO transmite în exclusivitate meciurile din Premier League.
Manchester City – K-League All Stars 3-1 (Ait-Nouri 9, Reijnders 20, Mubama 23 / Kim Dae Won 12)
FINAL! Primul succes pentru Enzo Maresca pe banca lui Manchester City, 3-1 în amicalul de la Seul cu K-League All Stars, meci transmis în direct de VOYO.
MIN. 80 și 85 Încă două parade senzaționale ale portarului coreean Gu Seong Yun, pur și simplu de netrecut în a doua repriză.
MIN. 74 Golul lui Monga (Manchester City) nu este validat din cauza unui henț evident al marcatorului. Între timp a intrat și muntenegreanul Stefan Mugosa la K-League All Stars.
MIN. 46 Începe a doua repriză.
PAUZĂ
MIN. 23 GOOOOL City! Mubama face 3-1 și festivalul ”cetățenilor” continuă!
MIN. 20 GOOOOL City! Reijnders este deja omul meciului: pasă decisivă la prima reușită a lui Manchester City și acum golul de 2-1.
MIN. 12 GOOOL K-League All Stars! Kim Dae Won egalează cu un șut surprinzător din afara careului, este 1-1 la Seul.
MIN. 9 GOOOL Manchester City! Reijnders centrează decisiv și Ait-Nouri nu iartă, 1-0 pentru ”cetățenii” lui Maresca.
MIN. 1 Start de meci la Seul! La K-League All Stars se află pe banca de rezerve atacantul Stefan Mugosa, omul care a distrus naționala României în Liga Națiunilor, hat-trick în 3-0 pentru Muntenegru pe Giulești în 2022.
Echipele de start
K-League All Stars: Song Bum Keun, Kim Moon Hwan, Yazan, Eo Jeong Won, Lee Ki Hyeok, Kim Dae Won, Kim Bong Soo, Mateus, Park Tae Jun, Yago, Lee Dong Gyeong (C)
Rezerve: Gu Seong Yun, Kwon Kyung Won, Kim Ryun Sung, Ahn Tae Hyun, Juan Ibiza, Ki Sung Yueng, Kim Ju Chan, Moon Min Seo, Son Jeong Beom, Ha Seung Woon, Galego, Mugosa, Lee Seung Woo
Manchester City: Donnarumma; Khusanov, Dias (C), Gvardiol, Ait-Nouri; Lewis, Kovacic, Reijnders; Foden, Mubama, Semenyo
Rezerve: Bettinelli, Wint, Chabot, Marmoush, Nico, Reis, Savinho, Nunes, Echeverri, Monga, Braithwaite, Mukasa, Alleyne, Sangare, F. Samba, Heskey, Henderson-Hall, Mfuni, Parker
Antrenor: Enzo Maresca
Your City side to take on the K-League All Stars! 🙌
XI | Donnarumma, Khusanov, Dias (C), Gvardiol, Ait-Nouri, Lewis, Kovacic, Reijnders, Semenyo, Foden, Mubama
SUBS | Bettinelli, Wint, Chabot, Marmoush, Nico, Reis, Savinho, Nunes, Echeverri, Monga, Braithwaite, Mukasa,… pic.twitter.com/Q9Hs4QgMr0
— Manchester City (@ManCity) August 5, 2026
Știrea inițială
LIVE pe VOYO SPORT 1 de la ora 14:00, Manchester City dispută meciul amical cu K-League All Stars, o selecționată formată din cei mai buni jucători din campionatul Coreei de Sud.
Partida se dispută pe Seoul World Cup Stadium.
Manchester City începe sezonul cu un nou manager, Enzo Maresca, înlocuitorul legendarului Pep Guardiola.
Manchester City trage tare pentru un transfer de cinci stele
”Cetățenii” au terminat pe locul 2 stagiunea precedentă din Premier League, cu 78 de puncte, în spatele campioanei Arsenal.
După ce l-a adus pe Elliot Anderson de la Nottingham Forest pentru 135 de milioane de euro, Manchester City vrea să-și întărească linia mediană cu încă o mutare importantă în această fereastră de transferuri.
Englezii scriu că pe lista lui Manchester City se află Ayyoub Bouaddi, starul marocan de la LOSC Lille care este evaluat de Transfermarkt la 80 de milioane de euro.
Mijlocașul central, care are opt selecții la prima reprezentativă a Marocului, are 18 ani și este un produs al academiei lui Lille. La prima echipă joacă din 2023 și până acum a strâns nu mai puțin de 96 de apariții în toate competițiile!
City Xtra scrie că transferul lui Ayyoub Bouaddi este prioritar în actuala perioadă de mercato pentru formația dirijată de Enzo Maresca. În presa internațională s-a tot zvonit că Lille ar cere 100 de milioane de euro pentru transferul puștiului său minune.
Totuși, sursa anterior menționată a notat că Bouaddi nu simte să se despartă de Lille momentan. Acest lucru rămâne însă de văzut, în contextul în care o ofertă bună poate schimba firul narativ în orice situație în fotbal.
Trofeul Premier League vine în România pentru prima dată! Astăzi poate fi admirat la Arcub în Centrul Vechi (VOYO)
Trofeul Premier League, competiție câștigată de Arsenal în stagiunea precedentă, după ce a încheiat pe primul loc în clasament cu 84 de puncte, va putea fi admirat la Arcub, în Centrul Vechi din București, pe strada Lipscani 84-90, de la ora 15:00 – 19:00.
La eveniment vor fi prezenți Florin Gardoș, care a bifat în sezonul 2014/15 11 meciuri în primul eșalon al Angliei la Southampton, și Bogdan Lobonț, fostul mare portar al naționalei României, care are 86 de selecții la prima reprezentativă.
Noul sezon din Premier League începe vineri, pe 21 august, de la ora 22:00 cu meciul dintre campioana Arsenal și nou-promovata Coventry. Partida va putea fi urmărită în direct pe VOYO SPORT 1.
