Doar unul din patru români mai crede ce citește în presă. De ce am ajuns la un nivel record de suspiciune și cum ne afectează deciziile zilnice?
România, printre țările cu cea mai scăzută încredere în știri. Sursă foto: Shutterstock
Mai puțin de un sfert dintre români (23%) declară că mai au încredere, în general, în informațiile apărute în mass-media. Cifrele, extrase din cel mai recent raport Reuters Institute Digital News Report 2026, plasează România pe locul 43 din cele 48 de țări incluse în studiu, la coada clasamentului privind încrederea în știri.
Mai pesimiști decât noi la acest capitol sunt doar cetățenii din câteva state europene măcinate de profunde crize politice și mediatice, precum Ungaria, Grecia sau Slovacia, arată datele centralizate într-un infografic de platforma Go4IT, pe baza studiului Reuters și a informațiilor Visual Capitalist, citat de G4Media.
La polul opus față de regiunea noastră se află țările nordice, cu Finlanda lider european absolut (unde 63% dintre cetățeni au încredere în știri), dar și state africane precum Kenya și Nigeria (68%).
Distanțarea publicului de presă nu este însă doar o problemă est-europeană, ci un fenomen care macină și marile democrații occidentale. În Statele Unite, indicatorul încrederii a coborât dramatic până la 25%, în timp ce Marea Britanie a înregistrat o prăbușire de 20 de puncte procentuale doar în ultimul deceniu.
Cum s-a ajuns la această epuizare generală a publicului și, mai ales, cum ne afectează acest reflex al suspiciunii deciziile pe care le luăm în viața de zi cu zi?
Mai mult decât o criză a presei: sfârșitul iluziei obiectivității
Deși instinctul primar ar fi să dăm vina exclusiv pe jurnaliști sau pe calitatea redacțiilor, fenomenul are rădăcini mult mai adânci, ce țin de modul în care procesăm astăzi realitatea. Andrei Tarnovski, specialist în strategie de marketing, este de părere că cifrele raportului Reuters arată nu atât o „criză de încredere”, cât mai degrabă o „descoperire dureroasă, dar previzibilă” din partea publicului.
Mai exact, consumatorii de presă nu s-au supărat pur și simplu pe ziare sau pe televiziuni, ci au început să înțeleagă mecanica din spatele ecranelor.
„Publicul a început să observe că ceea ce primește nu este realitatea în sine, ci un «pseudo-mediu», o versiune construită și filtrată a lumii. Oamenii au înțeles instinctiv că știrile doar semnalizează un eveniment, adesea însoțit de o interpretare subtilă a acestuia, dar nu oferă neapărat adevărul, deoarece adevărul necesită o organizare a faptelor pe care mass-media, în formatul actual, nu o mai oferă”, explică Andrei Tarnovski pentru „Adevărul”.
În momentul în care a conștientizat acest „filtru” aplicat informației, publicul a reacționat prin abandon. Oamenii nu au renunțat să se mai informeze, ci au schimbat complet direcția în care se uită pentru a căuta validarea adevărului.
„În acest context, am asistat la o schimbare fundamentală în comportamentul publicului: ne-am retras din fața instituțiilor pentru a ne replia în «triburi orizontale»: prieteni, comunități mici, grupuri de interes. Din punct de vedere sociologic, este o trecere de la propaganda verticală, de sus în jos, la cea orizontală, între egali. Credibilitatea s-a mutat dinspre autoritate către apartenență; astăzi, nu mai avem încredere în «instituția», ci în cineva care ni se aseamănă și care vorbește «limba» noastră”, este de părere specialistul.
Efectul de bumerang: lipsa de încredere ne face mai vulnerabili
Neîncrederea în presă nu se rezumă doar la ignorarea jurnaliștilor; ea funcționează ca un virus care atacă ulterior modul în care luăm decizii vitale pentru sănătatea, siguranța sau stabilitatea noastră financiară.
S-ar putea crede că un cetățean neîncrezător este, automat, un cetățean mai greu de păcălit. Andrei Tarnovski atrage atenția că, în realitate, efectul este fix pe dos.
„Paradoxul este că lipsa de încredere în presă nu ne face mai atenți sau raționali, ci mai tribali. Când nu mai știm în ce să credem, ne întoarcem la stereotipuri, la acele filtre mentale care selectează informația înainte ca rațiunea să apuce să intervină. În loc să verificăm faptele, căutăm confirmarea a ceea ce credem deja”, explică expertul.
Acest comportament dictează direct alegerile noastre de zi cu zi. Oamenii bolnavi se feresc să mai caute expertiză oficială, iar cei cu economii refuză să mai creadă indicatorii economici macro. În locul cifrelor sau studiilor, spune specialistul, se instalează o nouă busolă: „«Dovada socială». Ne întrebăm simplu: «Cine din cercul meu social a făcut deja asta?»”
Adevăratul pericol al acestui mecanism nu stă în faptul că oamenii ar putea citi sau distribui, din greșeală, o știre falsă (un fake news), ci într-o resemnare mult mai periculoasă la nivel de societate.
„Riscul major nu este doar consumul de informații false, ci instalarea unei «stări de indeterminare». Când publicul simte că orice afirmație poate fi contrazisă de o altă afirmație la fel de convingătoare, renunță la căutarea adevărului și alege pe criterii de identitate. Nu mai contează ce este adevărat, ci cine spune și cu cine suntem de acord”, subliniază Tarnovski.
Burnout sau conflict de valori? Cum îți dai seama ce te epuizează cu adevărat la serviciu
Iluzia independenței: de ce au ajuns influencerii mai credibili decât instituțiile
Rețelele sociale au devenit noul teren de informare, iar creatorii de conținut se luptă, umăr la umăr, pentru atenție și influență cu publicațiile de tradiție. De ce câștigă însă, de cele mai multe ori, influencerii?
Andrei Tarnovski arată că totul se reduce la un principiu fundamental de marketing: „Există o regulă de aur în persuasiune: cea mai eficientă influență este cea care nu pare influență. Influencerii câștigă deoarece dau impresia că nu ar avea o agendă instituțională”.
În timp ce presa a încercat, istoric, să își impună autoritatea de la distanță, mizând pe imaginea de obiectivitate, noul val de comunicatori mizează exact pe invers: pe „apropiere și vulnerabilitate aparentă”. O vulnerabilitate care este adesea tradusă de public drept independență absolută față de interesele corporatiste.
„Instituțiile media au un filtru structural: depind de publicitate și de acces la surse oficiale, ceea ce le limitează libertatea de a spune anumite lucruri. Influencerul, în ochii publicului, nu are aceste «cătușe». El nu vorbește ca un reprezentant al unui sistem, ci ca un egal”, detaliază Tarnovski profilul noilor emițători.
Chiar dacă unii influenceri au, la rândul lor, contracte de sponsorizare și agende de business bine definite, impresia generală de familiaritate domină.
„Această «autenticitate» percepută bate autoritatea reală, deoarece oamenii preferă să fie ghidați de cineva cu care se identifică, nu de cineva care încearcă să îi instruiască”, trage concluzia specialistul.
Tăcerea brandurilor: mutarea strategiilor de comunicare pe WhatsApp
Această prăbușire a autorității nu a rămas fără ecou pe piața de publicitate și de business. Lipsa de încredere a publicului în ecranele mari a forțat companiile să își regândească complet modul în care își vând produsele și mesajele.
Dacă odată regula de bază era să cumperi spațiu publicitar pe canalul cu cea mai mare audiență, astăzi direcția este exact opusă.
„Vedem o migrare masivă din mass-media către comunități: grupuri de WhatsApp, rețele sociale, micro-comunități de brand”, confirmă Andrei Tarnovski.
Scopul noilor tactici de comunicare este ca produsul să devină un subiect de discuție între prieteni, nu un anunț impus de un panou publicitar. Chiar dacă specialistul în marketing are rezerve față de eficiența pe termen lung a acestui tip de campanii, direcția de moment a pieței este clară.
„Companiile nu mai caută doar expunerea, ci încearcă să creeze circumstanțe din care cererea să pară că vine de la sine, din interiorul comunității, nu ca un ordin dat de la sediul central. Nu mai vor să fie «vocea care strigă», ci vor să fie «vocea care este recomandată». Nu neapărat e strategia optimă, din perspectiva mea, dar e o realitate a pieței”, punctează specialistul.
Testul indignării: cum „citim” o informație pentru a nu fi păcăliți
Chiar dacă un volum uriaș de informație ne asaltează din toate direcțiile, există câteva instrumente de „prim ajutor” prin care ne putem proteja. Andrei Tarnovski avertizează însă că primul filtru pe care trebuie să îl aplicăm nu este unul tehnic, ci unul emoțional: trebuie să ne oprim reflexele.
„Primul și cel mai important semnal de alarmă este propria reacție: dacă o știre confirmă perfect și rapid tot ceea ce crezi deja, fii extrem de suspicios. Credibilitatea începe acolo unde informația te incomodează puțin, unde te obligă să ieși din zona de confort a stereotipurilor tale”, arată specialistul, adăugând că o lipsă totală a „zonelor gri” dintr-un material ar trebui tratată ca un red flag.
Următorul pas în deconstruirea unei dezinformări este analiza urgenței. Majoritatea campaniilor de manipulare și propagandă mizează pe „scurtăturile emoționale”.
„Orice mesaj care vă cere să acționați imediat – să vă indignați, să distribuiți, să semnalați – folosește emoția pentru a ocoli procesul de verificare. Propaganda nu urmărește să vă schimbe opinia, ci să vă provoace o acțiune”, subliniază Tarnovski.
Dincolo de emoție, lectura corectă a realității presupune o atenție sporită la diversitatea și consistența surselor. Faptul că o știre a umplut internetul nu îi garantează autenticitatea. „Dacă aceeași informație apare identic în zece publicații diferite, nu înseamnă că este adevărată, ci probabil că toate au copiat același birou de presă. Căutați surse numite și verificabile”, recomandă expertul.
Nu în ultimul rând, pentru a diferenția o știre reală de o campanie direcționată de denigrare sau promovare, specialistul propune un test de corectitudine, pe care fiecare consumator ar trebui să și-l facă sieși: testul dublului standard.
„Întrebați-vă: «Aceeași acțiune ar fi raportată la fel dacă ar fi fost comisă de cineva din tabăra opusă?». Când observați o distribuție selectivă a indignării, nu mai sunteți în fața unei știri, ci în fața unei narațiuni construite”, atrage atenția Tarnovski.
Într-un peisaj media în care rețelele sociale dictează ce ajunge pe ecranele noastre, soluția nu este evitarea completă a informației, ci asumarea efortului de a înțelege contextul. Așa cum conchide specialistul în marketing, „singura «vaccinare» eficientă este să înțelegeți că știrea doar semnalizează un eveniment, dar adevărul trebuie organizat cu efort, nu consumat pasiv”.
