Radu Mărginean s-a stins din viață marți seară, la vârsta de 43 de ani, în urma unui accident petrecut la complexul sportiv pe care îl administra la ieșirea din Arad, în direcția Zădăreni. Fostul internațional de tineret ar fi suferit o căzătură în timp ce cobora dintr-o încăpere tehnică destinată instalațiilor bazinelor, lovindu-se grav la cap.
Radu Mărginean Foto/Facebook @utaarad
Jurnalistul Lucian Dănilă a fost prezent la locul tragediei și a relatat momentele dramatice în care echipajele de intervenție au încercat, fără succes, să îl readucă la viață pe fostul fotbalist, în prezența familiei acestuia. Radu Mărginean ar fi fost găsit inconștient chiar de către fiul său.
„Ne-am despărțit cu gândul că ne revedem într-o oră și jumătate!”
Ulterior, jurnalistul a prezentat, conform specialarad.ro, desfășurarea evenimentelor care au condus la producerea tragicului accident.
„Am ajuns la ora 20:40, ca-n fiecare marți, la tine la bază ca să joc cu prietenii o miuță și odată coborât din mașină îi spuneam bucuros lui Adi Bizău că «e al nost aici» după ce ți-am văzut mașina parcată. Nu m-am dus ca de obicei direct la vestiar să mă echipez pentru că venisem echipat de acasă, ca niciodată, astfel că am venit la bar pentru că de când te știu mi-a fost atât de drag să te revăd. Și ne-am îmbrățișat, cu același drag dintotdeauna, ne-am pus la masă iar nea Nicu, tatăl tău, ne-a spus foarte entuziast că tocmai a dat gol Norvegia. «N-a dat Haaland, Nusa a dat», ne spunea nea Nicu.
«Radule, cine ia Mondialul?», te-am întrebat în timp ce ne uitam la ultimele minute din prima repriză din Norvegia – Coasta de Fildeș. «Mă crezi că n-am văzut niciun meci cap-coadă? Tot frânturi am văzut din ele», mi-ai spus, și nimic nu anunța că acele clipe, acele imagini, sunt ultimele în care ai mai văzut un meci de fotbal, sportul pe care l-ai iubit atât de mult, căruia i-ai dedicat întreaga viață și care te-a răsplătit și el cu atâtea clipe minunate.
Ne-am despărțit la 20:57 cu gândul că ne revedem într-o oră și jumătate. Eu am plecat spre terenul sintetic al bazei pe care ai construit-o cu atâtea eforturi. Pe teren era și «Domi», fiul tău iubit. L-am mângâiat pe cap, apoi am început miuța noastră. Se făcea noapte și, ca niciodată în acești ani de când jucăm acolo, reflectoarele nu funcționau pe o parte a terenului de joc. S-au stins. «Adiiii!», am strigat după Adi Bizău, aflat pe margine, «fugi la nea Nicu și spune-i că nu merge nocturna».
„Radule, iar tu erai întins pe iarbă cu fața deja vineție!”
Era 21:25, iar Adi s-a dus și în câteva secunde s-a întors fără nea Nicu, dar vădit șocat: «Îl resuscitează pe Radu. A căzut lângă bazin», a strigat el spre noi toți, iar noi nu realizam nici cine-i Radu, deși numai tu, Radu Mărginean, puteai să fii, și nici treaba cu resuscitatul n-am înțeles-o prea bine. Ca la un semn, am lăsat toți fotbalul și am fugit spre bazin.
Și am văzut cum doi tineri îți aplicau compresii toracice, Radule, iar tu erai întins pe iarbă cu fața deja vineție… Imaginea aia mă va bântui mult timp de acum înainte. Nea Nicu, tatăl tău, a căzut în genunchi lângă un baldachin și prima mea reacție a fost să fug să-l iau în brațe.
Îngâna cuvinte: «nu se poate, nu se poate, nu-mi fă asta, nu-mi fă, Doamne Dumnezeule…». Tensiunea momentului era uriașă și, ca din nimic, o tânără care-ți ținea mâna în timp ce acei tineri încercau să te readucă la viață a strigat: «are puls!».
«Nea Nicu, are puls!», am strigat și eu, cu el în brațele mele, și cu toții am avut un sentiment de ușurare, unul însă care a durat atât de puțin, doar câteva secunde, după care aceiași femeie ne-a spus cu un glas stins că nu ai. Că nu mai ai puls.
„Urletul său ulterior a fost cel mai dureros sunet omenesc!”
Panica era deja instalată, ambulanța era pe drum și nu mai aveam nimic decât speranță. Când i-am văzut pe doctorul Marius Ozarchevici și pe Adi Vig că preiau ei controlul parcă aveam o siguranță că totul se va termina cu bine. N-a fost… Nimic n-a mai fost bine.
După mai bine de 45 de minute de luptă, personalul medical a oprit compresiile. Iar tu, Radu, n-ai mai răspuns la niciun stimul. Nea Nicu, aflat la 3 metri de mine, mă întreba disperat: «Lucicăăă, ce zic doctorii?» A păstrat distanța de locul unde erai căzut, Radule, pentru că nu putea privi cum te stingi. Refuza să vadă asta… N-am putut să zic nimic vreme de câteva secunde bune, după care am izbucnit în plâns și am spus: «e mort, nea Nicu, e mort…»
Urletul său ulterior a fost cel mai dureros sunet omenesc pe care l-am auzit în astă viață. Durerea tatălui care asista neputincios la moartea fiului său, fiul pe care l-a iubit atât de mult și al cărui sprijin a fost întreaga lui viață, din acea zi de 3 ianuarie 1983 când te-ai născut, Radule, și până-n această seară.
„Teo, soția ta, era mută, mută de-a dreptul!”
Ne-a dărâmat pe toți acel moment, băieții prezenți stăteau în genunchi și plângeau în hohote, cu mâinile-n cap, deznădăjduiți, în timp ce câteva femei implorau echipa medicală să nu se oprească: «Faceți ceva, vă rugăăăăm! Aduceți-l înapoi, vă rugăăăăăm!» Dar tu, Radu, nu mai răspundeai… 43 de ani, Radule, doar 43 de ani, atât ai stat cu noi.
Teo, soția ta, era mută, mută de-a dreptul. Unda de șoc a lăsat-o fără glas și fără lacrimi. Privea-n gol, se plimba fără țintă cu mâinile împerecheate și nu putea realiza ce se întâmplă cu omul care cu doar câteva minute îi ținea mâinile în palme.
Apoi am aflat că cel care te-a găsit, Radule, în acea cameră subpământeană, a fost chiar copilul tău, Dominic. Atât de trist, atât de crud și de dureros!”, a fost mesajul pe care l-a transmis jurnalistul Lucian Dănilă, după ce a asistat la trecerea în neființă a lui Radu Mărginean.
De-a lungul carierei sale internaționale, Radu Mărginean a îmbrăcat de opt ori tricoul reprezentativei de tineret a României, în intervalul 2003-2005. Evoluând pe postul de mijlocaș defensiv, acesta a făcut parte dintr-o generație talentată, alături de jucători precum Mihăiță Pleșan, Gabriel Tamaș, Nicolae Mitea, George Galamaz, Vasile Maftei, Daniel Niculae și Cosmin Moți.
