Antrenorul italian s-a aflat pe banca Universității Craiova în perioada 2017-2019. Ulterior, tehnicianul a devenit selecționerul Maltei, însă totul s-a încheiat cu un mare scandal, care a avut repercusiuni și în fotbalul românesc.
Devis Mangia a semnat
Totul a început în anul 2022, când mai mulți fotbaliști l-au acuzat pe Mangia de comportament sexual inadecvat și hărțuire. În primă fază, Federația Malteză de Fotbal l-a suspendat din funcție pe Devis Mangia, însă, ulterior, a anunțat plecarea antrenorului.
La scurt timp după scandalul început în Malta, Răzvan Popa, fostul fundaș al oltenilor, a dezvăluit că și el s-a numărat printre victimele lui Mangia. Din acest motiv, fotbalistul a intrat într-o depresie severă care l-a făcut în cele din urmă să renunțe la cariera de fotbalist.
După aceste relatări, Devis Mangia și-a mai găsit cu greu angajament. Antrenorul a preluat-o pe Team Altamura în vara anului trecut, după o pauză de la antrenorat de trei ani.
Acum Mangia a fost prezentat oficial la noua echipă. Antrenorul a preluat-o pe Campobasso, formație din Serie C.
”Când fac evaluări, mă uit mai întâi la oameni. Aici m-am simțit foarte apreciat, atât de conducere, cât și de președinte, iar acest lucru m-a convins să accept acest proiect. Vreau să felicit clubul, pe Zauri, stafful său și lotul de anul trecut pentru munca extraordinară pe care au depus-o. Acum este rândul nostru să muncim pentru a obține rezultate la fel de bune.
Pornim de la o bază solidă de jucători și ne vom întâlni cu directorul sportiv pentru a evalua cine va rămâne în lot. Nu sunt genul de antrenor care vine și vorbește despre obiective, atenția mea este îndreptată spre primul antrenament și primul meci, nu spre planuri pe termen mediu sau lung, pentru că riscăm să consumăm energie mentală inutil. Trebuie să ne concentrăm pe fiecare meci în parte.
Grupa B din acest an va fi foarte diferită față de sezoanele precedente, deoarece vor veni trei echipe retrogradate din liga a doua, nu cred că s-a mai întâmplat asta până acum. La acestea se adaugă echipele care au avut deja un sezon foarte bun anul trecut, pe care le vom analiza împreună cu stafful meu. În acest moment nu putem face prea multe evaluări, deoarece perioada de transferuri abia a început; singurul lucru pe care îl putem face este să ne canalizăm toată energia asupra muncii de zi cu zi.
CV-ul meu nu aduce niciun punct pentru Campobasso, punctele trebuie câștigate de acum înainte. Nu mai sunt un antrenor tânăr. Consider importante principiile de joc, dar în același timp vreau să scot la suprafață cele mai bune calități ale jucătorilor. Voi discuta cu băieții, iar apoi vom construi sistemul de joc.
Am propriul meu mod de lucru, ca orice antrenor. Există principii la care nu renunț niciodată, însă sistemul de joc depinde întotdeauna de caracteristicile jucătorilor. Lucrez foarte strâns cu stafful meu, fiecare are propriul rol, iar al meu este să iau deciziile. Jucătorii trebuie să mă pună în situația de a lua cele mai bune și, totodată, cele mai dificile decizii.
Știu că sunt asociat mereu cu promovarea tinerilor, dar eu nu m-am uitat niciodată la data nașterii. Dacă un jucător născut în 2005 este suficient de bun, va juca. Dar dacă există un jucător născut în 1998 care este mai valoros, locul îi aparține lui. Important este ca fotbalistul să aibă motivația potrivită și să îmbrățișeze cauza pentru a construi ceva important și frumos.
Până acum zece ani, un jucător născut în 1998 era considerat foarte tânăr. Cu ani în urmă credeam că fotbalul se poate juca într-un singur mod, însă apoi am înțeles că trebuie să valorificăm calitățile jucătorilor. De aceea mă veți auzi rareori vorbind despre cifre sau sisteme precum 4-3-3 ori 3-5-2, pentru că în fotbalul modern aceasta este o concepție depășită”, a spus Mangia la conferința de presă.