Messi a primit verdictul cu 16 zile înainte de Mondiale: ce i-au transmis medicii

Lionel Messi suferă de suprasolicitare musculară, a anunţat clubul Inter Miami într-un comunicat, după ce starul argentinian a cerut schimbarea la meciul cu Philadelphia Union din MLS.

După efectuarea unor examene medicale suplimentare, diagnosticul iniţial indică o suprasolicitare asociată cu oboseală musculară la nivelul ischiogambierilor piciorului stâng. Calendarul revenirii sale la activitatea fizică va depinde de progresul său clinic şi funcţional”, se arată în comunicat, potrivit news.ro.

Această veste este liniştitoare pentru Messi, deoarece comunicatul nu menţionează o ruptură musculară sau o altă accidentare gravă, ceea ce ar fi fost o lovitură uriaşă pentru Argentina, campioana mondială en-titre. Lionel Messi şi-a gestionat cu atenţie volumul de muncă de când s-a alăturat echipei Inter Miami în 2023, stafful tehnic oferindu-i odihnă, în mod regulat, în perioadele deosebit de aglomerate din program.

El a petrecut mai multe perioade în sala de tratament, în ultimii ani, din cauza unor probleme la ischiogambieri, care l-au obligat să lipsească de la o parte din antrenamentele de presezon, la începutul acestui an.

La Mondialul din 2026, Argentina, aflată în Grupa J alături de Algeria, Iordania şi Austria, îşi va apăra titlul câştigat în Qatar în 2022, începând cu 16 iunie. Dacă va intra în lotul final selectat de antrenorul Lionel Scaloni, Messi va participa la a 6-a sa Cupă Mondială.

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *