„Donația” făcută de italieni Gabrielei Ruse, în turneul de la Roma. Premiul încasat printr-un mare noroc

„Donația” făcută de italieni Gabrielei Ruse, în turneul de la Roma. Premiul încasat printr-un mare noroc

Gabriela Ruse (28 de ani, 67 WTA) a avut parte de o veste bună la Roma, deși a pierdut în finala calificărilor.

Gabriela Ruse, premiu de peste 20,000 în urma invitației acceptate pe tabloul principal de la Roma

Depășită surprinzător de austriaca Sinja Kraus (103 WTA), scor 7-6 (3), 6-2, Ruse a ratat calificarea pe tabloul principal, după care i-a fost oferită de către organizatori, în urma retragerii din competiție a americancei Amanda Anisimova.

Invitația primită de Gabriela Ruse în competiția propriu-zisă a fost dublată de un curaj impresionant, arătat în primul set al confruntării cu Jelena Ostapenko. Cele două game-uri pierdute de româncă au arătat că jucătoarea din București vrea să calce pe succesul obținut în fața letonei, în Linz. În turneul din Austria, Ruse a revenit de la 0-1 la seturi împotriva lui Ostapenko și a eliminat-o în sferturile de finală, 4-6, 6-4, 6-1.

Dar campioana Roland Garros 2017 a revenit cu tenacitate și a rezistat într-un meci lung, de 2 ore și 15 minute, impunându-se cu 2-6, 6-2, 6-3, în ciuda faptului că cedase nu mai puțin de trei break-uri în manșa inaugurală.

Câte trei break-uri a semnat Ostapenko în seturile doi și trei, obținând victoria la capătul unui game de anduranță, care a văzut cinci egalități la patruzeci până ca letona să fructifice a doua oportunitate de a închide jocul.

Ruse coboară 6 locuri în clasamentul WTA

Pentru acest joc disputat în turneul propriu-zis de la Roma, Gabriela Ruse a încasat un premiu în valoare de €21,285.

Eșecul cu Jelena Ostapenko o coboară șase locuri pe Gabriela Ruse, în clasamentul WTA actualizat în timp real, românca urmând să ocupe locul 73, în absența altor modificări care pot surveni în ultima săptămână a turneului din capitala Italiei.

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *