În ciuda cifrelor excelente din acest început de sezon din fotbalul chinez, fostul jucător al Universității Craiova a avut o ieșire regretabilă în meciul cu Chongqing Tonglianglong.
Alex Mitriță: ”Îmi prezint scuze pentru comportamentul meu!”
Spre finalul jocului, Mitriță s-a enervat și l-a tras de păr pe adversarul său, mijlocașul Li Zhenquan, motiv pentru care a primit cartonașul roșu.
Alex Mitriță a reacționat prin intermediul unui story postat pe Instagram. Fotbalistul român a transmis că regretă cele întâmplate și, pentru el, incidentul reprezintă o lecție din care are doar de învățat.
”Îmi prezint scuze pentru comportamentul meu din meciul de aseară. Am fost cuprins de emoții, mi-am pierdut controlul și nu am mai putut să mă stăpânesc. Regret sincer modul în care am gestionat situația și impactul negativ pe care l-a adus echipei.
Îmi prezint scuze și față de fanii care ne-au sprijinit întotdeauna. Nu acesta este modul în care acționez de obicei și încalcă fairplay-ul pe care îl datorez colegilor mei și acestui joc.
Îmi asum întreaga responsabilitate și voi respecta și mă voi supune întotdeauna standardelor profesioniste și disciplinei cerute de un meci de fotbal.
Chiar dacă incidentul este unul regretabil, îl voi lua ca pe o lecție prin care mă pot dezvolta.
De acum înainte, am învățat din această greșeală. Mulțumesc pentru critici. Ne vedem pe teren”, a transmis Alex Mitriță într-un story postat pe Instagram.