În
perioada comunistă, copiii considerați a fi nerecuperabili erau ascunși în
căminele-spital care funcționau în mai multe județe din țară. Mulți dintre ei
mureau din cauza condițiilor în care trăiau, a malnutriției grave și a lipsei
asistenței medicale.
Copii abandonați FOTO GettyImages
La 29
ianuarie 2026, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria
Exilului Românesc (IICCMER) a depus un nou denunț penal, la Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Ploieşti, care vizează Căminul-spital pentru deficienți
nerecuperabili Moreni-Ţuicani. Datele indică faptul că peste 60% dintre cei internaţi în
intervalul 1970-1989 au decedat, existând perioade în care mortalitatea atingea
70%. Spre exemplu, peste 70% dintre copiii internați de la leagănul din Arad și
76% de la cel din Satu Mare au decedat în centrul de la Moreni din cauza
malnutriției, a bolilor și a lipsei de personal specializat.
Dr.
Florin Soare, istoric și expert IICCMER, coordonator al investigației, a
acordat un interviu pentru „Weekend Adevărul“ în care dezvăluie ce se petrecea în perioada comunistă dincolo de
zidurile acestor cămine-spital.
„Weekend Adevărul“: Nu este pentru
prima dată când Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria
Exilului Românesc face un denunț public cu privire la soarta copiilor cu
deficiențe grave care au murit în căminele groazei. Când a început acest demers?
Dr.
Florin Soare: Pentru IICCMER este al patrulea
denunț care se referă la căminele-spital unde au murit copii în urma abuzurilor
la care au fost supuși înainte de 1989. Primul denunț pe care l-am făcut a fost
în iunie 2017 cu privire la abuzurile comise în căminele de la Sighetu
Marmației, Cighid și Păstrăveni. În anul următor, pe 24 iunie, am făcut un nou
denunț pentru Spitalul de neuropsihiatrie infantilă de la Siret, apoi pentru
Spitalul nr. 4 Plătărești, situat la o distanță 25 de kilometri distanță de
București. Ultimul dintre denunțuri vizează căminul-spital Moreni-Țuicani.
Istoricul Florin Soare (arhivă personală)
Cum
ați aflat despre dramele care s-au petrecut acolo?
Noi
pornim investigațiile de la numărul de decese pe care-l constatăm în aceste
cămine. Știam că aceste abuzuri s-au comis aici. Avem în minte imaginile de la
începutul anilor ’90 filmate de către serviciile umanitare străine. Începem
prin a intra în arhivele de Stare civilă și de a verifica actele de deces ale
minorilor care au murit acolo.
Ce scrie pe actele de
deces? Este trecută cauza adevărată a morții sau, așa cum știm că se proceda în
închisori sau lagăre de muncă, era trecut un diagnostic fictiv?
Este
foarte greu de spus dacă acele fișe consemnau cauza reală. Însă, în același
timp, îți dai seama că ceva este în neregulă când peste 50% dintre cauzele de
deces sunt bronhopneumonia de exemplu, sau, cum este cazul de la Moreni, peste
50% dintre cei care au murit acolo au murit din cauza malnutriției. Astea sunt
cauze trecute în aceste acte de deces.
Deci
nu ascundeau foarte mult adevăratele cauze ale morții, cum era în închisorile
comuniste, când deținuții politic, mai ales, erau bătuți și maltratați până la
moarte, apoi la cauza de deces era trecut infarctul.
Avem
informații despre despre ce se petrecea în aceste cămine, despre temperaturile
scăzute din saloane, despre regimul alimentar necorespunzător, și actele de
deces pot fi puse în strânsă relație cu regimul de viață din aceste centre.
Parafa
„nerecuperabil“
Orfani FOTO GettyImages
Dacă
tot ați făcut mai multe denunțuri penale, unde erau cele mai terifiante
condiții? Ce fel de copii erau internați aici? Cine stabilea cine era internat
aici? Ce însemna „nerecuperabil“ în regimul comunist?
Minorii
deficienţi erau împărțiți în trei categorii: recuperabili, parțial recuperabili
și nerecuperabili. Este vorba în principal de minori cu deficiențe cronice
considerați a fi nerecuperabili. Este o discuție în ce măsură încadrările erau
corect făcute de către medicii din comisiile de diagnostic și triaj care îi
trimiteau spre astfel de centre, care le puneau parafa cu „nerecuperabil“
pentru că,
până la vârsta de 3 ani, acești copii erau ținuți în „leagăne“. Aceasta era instituția
care îi găzduia. Aici, erau ținuți la comun, fie că vorbim de minori cu
deficiențe sau minori perfect sănătoși.
Principalele
probleme aici apăreau: nu li se arăta niciun fel de afecțiune, erau subnutriți,
nu erau învățați să vorbească, să meargă, și atunci, în momentul în care
împlineau 3
ani, li se
făcea o evaluare asupra stării de dezvoltare neuropsihosomatică. Apoi, ei erau
considerați ca fiind deficienți și erau trimiși către aceste cămine ca fiind
nerecuperabili. Dar unii erau copii cu afecțiuni recuperabile sau perfect sănătoși,
dar care nu au avut niciodată șansa unei evoluții normale. Și în acest context
foarte mulți copii, cu puțin ajutor, ar fi putut să se recupereze.
Deci
înțeleg că în aceste cămine nu putea fi vorba să primească îngrijiri de
specialitate, nu existau psiholog, psihiatru, logoped, nu exista personal care să
se ocupe de ei acolo.
În
momentul în care ajungeau în aceste centre de nerecuperabili, ei erau
considerați cazuri pierdute, știu că sună dur, dar așa era. Și atunci nu exista
absolut niciun fel de interes pentru a se încerca recuperarea lor, iar în
condițiile unei lipse acute de personal în toate instituțiile de ocrotire a
minorilor, dar cu atât mai mult în aceste cămine-spital, vă dați seama că
ultima grijă a celor care asigurau personalul era aceea de a angaja logoped, psiholog sau medic de
specialitate.
Mult
timp după 1989, la Cernavodă, exista un centru în care erau internați copiii nerecuperabili cu
tetrapareză spastică. Nici nu pot să-mi închipui cum erau ținuți astfel de
copii în perioada comunistă, când nu se știa de astfel de centre, nu se puteau
vizita.
Este
unul dintre diagnosticele copiilor internați în aceste cămine. Unii dintre ei
erau „gatoși“, așa cum se numește în terminologia specifică, fără control
sfincterian, și aici era o uriașă problemă îngrijirea lor, mai ales în condițiile
lipsei de personal.
Copil casă de copii FOTO GettyImages
Bani
de la părinți pentru funcționarea iadului
Toți
copiii erau abandonați sau unii aveau și părinți care i-au lăsat acolo și îi
mai vizitau din când în când?
Adică văzând
că micuțul are o afecțiune foarte gravă, despre care medicii au spus că nu
poate fi recuperabil, l-au dus la un astfel de cămin cu speranța că se va face
bine.
Un lucru
care se știe mai puțin este faptul că pentru minorii internați în astfel de
centre, părinții erau obligați să contribuie cu sume de bani din salariu, sume
care nu erau deloc mici. În funcție de venitul salarial, se plăteau contribuții
pentru minorii internați cu sume cuprinse între 100 și 600 de lei lunar.
În
condițiile în care salariile erau în jur de 2.000 de lei?
Da.
Majoritatea erau abandonați, dar acolo unde erau cunoscuți părinții, li se
rețineau aceste contribuții. Din experiența studierii mai multor cămine, pentru
aproximativ 70-80% dintre minorii internați se plăteau contribuții, ceilalți fiind copii cărora nu
li se cunoșteau părinții sau erau orfani.
Cimitirul copiilor decedaţi la centrul de la Cighid (comuna Ghiorac, jud. Bihor) FOTO Florin Soare
Adulții nimănui
După
ce împlineau 18 ani, acești copii nerecuperabili erau duși în alte centre,
pentru adulți, tot de acest gen? Mă refer la cei care apucau să supraviețuiască și
vârstei de 18 ani.
Regula
era ca la împlinirea vârstei de 18 ani, ei să fie transferați către un cămin-spital
pentru adulți nerecuperabili. Numai că s-a întâmplat în foarte multe situații
ca parte dintre ei să rămână internați în același cămin-spital pentru minori,
chiar și după împlinirea vârstei de 18 ani. Astfel se explică faptul că dintre
cele 535 de persoane care au decedat la Căminul Moreni-Țuicani, 38 depășiseră
vârsta de 18 ani.
Este
posibil să nu fi fost locuri libere în căminele-spital pentru adulți și au
rămas mai departe tot în cele pentru copii?
Da, deși există și situații de
persoane care au atins vârsta de 25 sau 27 de ani și care au decedat acolo. În
momentul internării, toți erau minori. Nu există persoană adultă internată în
astfel de centre, dar există situații în care și după împlinirea vârstei de 18
ani să rămână tot acolo, în funcție de disponibilitățile de primire de la
celelalte cămine pentru adulți.
Dovezi nedărâmate, tăcere păstrată
Aveți
idee dacă mai există căminele fizic sau dacă au fost demolate și pe locul lor a
fost construit altceva sau funcționează altceva în aceste cămine?
Ele au continuat să existe, s-au transformat după
2000 în centre de asistență, centre de recuperare și au continuat să
funcționeze cu beneficiari supraviețuitori ai fostelor cămine-spital.
Ați mai găsit vreun adult
acum care a fost internat acolo în copilărie?
Au rămas
în general cazurile severe, fiind aproape imposibilă comunicarea cu ei. Pe de
altă parte, există supraviețuitori care s-au recuperat. O bună parte au fost
adoptați în străinătate, dar în general este foarte greu de stat de vorbă cu un
supraviețuitor, mai ales că vorbim de foarte mulți beneficiari care aveau
vârste cuprinse între 3 și 6 ani la momentul 1990, erau foarte mici și e foarte greu să-și
amintească despre abuzurile la care au fost supuși.
Ați
încercat să căutați angajați care erau în perioada aceea în aceste cămine-spital?
Nu am
reușit să stăm de vorbă pentru că refuză să vorbească. Dar există, și noi am
pus la dispoziția organelor de urmărire penală o listă completă cu angajații
acestor centre. În momentul în care noi am depus denunțurile, am furnizat o
listă completă cu toți angajații care au funcționat în aceste centre în
perioada aceea.
Deci,
ce ați găsit în arhive.
Exact,
inclusiv dosare de personal.
Dar
aceste dosare mai există acum la Protecția Copilului?
În mare
parte, arhivele fostelor centre au rămas în același loc.
Când mureau, erau băgați în cutii de lemn și îngropați
în locuri nemarcate
Ați
recreat imaginea unui copil din mii de fotografii ale unor minori. Care este
povestea ei?
Este
poza unui copil care a murit la Moreni și este o fotografie recreată din
portretele tuturor copiilor. Dacă se mărește imaginea, se vede că sunt foarte
multe poze mici ale copiilor care au decedat acolo.
Chipul unui copil recreat din fotografiile copiilor morți (IICCMER)
Unde
ați găsit fotografiile copiilor?
Fiecare
minor internat într-un astfel de centru avea două dosare: unul social în care
se regăseau documente despre familie, hotărârea comisiei pentru ocrotirea
minorului, ancheta socială și o fotografie mică, și un dosar medical care
conținea fișa de observație medicală și alte documente medicale. În arhivele
fostelor centre se găsesc aceste dosare ale copiilor. Noi am avut acces la
Moreni la dosarele copiilor internați acolo și așa am putut prelua și
fotografii. Și la Plătărești am avut acces la dosarele minorilor.
Unde
erau îngropați copiii care mureau în aceste centre?
În
principal, fiecare din aceste centre avea un spațiu dedicat, de obicei lângă
cimitirul din localitate. Există și foarte multe legende că erau aruncați în
gropi comune, dar nu știu să vă spun dacă așa era. Cert este că, pe măsură ce
mureau, ei erau băgați în niște cutii din lemn, niște mici sicrie, și înhumați
în astfel de spaţii. Este greu de spus dacă locurile erau în vreun fel marcate.
Sunt foarte puține morminte identificabile, și asta doar acolo unde părinții au
venit și au pus o cruce, unde s-a mai păstrat eventual și numele, dar este
imposibil de aflat locul exact în care a fost îngropat un copil. Mormintele
acestor copii nu figurează în registrele parohiale şi în niciun altfel de
document.
Copil FOTO AFP
Dosare
închise
Primele
denunțuri despre aceste cămine-spital au fost făcute acum câțiva ani. Unde au
fost depuse? S-a făcut vreo anchetă în urma sesizării dumneavoastră?
Primele
trei denunțuri au fost depuse la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție.
Știți cumva dacă au
început ancheta, dacă au căutat martori?
Pentru
primele două plângeri, care au vizat centrele de la Cighid, Sighetu Marmației,
Păstrăveni și Siret, procurorii au închis aceste dosare, fiind două motive principale pentru care
le-au închis. Unul spunea că fapta nu există, iar al doilea motiv a fost că nu
se poate vorbi de infracțiuni contra umanității pentru că articolul din Codul
penal din 1968 care incrimina infracțiunile contra umanității se referea la
existenţa unei situații de război.
Cighid Sursa Florin S. Soare
Noi am făcut plângere împotiva soluțiilor
procurorului invocând faptul că există un precedent. În urma denunțurilor
IICCMER, instanţa a pronunţat două condamnări pentru foștii comandanți de
penitenciare Alexandru Vișinescu și Ion Ficior pentru săvârșirea de infracțiuni
contra umanității pe acelaşi articol de Cod penal și nici acolo nu a fost vorba
de o situație de război. Considerăm că și în acest caz se poate merge pe
săvârșirea infracțiunilor contra umanității, pentru că sunt imprescriptibile.
Dacă s-ar merge pe infracțiunea de omor, s-a prescris. Noi mai avem în lucru la
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București dosarul de la căminul
Plătărești. În această cauză se fac audieri de martori, dar este încă în faza
de urmărire penală in rem. Ultimul denunț a fost depus la Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Ploiești.
