Ungurul Szoboszlai, gafă șocantă în Liverpool – Barnsley: reacția colegilor, impresionantă!

Anglia, „cucerită“ de VOYO! Pentru că atât meciurile din Premier League, cât și cele din The FA Cup sunt transmise, în exclusivitate, de această platformă. Și, de fiecare dată, spectacolul e garantat.

În competiția KO, inclusiv meciurile de la care ai așteptări mai mici devin fascinante. În weekend, City – Exeter a fost un exemplu clar, în acest sens, după cum Sport.ro a arătat aici. Iar în această seară, Liverpool – Barnsley, o altă partidă care a adus un colos din Premier League față în față cu o echipă din liga a treia a oferit o repriză savuroasă.

Dominik Szoboszlai, gafă imensă în Liverpool – Barnsley

Meciul a început cu bara celor de la Barnsley, în minutul 1! Apoi însă, „cormoranii“ au adus situația sub control, iar golurile marcate de Szoboszlai (9) și de Frimpong (36), oferite de Sport.ro aici, asta au demonstrat.

Când repriza se îndrepta spre un scor liniștitor pentru Liverpool, a venit gafa șocantă a lui Dominik Szoboszlai. Ungurul de 25 de ani a avut un moment, în care și-a pierdut luciditatea, și a comis o eroare de care a profitat imediat Adam Phillips.

Faza poate fi văzută aici, iar reacția colegilor lui Szoboszlai, care l-au încurajat pe fotbalistul maghiar, a fost impresionantă.

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *