Dubla diplomă, soluţie găsită de statul român pentru a convinge studenţii să rămână acasă. Sorin Cîmpeanu a explicat cum funcţionează
0 4 minute 5 luni

Sorin Cîmpeanu, vicepreşedintele Senatului României şi ministru al Educaţiei în trei rânduri, a vorbit în cadrul unei dezbateri DC MEDIA GROUP despre dubla diplomă, una dintre facilităţile prin care statul vrea să îi convingă pe studenţii români să rămână acasă, fără să le refuze dreptul de a studia la o universitate de prestigiu din Europa. 

Întrebat cum pot fi aduşi românii din străinătate înapoi acasă prin educaţie şi dacă sunt proiecte în acest sens în Parlament, Sorin Cîmpeanu a spus că „avem legea învăţământului superior care reglează o serie de aspecte aşteptate de mult timp din această perspectivă. Nu totul, dar sunt paşi importanţi făcuţi înainte. Pe parcursul celor trei mandate ca ministru al Educaţiei, dar şi din perspectiva poziţiei de preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor din România, am susţinut dintotdeauna că dreptul la liberă de circulaţie al cetăţenilor este câştigat cu greu şi trebuie să fie respectat. Nu s-a dorit niciodată, din fericire, să se impună restricţii din această perspectivă. Pe de altă parte, aducerea în ţară a tinerilor care şi-au făcut studii în străinătate şi nu numai este un obiectiv al universităţilor româneşti. Am spus că această revenire se va face numai atunci când vom fi capabili să oferim şanse de dezvoltare profesională şi personală pentru aceşti tineri, într-o manieră pe care ei să o considere viabilă”.

Dubla diplomă, metodă prin care studenţii români pot studia, de acasă, la o universitate de prestigiu internaţional

„În universităţile româneşti există locuri special dedicate românilor de pretutindeni. Dincolo de acest aspect, legea învăţământului superior reglementează posibilitatea de dublă diplomă. Nu vreau să minimizez nicidecum dorinţa tinerilor de a avea acces la salarii mai atractive decât în România, dar există şi un motiv care spune că tinerii doresc să aibă o pregătire şi o diplomă din partea unei universităţi de prestigiu, de nivel internaţional. Odată cu introducerea posibilităţii de dublă diplomă în învăţământul superior, există posibilitatea creării unor parteneriate între universităţile româneşti şi unele de prestigiu din mediul academic internaţional. În acest fel, tinerii care îşi doresc să studieze la o anumită universitate, o pot face într-un regim de dublă coordonare, înmatriculându-se într-o universitate românească şi rămânând în România, având şi avantajul formării într-o universitate pe care ei o doresc. Este o facilitate foarte importantă, pe care o susţinem prin organizarea de acţiuni internaţionale, la nivelul CNR din România, astfel încât să se creeze aceste parteneriate care să genereze dublă diplomă, doctorate în co-tutelă între o universitate românească şi una de prestigiu din străinătate”, a mai declarat Sorin Cîmpeanu în cadrul dezbaterii Educația, în strategiile autorităților pentru reîntoarcerea românilor din Diaspora, organizată de DC MEDIA GROUP. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *