Economia
de război – ne
reamintește definiția din Wikipedia – este modalitatea de funcționare a
unei economii pe timp de război sau în pregătirea acestuia. Economia de război
se caracterizează prin practici economice excepționale, precum ar fi
intervenția extinsă a statului sau măsuri izolaționiste mergând până la autarhie.
Are ca obiectiv menținerea activităților economice indispensabile unei țări,
autosuficiența, disuadarea consumului privat, garantarea producției de alimente
și controlul statal al economiei. Este o economie a cărei finalitate este
determinată de necesitatea de a alimenta un conflict armat. Corespunde punerii
în serviciul efortului de război a datelor oferite de științe economice precum
și transformării puterii economice în putere războinică..”
Aici
suntem, asta trebuie să acceptăm că a devenit regula de funcționare a lumii în
care trăim, economia de război a devenit deja cadrul la care trebuie să se
conformeze devenirea societăților noastre, integrate cum sunt ele în
îndeplinirea deciziei comune a liderilor politici reuniți la cel mai înalt
nivel din NATO și UE.
Desigur,
există acum diferențe notabile între ceea ce a însemnat definiția economiei de
război înainte și în timpul Primului Război Mondial sau în perioada celei de-a
doua conflagrații mondiale, dar există un punct comun: definiția respectivă
marchează momentul în care o țară sau un
grup de țări își modifică fundamental pentru o perioadă modul de viață și
acceptă trecerea la reguli total diferite, subordonate efortului de război și a
alimentării frontului cu armele , munițiile și toate echipamentele necesare,
acceptând fără rezerve consecințele apelului de tip „Totul pentru front, totul
pentru victorie!” care, în realitate, mai mult decât un slogan mobilizator, a
exprimat exact realitatea unei lumi smulsă brutal din mersul pe care-l
considera normal și firesc, proiectând-o (adese imediat, fără un timp de
respiro și pregătire pentru schimbările tragice) în plin univers al
incertitudinilor existențiale.
În
opinia mea, suntem acum într-un asemenea moment. La nivelul celor două alianțe
din care facem parte, NATO și UE, cel mai important eveniment care întrunește
aprobarea liderilor și concentrează toată atenția și primește asigurările cele
mai solide asigurări d implicare financiară este acela care vizează înarmarea. Este ce av care nu poate să nu-mi amintească
de modelul bine exersat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, un
punct de maximă relevanță atins în SUA cu faimosul „Victory Program” care
reușise performanța excepțională de a transforma țara, pentru o perioadă, în
ceea ce era numit atunci „arsenalul democrațiilor”, programul de producție
ultra-rapidă a armamentelor necesare pentru victorie, devenind ulterior baza
conceptului pe care a apărut și s-a dezvoltat complexul militaro-industrial
ajuns azi la uluitoarele dimensiuni de azi.
Europa
a învățat lecția și, intrând sub zodia economiei de război, urmează parcă un
drum similar. Dintre multe exemple, chiar dacă, stricto sensu, este
incorect politic să vorbim deschis despre asta, iată, adoptat pe 20 iulie 2023,
o reglementare majoră în această direcție: Act in Support of Ammunition
Production, votat în Parlamentul European și care a dus la injectarea
directă a 500 de milioane Euro din bugetul UE pentru favorizarea trecerii la o
logică de producție militară accelerată. Și aveți aici https://www.europarl.europa.eu/topics/fr/article/20190612STO54310/defense-comment-l-ue-renforce-sa-securite o prezentare extinsă a acestei tranziții
europene comune în domeniul apărării și securității.
Desigur,
prioritatea absolută o reprezintă investiția în securitatea Ucrainei, cu argumentul repetat ca o mantră:
„securitatea Ucrainei este securitatea noastră a tuturor”. Dar, pe fond,
dincolo de tot și de toate, tragedia de urișă amploare este că, de fapt, pare
că asistăm la anihilarea definitive a tuturor speranțelor puse într-o evoluție
de pace și prosperitate, așa cum, inconștienți, promiteau liderii politici
imediat după căderea Cortinei de Fier. „Luna de miere” a durat exact cât o
prevedea studiul ciclurilor istoriei, adică 30-36 de ani. Acum a revenit,
absolut oficial, între Europa și Rusia, teama reciprocă față de dușmanul
existențial, avem deja noile doctrine oficiale care spun asta și, ca atare,
motivează politicile ulterioare care montează o criză viitoare din ce în ce mai
previzibilă.
O
singură certitudine: pentru cele necesare economiei de război, producerii de
armament și de diverse echipamente de luptă vor exista mereu bani de investit.
Din ce în ce mai mulți bani, firește, înțelegem ușor asta, în detrimentul altor
sectoare neesențiale, neprioritare și, în definitiv, chiar inutile (educație,
sănătate, asigurări sociale) în lumea de mâine în care vom avea nevoie de cât
mai multe pușcoace și generali cu căștile și bocancii aferenți…
