Ministrul croat al apărării a anulat o întâlnire cu omologul muntenegrean
0 3 minute 3 luni

Ministrul croat al apărării, Ivan Anusic, a anulat sâmbătă o întâlnire cu omologul său muntenegrean, Dragan Krapovic, deoarece, a spus el, declaraţiile acestuia privind placa lagărului de prizonieri Morinj şi proprietatea navei-şcoală Jadran sunt total opuse poziţiilor Croaţiei şi nu lasă loc pentru discuţii, transmite Hina.

„Declaraţiile pe care ministrul Krapovic le-a făcut recent în mass-media nu lasă loc pentru discuţii şi sunt în totală opoziţie cu poziţiile şi faptele istorice ale Croaţiei”, a afirmat el.

Anusic a vizitat Muntenegru sâmbătă, cu ocazia Zilei Poporului Croat, şi trebuia să se întâlnească cu Krapovic la Podgorica.

Krapovic a declarat recent că a fost o greşeală să instaleze o placă memorială în Morinj, un fost lagăr de prizonieri de război, şi că inscripţia acesteia, conform căreia evenimentele de acolo au fost „o consecinţă a agresiunii Serbiei Mari”, nu corespunde faptelor, a transmis postul de radio Podgorica AntenaM.

Krapovic a spus că ceea ce s-a întâmplat la Morinj a fost o consecinţă a războiului din fosta Iugoslavie şi că placa ar trebui schimbată.

Răspunzând la aceasta, ministrul croat de externe Gordan Grlic Radman a declarat că, fără confruntarea cu trecutul recent, Muntenegru nu ar putea deveni un membru egal al UE şi nici nu ar putea fi un aliat credibil al NATO.

Orice încercare de a îndepărta placa va fi o încălcare a memoriei victimelor croate şi a demnităţii Croaţiei, a spus el.

Krapovic a mai declarat că guvernul muntenegrean nu este dispus să negocieze dreptul de proprietate asupra navei-şcoală Jadran şi Croaţia nu are dreptul să o revendice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *