Toate meciurile s-au disputat sâmbătă, 24 mai, într-o rundă cu miză uriașă în ambele capete ale clasamentului.
În zona europeană, Napoli, Inter, AS Roma și Como și-au asigurat locurile de Liga Campionilor, în timp ce Juventus și AC Milan merg în Europa League. Atalanta prinde poziția de Conference League, unde va juca în calificări.
Cremonese a retrogradat oficial în Serie B!
Bătălia pentru evitarea retrogradării a fost decisă în ultima etapă. Lecce a câștigat cu 1-0 în fața celor de la Genoa, prin golul marcat de Lameck Banda în minutul 5, și a reușit astfel să se salveze de la retrogradare.
În schimb, Cremonese a fost învinsă categoric de Como, scor 1-4, și a încheiat sezonul sub linie, alături de Verona și Pisa, echipele retrogradate în Serie B.
Pentru Genoa, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, sezonul s-a încheiat cu emoții, dar fără deznodământ tragic. Echipa a picat pe locul 16 în clasament, cu un bilanț de 10 victorii, 11 remize și 17 înfrângeri.