Dosarele OZN desecretizate scot la iveală declarații bizare ale astronauților care au fost pe Lună: „Se îndepărtează și o iau în sus, spre stele”

Dosarele OZN desecretizate scot la iveală declarații bizare ale astronauților care au fost pe Lună: „Se îndepărtează și o iau în sus, spre stele”

Peste 160 de documente, fotografii și înregistrări
legate de OZN-uri au fost desecretizate de Departamentul de Război al SUA,
printre care și transcripte ale misiunilor Apollo, în care astronauții NASA
descriu fenomene misterioase observate în apropierea Lunii.

Imagini suprinse în apropierea Lunii. FOTO: Department of War SUA

Imagini suprinse în apropierea Lunii. FOTO: Department of War SUA

Departamentul de Război al Statelor Unite a publicat
vineri, 8 mai, un lot de documente desecretizate referitoare la așa-numitele Obiecte
Zburătoare Neidentificate (OZN/UFO/UAP). Arhiva conține peste 160 de dosare
care acoperă aproape opt decenii și include imagini, filmări, rapoarte ale
serviciilor de informații, documente FBI și transcripte

Publicarea celor 162 de fișiere vine la două zile
după ce președintele Donald Trump a declarat că materialele vor stârni
interesul publicului.

„Cred
că o parte dintre ele vor fi foarte interesante pentru oameni”,

a spus liderul de la Casa Albă.

Desecretizarea a fost făcută în baza unui ordin
prezidențial emis în februarie, care cere mai multă transparență în privința
„vieții extraterestre și alienigene, fenomenelor aeriene neidentificate (UAP)
și obiectelor zburătoare neidentificate (OZN)”.

Într-un mesaj publicat pe platforma X, Pentagonul a
anunțat că toate materialele sunt acum disponibile publicului fără restricții
speciale.

„Poporul
american poate accesa acum instantaneu dosarele UAP desecretizate ale
guvernului federal. Cele mai recente videoclipuri, fotografii și
documente-sursă originale despre UAP din întregul guvern al Statelor Unite sunt
acum disponibile într-un singur loc – fără autorizații speciale”,

a transmis Departamentul de Război.

În documentele desecretizate apar înregistrări video
realizate de-a lungul deceniilor în spațiul aerian al Greciei, Irakului,
Japoniei, Emiratelor Arabe Unite și Statelor Unite, precum și rapoarte ale
serviciilor de informații
privind presupuse apariții inexplicabile. Unele
dintre fișiere conțin mărturii ale martorilor și rapoarte FBI despre observații
semnalate încă din anii 1950.

O parte dintre cele mai spectaculoase documente sunt
însă transcriptele convorbirilor dintre astronauții NASA și centrul de
control al misiunilor Apollo, în timpul zborurilor spre Lună și al misiunilor
selenare.

Ce au raportat astronauții Apollo 12

Apollo 12, lansată în noiembrie 1969, a fost a doua
misiune americană care a aselenizat cu echipaj uman. În documentele
desecretizate apare un fragment din discuțiile purtate între astronauți și
centrul misiunii NASA, în care sunt descrise două „fenomene neidentificate”.

Primul incident ar fi durat aproximativ o oră în a
cincea zi a misiunii, iar al doilea aproximativ două minute în ziua următoare.

Pilotul modulului lunar, Alan L. Bean, le-a spus
operatorilor NASA că observă „particule” și flash-uri luminoase care par să se
deplaseze în jurul navei.

„Le
văd venind din spatele meu, din stânga. Prima oară am crezut că sunt particule
care provin de la boilerul de apă, dar acum văd că evadează din câmpul
gravitațional al Lunii. Se îndepărtează și o iau în sus, spre stele”,

a relatat astronautul.


Un astrofizician de la Harvard face o declarație șoc: o navă spațială extraterestră „ostilă” se îndreaptă cu viteză spre Pământ

Potrivit documentelor, membrii echipajului au
realizat și fotografii ale fenomenelor observate în apropierea Lunii.

„Arăta ca artificiile de 4 iulie”

Fenomene similare au fost raportate și în timpul
misiunii Apollo 17, ultima expediție cu echipaj uman pe Lună, desfășurată în
decembrie 1972.

În transcriptele convorbirilor apar trei momente
diferite în care astronauții au semnalat apariția unor fenomene inexplicabile
în jurul navei.

Pilotul modulului de comandă, Ronald Evans, a
descris observarea unor „particule sau fragmente foarte luminoase” care se
deplasau în jurul vehiculului spațial. Astronautul Harrison „Jack” Schmitt a
comparat imaginile cu un foc de artificii.

„Arată
ca artificiile de 4 iulie văzute de la fereastră… Sunt fragmente foarte
zimțate, unghiulare, care se rostogolesc”,
se arată în
transcriptul publicat de Pentagon.

Astronauții au încercat să găsească o explicație
tehnică pentru fenomen și au presupus că ar putea fi vorba despre particule de
gheață sau fragmente de vopsea desprinse de pe modulul lunar, însă au admis că
ipoteza lor este „extrem de hazardată”.

Un alt episod consemnat în dosare îl are în
prim-plan pe comandantul misiunii Apollo 17, Eugene Cernan. Acesta le-a
raportat colegilor de la sol că vede „dungi luminoase” și flash-uri puternice
în timp ce încerca să adoarmă.

„Țin
minte că, înainte să adorm, am văzut un punct luminos care-mi emitea în fața
ochilor flash-uri ca un far – era ca un tren care venea spre mine, dar cu acel
flash. E greu de estimat frecvența sau orice altceva, pentru că eram într-o
stare de somnolență atunci”,
a explicat
astronautul.

Dosarele includ și o fotografie realizată în timpul
unei misiuni Apollo, în care trei puncte luminoase apar într-o formație
triunghiulară deasupra suprafeței Lunii. Nota anexată imaginii precizează că
nu există un consens privind natura anomaliei”, însă o analiză preliminară
recentă sugerează că ar putea fi vorba despre „un obiect fizic”.

Vicepreşedintele JD Vance, „obsedat” de dosarele OZN

Desecretizarea documentelor face parte, potrivit
Pentagonului, dintr-un „efort interinstituțional” la care participă Casa Albă,
Oficiul Directorului Serviciilor Naționale de Informații (ODNI), Departamentul
Energiei, Biroul pentru Rezolvarea Anomaliilor din cadrul Departamentului de
Război (AARO), NASA, FBI și alte structuri ale comunității americane de
informații.

Vicepreședintele JD Vance a declarat la rândul său
că este „obsedat” de dosarele OZN și că intenționează să investigheze personal informațiile
legate de Area 51.

„Mai
am încă trei ani ca vicepreședinte”,
i-a spus acesta
podcasterului conservator Benny Johnson. „Voi
ajunge la adevărul despre dosarele OZN”,
a completat el.

Departamentul de Război al SUA a anunțat că noi
documente și materiale video vor fi publicate în perioada următoare.

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *