Începe să ningă! Meteorologul Mihai Timu: Avem un Cod Galben de ninsori viscolite. Se va depune chiar strat de zăpadă
0 4 minute 8 luni

Mihai Timu, meteorolog ANM, a spus cum va fi vremea în zilele ce urmează.

„Ne așteptăm la un episod de vreme mai severă. Vorbim de un ciclon care evoluează deja peste țara noastră. El va ajunge undeva mâine după-amiază, mâine seară, mâine noapte și se va amplifica în vestul bazinului Mării Negre.

Până mâine dimineață, vorbim de un cod galben, pentru trei județe din sudul Banatului și vestul Olteniei, pentru intensificări ale vântului, rafale de 55-60km/h. În zona Carpaților de Vest, a Meridionalilor și în Munții Banatului, de asemenea, până mâine dimineață la ora 8:00, avem un cod galben pentru ninsori viscolite. 

Mâine, situația se schimbă. În primul rând, vom vorbi până duminică dimineața la ora 10:00 de un cod galben, pentru toată jumătatea de est a teritoriului, de cantități însemnate de precipitații, dar și intensificări ale vântului aduse de acel ciclon care se va amplifica. Ne așteptăm ca, în aceste zone, să se strângă local 25-35l/m², izolat chiar peste 40-50l/m²”, a declarat Mihai Timu, meteorolog ANM, în direct la B1 TV.

Ninsori în sud-estul Transilvaniei și în Moldova, pe arii restrânse și în Dobrogea și Muntenia

„Nu vor fi numai ploi. De mâine, treptat, în sud-estul Transilvaniei, în mare parte din Moldova, vor predomina ninsorile și se va depune chiar strat de zăpadă local consistent, în timp ce în Dobrogea și Muntenia vor fi ploi. În noaptea care urmează, în noaptea de sâmbătă spre duminică, nu excludem ca pe arii restrânse să apară lapoviță și ninsori. De asemenea, vântul va prezenta intensificări în aceste zone și cu viteze de 55-65km/h, însă mai importante sunt codurile portocalii de mâine.

Primul cod portocaliu vizează zona montană înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură. Intră în vigoare mâine la ora 14:00 și este valabil până duminică la ora 10:00, pentru intensificări susținute ale vântului. Așteptăm rafale și de peste 80-110km/h asociate cu ninsoare. Vom vorbi acolo de viscol și vizibilitate care va scădea chiar și sub 50 de metri.

Și, de asemenea, vom avea un cod portocaliu pentru zona joasă – ne referim la sudul Moldovei, județele de acolo din jumătatea de est a Munteniei, Dobrogea, unde ne așteptăm ca de mâine, de la ora 18:00, până duminică, la ora 10:00, vântul să bată foarte tare. Rafale în general de 85-90km/h.

În zona litoralului și chiar în bazinul vestic al Mării Negre, ne așteptăm ca rafalele să depășească 100km/h.

Atenție mare, mai ales cei care se vor afla mâine în trafic, dinspre Moldova către Transilvania. De mâine noapte să se echipeze corespunzător de iarnă”, a mai declarat meteorologul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *