Manchester City a renunțat la Declan Rice și e gata să plătească clauza de reziliere pentru un alt mijlocaș
0 3 minute 11 luni
  • Media: Fotbal Club, joi, 19:30, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, joi, 21:30, DGS 1

Gabri Veiga, aproape de Manchester City 

În cursul zilei de marți, 27 iunie, ”Cetățenii” le-au propus celor de la West Ham United nu mai puțin de 90 de milioane de lire sterline. Totuși, ”Ciocănarii” au refuzat, motiv pentru care oficialii echipei pregătite de Pep Guardiola s-au reorientat. 

Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Manchester City l-a pus în capul listei de transferuri pe Gabri Veiga (20 de ani).

Fotbalistul celor de la Celta Vigo a făcut un sezon forate bun în tricoul echipei spaniole, iar Pep Guardiola își dorește să îl aibă în lot pentru sezonul 2023/2024. 

Conform sursei citate, Gabriel Veiga are o clauză de reziliere în valoare de 40 de milioane de euro, sumă pe care Manchester City este gata să o plătească. 

  • Liverpool și Chelsea sunt alte două echipe care și-l doresc pe mijlocașul spaniol, însă ”Cetățenii” sunt în pole-position. 
  • 30 de milioane de euro este cota de piață a lui Gabri Veiga, potrivit transfermarkt.com. 

Declan Rice, aproape de un transfer la Arsenal, după ce oferta campioanei Manchester City a fost refuzată

Săptămâna trecută, West Ham a refuzat o ofertă și de la Arsenal pentru Declan Rice, în valoare de 75 de milioane de lire sterline (aproximativ 88 de milioane de euro), plus bonusuri în valoare de 17 milioane de euro.

Marți, Arsenal a transmis o nouă ofertă pentru Declan Rice, în valoare de 105 milioane de lire sterline (122 de milioane de euro), potrivit Sky Sports.

Reputatul jurnalist Fabrizio Romano a oferit mai multe detalii despre această propunere, care ar fi pe placul celor de la West Ham.

“Mai sunt câteva lucruri de discutat / clarificat între Arsenal și West Ham, despre condițiile de plată, după oferta făcută pentru Declan Rice. Dar Arsenal este foarte încrezătoare acum, deși West Ham mai așteaptă o ofertă și de la Manchester City. Cei de la Arsenal simt că mici schimbări la oferta de 105 milioane de lire sterline pot face acest transfer realizabil”, a scris Romano, pe Twitter.

  • Declan Rice, mijlocaș central de profil defensiv, este titular la naționala Angliei și a strâns 43 de selecții și 3 goluri.
  • Declan Rice a fost format la academiile cluburilor Chelsea și West Ham, dar a jucat doar pentru “Ciocănari” la seniori.

Etichete: manchester city , declan rice , gabriel veiga


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *