Cel mai vechi monument medieval al Bucureştiului intră în reparații. Palatul Voievodal-Curtea Veche va renaște în trei luni

Cel mai vechi monument medieval al Bucureştiului intră în reparații. Palatul Voievodal-Curtea Veche va renaște în trei luni

Primăria Capitalei anunţă că a dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea Veche, prima curte domnească a oraşului şi cel mai vechi monument medieval al Bucureştiului. Lucrările costă două milioane de lei şi vor dura trei luni.

Curtea Veche

Curtea Veche Foto: Facebook/Primăria Municipiului București

„În dar de Ziua Bucureştiului, venim cu o super veste: Am dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea Veche, prima curte domnească a oraşului şi cel mai vechi monument medieval al Bucureştiului”, anunţă PMB pe Facebook.

Primăria arată că ani în şir a zăcut în paragină şi a ajuns într-o stare avansată de degradare – are infiltraţii, plouă înăuntru, e plin de buruieni iar intervenţia este esenţială pentru stoparea degradării structurale şi protejarea zidăriilor istorice împotriva intemperiilor.

„Ce vom face mai exact: Acum nu vorbim de o restaurare, ci doar de punere în siguranţă şi conservare: Refacem şi reparăm acoperişurile, Vom asigura protecţia zidurilor, a bolţilor, a suprafeţelor expuse factorilor de mediu, Construim un acoperiş provizoriu, pentru a permite continuarea investigaţiilor arheologice„, spune Primăria.

Potrivit PMB, lucrările costă două milioane de lei şi vor dura trei luni.

„După punerea în siguranţă, restaurăm emblema Capitalei. S-a mai încercat o punere în siguranţă a acestui complex sit arheologic, în 2018, însă lucrările au fost oprite doi ani mai târziu şi abandonate. Nu au fost luate atunci nici cele mai mici măsuri de conservare a monumentului istoric. Până în 2015, aici a funcţionat un muzeu. Curtea Veche este extrem de importantă pentru identitatea oraşului! Timp de secole, a fost reşedinţa unor mari voievozi precum: Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu. În jurul acestui loc s-a dezvoltat Bucureştiul!„, menţionează Primăria Municipiului Bucureşti.

Curtea Veche a fost dezvoltată în secolul al XVI-lea de domnitorul Mircea Ciobanul, care a construit palatul voievodal și biserica „Buna Vestire”, iar ulterior a fost extinsă de mai mulți domnitori, inclusiv în vremea lui Matei Basarab, la mijlocul secolului al XVII-lea.

Ansamblul a intrat în declin după incendiile din 1712 și 1718, cutremurul din 1738 și războiul austro-ruso-turc din 1768-1774. După construirea „Curții Noi” de către Alexandru Ipsilanti, în 1775, vechea reședință a primit numele de „Curtea Veche”. Degradarea a continuat până la marele incendiu din 1847.

Între 1969 și 1974 pe ruinele sale a fost amenajat Muzeul Curtea Veche, care păstrează inclusiv fragmente din vremea lui Vlad Țepeș.

De la 18 noiembrie 2015, muzeul a fost închis în vederea realizării unor lucrări de consolidare, anunța Muzeul Municipiului București.

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *