Florile de mină, comorile ascunse în minele uitate ale României. Unde a fost găsită piesa vândută acum cu 4.500 de dolari

Minele din Apuseni și Maramureș au fost cunoscute timp de secole pentru aur, argint și alte metale prețioase, dar din galeriile lor au ieșit și adevărate opere ale naturii: cristale, minerale rare și spectaculoasele flori de mină, unele piese fiind vândute cu mii de dolari.

O călătorie în stațiunea Băile Herculane îi poate aduce pe turiști în fața unor tarabe încărcate cu pietre șlefuite de mici dimensiuni, cristale și minerale dificil de identificat, îngrămădite printre flori de mină cu forme și culori neobișnuite. Turiștii sunt invitați să cumpere ametiste în nuanțe de violet, prezentate drept pietre „pentru liniște și memorie”, care pot fi purtate la gât, dar și cuarț roz, cristal de stâncă, agat, jasp, ochi de tigru, turcoaz, malachit ori pirite strălucitoare, vândute ca obiecte decorative, talismane sau piese de colecție.

Printre ele apar și bucăți mai mari, cu cristale crescute în forme spectaculoase, asemănătoare florilor de mină care au făcut cunoscute, de-a lungul timpului, exploatările din Maramureș și Munții Apuseni. Prețurile obiectelor încep de la 10 lei și urcă până la câteva sute de lei, în funcție de dimensiuni, aspect, raritate și de tipul mineralelor din care sunt formate.

În timp ce mulți comercianți de flori de mină și cristale și-au stabilit puncte fixe în stațiunile din România, alții preferă să le vândă la târgurile organizate în orașe și comune, cu ocazia unor festivaluri și sărbători locale. Aici, tarabele cu minerale, cristale și pietre șlefuite, provenite din vechi galerii și halde miniere, din colecții private ori din import, se amestecă printre cele cu suveniruri, produse artizanale și bijuterii.

Baia Sprie, ținutul florilor de mină

„Suntem din Baia Sprie și am venit la Hunedoara cu marfă. La noi, de mulți ani, se găsesc și se vând astfel de flori de mină și cristale”, a relatat una dintre comerciante.

Baia Sprie a fost unul dintre cele mai importante centre miniere din România, cunoscut pentru exploatările de aur, argint și minereuri polimetalice. Mineritul este atestat documentar aici încă din 1376, iar de-a lungul secolelor zăcămintele sale au făcut faimoasă zona și prin spectaculoasele formațiuni minerale cunoscute drept flori de mină.

„Florile de mină sunt formațiuni minerale spectaculoase și rar întâlnite, care se formează în golurile din subteran, prin depunerea lentă a mineralelor din soluții fierbinți, oferind de fiecare dată forme unice și culori uluitoare. Apar sub forma unor cristale delicate și încântătoare, cu culori și geometrii fascinante, irizații multicolore și diverse grade de transluciditate și duritate”, arată Primăria Baia Sprie, pe pagina Turism Baia Sprie.

Potrivit administrației locale, dintre cele peste 70 de minerale identificate în zăcământul Baia Sprie, șapte au fost descoperite și descrise pentru prima dată aici: andorit, dietrichit, felsőbányit, klebelsbergit, monsmedit, semseyit și szmikit.

„De asemenea, de aici s-au descris pentru prima dată şi alte varietăți sau sinonime de minerale: eggonit – mineral denumit acum sterretit, kenngotit – varietate plumbiferă de miargirit și zinkfauserit – varietate zinciferă de fauserit. Superbele flori de mină provenite din minele Baia Sprie și Herja pot fi admirate la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare sau în colecții private”, informează Primăria Baia Sprie, pe pagina de turism.

În Baia Sprie, urmele vechilor exploatări sunt vizibile în jurul orașului. Pe Dealul Minei se află Lacul Albastru, format în 1920 prin prăbușirea unei galerii miniere, iar culoarea neobișnuită a apei este pusă pe seama compușilor de fier și cupru rămași în zona exploatării.

În apropiere se păstrează și Crăpătura Zorilor, o veche exploatare în care pot fi observate galerii suprapuse, săpate pentru extragerea aurului. Minele din Baia Sprie au fost închise în anii 2000, odată cu restructurarea industriei miniere de stat, însă peisajul orașului continuă să păstreze numeroase urme ale trecutului său minier.

Comerțul online cu flori de mină

Comerțul cu cristale și flori de mină nu se reduce doar la tarabele înființate în stațiuni și zone turistice ori deschise în zilele festivalurilor locale. În online, piesele provenite din vechile mine ale României sunt oferite la prețuri care pot ajunge la mii de dolari.

Pe eBay, ofertele pentru cristale și eșantioane minerale din România sunt numeroase. Printre cele mai scumpe se află un exemplar de stibină pe calcit din mina Herja, județul Maramureș, pus în vânzare cu 4.500 de dolari.

Alte piese provenite din aceeași mină sunt oferite la prețuri de câteva sute de dolari: un eșantion de boulangerit cu calcit și stibină a fost listat la 825 de dolari, o piesă de stibină de 467 de carate la peste 500 de dolari, iar una cu cristale de calcit peste stibină la 385 de dolari. Alte oferte pentru stibină, calcit, sfalerit sau siderit din Herja încep de la câteva zeci de dolari și urcă spre 100–150 de dolari.

Pe site-urile specializate în minerale de colecție, ca Spirifer Minerals, mineralele românești sunt comercializate cu sute de dolari. Un eșantion de bournonit și calcopirită din România, de numai câțiva centimetri, este oferit la 400 de dolari, o bucată de cuarț și dolomit, cu dimensiuni de aproximativ 11 × 9 × 7 centimetri, la 480 de dolari, și o piesă de realgar, oferită cu 120 de dolari.

În România, pe site-urile de vânzări sunt multe anunțuri pentru flori de mină și colecții de minerale, cu prețuri pornind de la câteva zeci sau sute de lei și ajungând la 1.500–2.000 de lei pentru colecții ori piese mai spectaculoase. Un vânzător din Baia Mare oferea flori de mină despre care afirma că provin din minele din România, cu prețuri de la 150 de lei bucata, în timp ce alte anunțuri prezentau calcit din Herja la 250 de lei, flori de mină din Cavnic la câteva sute de lei sau vivianit cu cuarț și pirită din Roșia Poieni la 1.000 de lei.

Minele închise, căutate în continuare de colecționari

Minele metalice din Maramureș au fost închise la mijlocul anilor 2000, dar au continuat să îi atragă pe pasionații și colecționarii de minerale.

Un reportaj publicat de Spirifer Minerals, realizat în urma mai multor expediții desfășurate timp de aproape un deceniu în zona minieră Baia Mare, arată că vechile exploatări de la Turț, Herja, Baia Sprie, Cavnic și Băiuț au rămas repere importante pentru pasionații de mineralogie.

„Minele care au funcționat în nordul României, în județul Maramureș, în jurul orașului Baia Mare, au fost considerate timp de câteva decenii o adevărată Mecca pentru comercianții și colecționarii de minerale. Filoanele polimetalice exploatate în minele Turț, Herja, Baia Sprie, Cavnic sau Băiuț au transformat aceste locuri în situri clasice și celebre pentru minerale precum stibina, berthieritul, tetraedritul, cronstedtitele, vivianitul și wolframitul”, arată autorii reportajului. În perioada în care exploatările erau active, acestea produceau anual mii de eșantioane minerale, iar zona devenise o destinație regulată pentru echipa Spirifer.

La Cavnic, comerțul cu florile de mină căpătase proporții impresionante.

„În fiecare săptămână erau colectate sute de exemplare, pe care minerii le scoteau clandestin din mină. Cumpărătorii așteptau în fiecare zi în apropierea ieșirii din mină pentru a obține ceea ce fusese găsit. În acest fel au fost păstrate mii de exemplare excelente din asociațiile tipice de cuarț, dolomit, rodocrozit și calcit cu sulfuri, precum pirită, galenă, calcopirită, marcasită și sfalerit, dar și exemplare foarte bune de gips”, informau autorii reportajului.

După închiderea minelor, comerțul cu minerale și cristale a intrat în declin. La Cavnic, puțurile au fost inundate, instalațiile de extracție au fost demontate, iar clădirile miniere și intrările spre vechile galerii au rămas printre puținele urme ale activității oprite în 2005. În alte perimetre, însă, galeriile abandonate au continuat să îi atragă pe colecționari datorită mineralelor secundare formate după încetarea exploatării.

Muzeul florilor de mină

Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare păstrează una dintre marile colecții de acest fel din Europa, alcătuită din rarități și chiar unicate mondiale provenite din zăcămintele regiunii Baia Mare. Dintre piesele aflate în patrimoniul instituției, 88 sunt clasate în Tezaurul Cultural Național.

Expoziția permanentă cuprinde peste 1.000 de eșantioane minerale, minereuri, roci și fosile, recoltate exclusiv din aflorimente și din subteranele exploatărilor miniere care au funcționat în zona Baia Mare, Maramureș și nord-vestul României. La etaj sunt expuse cele mai spectaculoase piese, cunoscutele „flori de mină”.

„Floarea de mină este un eșantion mineral recoltat din subteran, monomineral sau format din mai multe minerale, care posedă calități estetice deosebite”, arată muzeul.

Valoarea acestor piese este dată de felul în care s-au dezvoltat cristalele, de culori, forme, dimensiuni și de asocierile dintre minerale. Potrivit reprezentanților muzeului, unele dintre exemplarele păstrate la Baia Mare, prin raritate, perfecțiune, dimensiuni, parageneză au valoare de tezaur în patrimoniul cultural al României.

Piesele provin din zăcămintele de la Borșa și Vișeu, Băiuț-Țibleș, Cavnic, Șuior, Baia Sprie, Herja, Săsar-Dealul Crucii, Ilba, Nistru, Turț-Socea și Răzoare. Printre raritățile prezentate se află agregatele de cronstedtit de la Herja, considerate rarități mondiale, cuarțul „brăduț” de la Cavnic, ametistul de la Valea Roșie și minerale foarte rare ca semseyitul, fizélyitul, füloppitul, andoritul și klebelsbergitul, descrise pe baza eșantioanelor recoltate din minele regiunii Baia Mare.

Herja, mina mineralelor rare

Mina Herja, aflată în apropiere de Baia Mare, a fost cunoscută pentru zăcămintele de plumb, zinc și argint exploatate aici și prin spectaculoasele formațiuni minerale scoase la lumină din galeriile sale. Aici, pe o suprafață de un kilometru pătrat sunt cunoscute peste 260 de filoane, dintre care 67 considerate principale.

Aurul ascuns în Carpați: peste 2.000 de tone scoase în ultimele două milenii. Unde s-au aflat cele mai mari zăcăminte

În literatura mineralogică internațională, vechile eșantioane de la Herja sunt adesea etichetate, în mod eronat, ca provenind din Chiuzbaia, sat aflat la circa șapte kilometri nord-est de Baia Mare, pe unde se făcea accesul în exploatare. Mina mai este cunoscută de peste un secol pentru mineralele de stibină, considerate printre cele mai frumoase și bine cristalizate din lume.

Herja a fost considerată unul dintre cele mai importante zăcăminte de plumb și zinc din România, datorită concentrației ridicate a minereurilor. În partea superioară a zăcământului, și argintul fusese exploatat încă din secolele XVII–XVIII.

În 1935, revista economică Argus prezenta Herja drept una dintre marile mine de argint și plumb ale continentului și oferea detalii despre amploarea activității de aici.

„Mina Herja, exploatată de decenii, lucrează în condiţiunile cele mai moderne şi după metodele de raţionalizare şi producţie intensivă cât se poate de bine studiate. Această mină ocupă 400 lucrători, doi ingineri de mine, un inginer mecanic şi un personal tehnic şi administrativ bine pregătit”, nota revista Argus, în 1935.

Minereurile extrase conțineau zinc, plumb, argint și pirită și erau transportate printr-un funicular lung de 5,5 kilometri la uzinele din Lucaci, unde erau separate și concentrate prin flotație. Potrivit publicației, concentratele de plumb conțineau circa 25 de kilograme de argint la vagon.

„Mina Herja este una din cele mai bogate mine de argint-plumb din Europa”, concluziona Argus.

În 1972, artistul maramureșean Mihai Olos a coborât în mina Herja și îi dedica un amplu reportaj. El descria mina ca fiind o exploatare intensă, modernizată și mecanizată.

„A vorbi astăzi despre minerul adevărat înseamnă a vorbi despre un om calificat, într-o continuă perspectivă de avansare, un om care stăpânește mașini. A vorbi despre cineva care încarcă nu înseamnă a vorbi despre cineva care încarcă cu lopata, ci conduce o mașină automată. Săpat și încărcat automate, rampe de descărcare automate, galerii electrificate, aer condiționat sunt numai câteva din avatarurile moderne ale mineritului, continuu în extindere, continuu în perfecționare. La mina Herja toate acestea sunt vizibile și se îmbunătățesc de la an la an, de la zi la zi”, relata Mihai Olos.

Minerii lucrau în schimburi de șase ore, iar numeroși oameni din satele din jurul Băii Mari făceau zilnic naveta spre Herja. Cursele muncitorești ajungeau până la Băița de sub Codru, una dintre cele mai îndepărtate localități din care veneau lucrători la mină.

„La Herja nu se exploatează aur. Numai de la argint în jos, se spune. Dar totul devine aur, se mai spune. Mină de oameni”, scria Mihai Olos.

Bogăția ascunsă în filoanele Herjei avea însă și o altă formă. Cristalele și asociațiile minerale spectaculoase descoperite în subteran au transformat exploatarea într-unul dintre cele mai cunoscute locuri ale mineralogiei românești.

Aici a fost identificat pentru prima dată fizelyitul, mineral denumit după Sándor Fizely, profesor la școala de mine din Baia Sprie.

„Herja este localitatea-tip a fizelyitului, mineral descris pentru prima dată în 1913 de J. Krenner și denumit în onoarea inginerului Sándor Fizely. Cristalele prismatice pot ajunge la circa trei centimetri lungime, iar în 1999 au fost descoperite aici exemplare deosebit de spectaculoase, cu luciu metalic pronunțat”, arată baza de date mineralogică Mineralienatlas.

Tot din Herja provin numeroase eșantioane devenite piese de colecție: cuarț, calcit cu jamesonit sau siderit, semseyit, stibină, fluorină și spectaculoase sfere bicolore de calcit.

Comorile minerale din Munții Metaliferi

Alături de ținutul minier al Maramureșului, Munții Metaliferi ai Apusenilor au fost una dintre marile regiuni mineralogice ale României. Minele de la Săcărâmb, Certej, Gurabarza, Băița, Roșia Montană și alte exploatări din împrejurimile Bradului au scos la lumină, din cele mai vechi timpuri, aur și argint, dar și telur și minerale rare și prețioase. Toate au fost închise până la mijlocul anilor 2000.

Satul Săcărâmb, din Munții Metaliferi, a devenit faimos încă din secolele XVIII–XIX prin minele sale de aur și prin bogăția neobișnuită de minerale rare descoperite aici. Zăcământul a atras mineralogi, ingineri și călători din întreaga Europă și chiar de pe alte continente.

Resursa rară găsită în vechile mine din Apuseni. Ignorat mult timp, telurul a devenit strategic pentru industria viitorului

„În secolul al XIX-lea, specialiştii în minerit din întreaga Europă, chiar din Brazilia şi SUA, au cercetat cu atenţie strania aglomerare de elemente chimice adăpostite, în diverse combinaţii, de muntele cu acelaşi nume ca şi satul. El reprezenta, de altfel, un laborator mineralogic unic în lume: pe o suprafaţă de numai un kilometru pătrat au fost descoperite peste 100 de tipuri de minerale”, arăta Alexandru Pavel Tokar, autor al unei monografii dedicate Săcărâmbului.

Printre mineralele rare asociate zăcământului se numără nagyagitul, silvanitul, petzitul, krenneritul și muthmannitul, unele dintre acestea fiind descrise pentru prima dată în această regiune.

Faima mineralogică a Săcărâmbului era deja bine cunoscută la începutul secolului al XIX-lea. Mineralogul englez Edward Daniel Clarke, ajuns aici în 1802, era atras în special de telur și a cumpărat chiar el minerale și bucăți de telur, atât în forme cristaline, cât și masive.

„Unele specimene de tellurium sunt aşa de extraordinar de bogate în aur, că trebuie cântărite şi preţuite după proporţia de aur ce conţin”, relata Clarke. Cele mai valoroase minereuri erau păstrate sub cheie și sortate cu mare atenție înainte de prelucrare.

Câteva decenii mai târziu, călătorul englez John Paget aprecia atât bogăția exploatărilor, cât și interesul lor pentru mineralogi.

„Cantitatea de aur şi argint obţinută aici este considerabilă: nu mai puţin de 150 de mărci de aur şi 750 de mărci de argint pe an. Aceste mine sunt deosebit de interesante pentru mineralogi, fiind cele mai bogate în telur din Europa. Într-adevăr, aici a fost descoperit pentru prima dată acest metal. Tot aici am văzut un specimen de aur pur din Săcărâmb, sub formă de copac, pe care cred că mineralogii îi numesc arbori-aur”, afirma John Paget.

Minele de la Săcărâmb au continuat să fie exploatate până la începutul anilor 2000. Exploatarea Certej–Săcărâmb a fost închisă în 2006, după aproape trei secole. După închidere, o parte dintre construcțiile miniere au ajuns în ruină, iar numeroase galerii au fost închise.

Muzeul aurului din România se află la Brad

Unele dintre cele mai spectaculoase descoperiri din Munții Metaliferi pot fi admirate la Muzeul Aurului din Brad. Colecția cuprinde peste 1.300 de exponate din aur și peste 1.000 de eșantioane de minerale, cea mai mare parte a pieselor de aur provenind din minele din zona Bradului.

„Aur fin dispersat, liber sau concrescent cu alte minerale, lamele, filamente, dendrite, granule şi rarele combinaţii chimice naturale ale aurului cu telurul, între care silvanit şi nagyagyt, care s-au identificat pentru prima dată în lume în zăcăminte din Munţii Apuseni”, arată reprezentanții Muzeului Aurului din Brad despre formele păstrate în colecție.

Unele eșantioane impresionează prin formele lor naturale și au primit nume ca „Pana lui Eminescu”, „Balerina”, „Harta României”, „Feriga” ori „Șopârlele din aur”.

Unele dintre cele mai spectaculoase descoperiri au fost făcute în minele din jurul Bradului. Geologul Grigorie Verdeș relata că la Musariu aurul nativ apărea uneori în concentrații extraordinare:

„Spectacolul oferit de natură era fantastic. Pare de necrezut că este posibilă prezenţa atâtor forme, în care imaginaţia găseşte asemănări izbitoare de flori, plante, insecte, animale sau obiecte create de mâna omului”, arăta geologul Grigorie Verdeș, coordonator al volumului Extaz şi agonie în mineritul zărăndean.

În 1990, zece mine de aur mai funcționau în România, în Apuseni și regiunea Maramureșului. În anii următori statul român le-a considerat neviabile din punct de vedere economic, a deschis calea restructurărilor masive și disponibilizărilor și a oprit, în cele din urmă, activitatea, până la mijlocul anilor 2000.