Bonnie Tyler, cântăreaţa, cunoscută pentru hituri precum „Total Eclipse of the Heart”, „Holding Out for a Hero” şi „It’s a Heartache”, a decedat la vârsta de 75 de ani, anunţă BBC. În octombrie, artista urma să cânte la Bucureşti.

Bonnie Tyler FOTO: Profimedia
„Familia şi echipa lui Bonnie sunt profund îndurerate să anunţe că Bonnie a decedat în mod neaşteptat aseară într-un spital din Portugalia, ca urmare a bolii pentru care era tratată”, se arată într-un mesaj pe site-ul cântăreţei, scrie News.
Artista nominalizată la premiile Grammy urma să înceapă mai târziu în acest an un turneu european pentru a marca 50 de ani de la lansarea hitului său din 1976, „Lost In France”, care a intrat în topurile muzicale din întreaga Europă.
În luna iunie, artista în vârstă de 75 de ani a fost trezită din coma indusă în care s-a aflat timp de mai multe săptămâni, după o intervenție chirurgicală intestinală de urgență suferită la începutul lunii mai.
Reprezentanții artistei au adăugat atunci că speră ca Bonnie Tyler să își poată relua activitatea artistică în cursul anului 2027.
O carieră de peste cinci decenii
Bonnie Tyler este una dintre cele mai cunoscute voci ale muzicii internaționale. Artista a devenit celebră în anii ’70 și ’80 datorită unor hituri precum It’s a Heartache, Total Eclipse of the Heart și Holding Out for a Hero.
Recunoscută pentru vocea sa răgușită și stilul inconfundabil, cântăreața a continuat să susțină concerte și după împlinirea vârstei de 70 de ani. În ultimii ani, avea peste 50 de spectacole anual, în special în Germania, Elveția și Austria.