Marea Finală a primului sezon va fi difuzată de la ora 21:30, la PRO TV și pe VOYO, iar telespectatorii vor afla cine va deveni marele campion și câștigătorul premiului de 150.000 de euro.
În lupta pentru titlul suprem au rămas trei concurenți care au demonstrat determinare, rezistență și curaj pe parcursul întregii competiții: Vladimir Drăghia, Marius Alexandru (Dumbo) și Valentin Tănase. Doar unul dintre ei va reuși să cucerească trofeul primului sezon și să plece acasă cu marele premiu. De-a lungul competiției, concurenții au trecut prin unele dintre cele mai dificile probe sportive văzute într-un reality show de aventură. Trasee spectaculoase, condiții extreme, probe care au testat atât forța fizică, cât și rezistența psihică, dar și tensiuni uriașe între participanți au transformat fiecare ediție într-o adevărată provocare.
În această seară, finaliștii vor avea parte de cel mai dificil test de până acum: un traseu impresionant, construit special pentru Marea Finală, pe o lungime de aproape un kilometru.
Prezentatorul emisiunii, Daniel Pavel, promite un spectacol memorabil: „Este un traseu colosal, de aproape un kilometru, o călătorie fizică și emoțională ce va îmbina elemente din toate traseele de la Desafio de până acum”.
Finala promite suspans, adrenalină și emoții uriașe, într-o confruntare în care fiecare secundă va conta. După luni întregi de luptă, sacrificii și competiție intensă, cei trei concurenți rămași sunt pregătiți să dea totul pentru victorie. Cine va deveni campionul primului sezon Desafio: Aventura și cine va ridica trofeul mult râvnit? Răspunsul vine în această seară, într-o ediție spectaculoasă, difuzată de la ora 21:30, la PRO TV și pe VOYO.