Titular în poarta gazdelor, românul Ionuț Radu a fost integralist în partida disputată vineri seară.
Real Madrid a deschis scorul rapid, în minutul 11, prin Aurelien Tchouameni. Replica gazdelor a venit în minutul 25, când Borja Iglesias a restabilit egalitatea.
Ionuț Radu, aproape de o surpriză cu Real Madrid! Nota primită
După golul egalizator, jocul a rămas echilibrat pentru aproape 70 de minute. Celta a rezistat până în prelungiri, însă în minutul 90+4 Federico Valverde a marcat golul victoriei pentru madrileni.
Portarul român a avut o evoluție modestă între buturi, iar specialiștii de la Flashscore i-au acordat nota 5,9 pentru prestația din acest meci.
În urma rezultatului, Celta Vigo rămâne pe locul 6 în clasament, cu 40 de puncte. De cealaltă parte, Real Madrid a ajuns la 63 de puncte și s-a apropiat la un singur punct de liderul Barcelona, care are 64 de puncte, dar și un meci mai puțin disputat.