Colegiul National Militar Alexandru Ioan Cuza Constanta organizeaza prima editie a concursului de istorie Ion Moiceanu
0 16 minute o lună

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța organizează prima ediție a concursului de istorie

16 Apr, 2024 10:30


16 Apr, 2024 10:30

ZIUA de Constanta





347




Marime text

Miercuri,17 aprilie 2024, de la ora 14:00, Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța organizează prima ediție a concursului de istorie Ion Moiceanu.
 
Adrian Ilie, directorul Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, a declarat pentru cotidianul ZIUA de Constanța:
 

„Concursul este pentru elevii Colegiului și se află la prima ediție. Este organizat în colaborare cu Asociația Absolvenților Liceului Militar de Marină «Alexandru Ioan Cuza». Este o aducere aminte a personalității lui Ion Moiceanu, fost profesor al Liceului Militar de Marină din 1978 până în 1998. La concurs vor participa 20 de elevi, fiind selectat câte un elev din fiecare clasă. Vor fi acordate diplome, premiul I, premiul II, premiul III, mențiuni. Vor fi și premii în bani acordate de Asociația Absolvenților Liceului Militar de Marină «Alexandru Ioan Cuza». În timpul concursului, va avea loc o evocare a lui Ion Moiceanu de către nepotul său, Dorin Popescu”.

 
Concursul va avea loc în Aula „Petre Bărbureanu” a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.
 
Despre Ion Moiceanu
 
Profesorul Stoica Lascu îl portretiza pe regretatul istoric într-un articol denumit „Profesorul Ion Moiceanu – argeşeanul devenit dobrogean“, articol apărut în revista „Agora“ în iulie 2018, pe care îl redăm în cele ce urmează:
 
„Profesorul de Istorie şi publicistul Ion I. Moiceanu nu este prin naştere (19 octombrie 1944) dobrogean; s-a născut pe plaiurile argeşene, mustind de un autentic românism, la Rucăr (ca şi alt vestit profesor constănţean, Romulus Popa Bran, trecut zilele acestea, la 30 iunie, la cele veşnice: ar fi împlinit la 28 noiembrie viitor 85 de ani) – aici a urmat cursurile, la cea mai veche şcoală din Ţara Românească, apoi a frecventat licee din Câmpulung Muscel şi Piteşti (dragostea pentru istorie i-au sădit-o profesorii Dan Dănescu şi, mai cunoscutul în câmpul istoriografiei naţionale, Ion Hurdubeţiu). După absolvirea Facultăţii de Istorie din Bucureşti, va fi repartizat în Dobrogea – al cărui fiu adoptiv va fi din 1962, devenind cu timpul unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi dascăli de Istorie ai României de la Mare (are la activ şi numeroase diplome de merit, de „profesor evidenţiat”,  zeci de elevi evidenţiaţi la diverse concursuri şcolare şi olimpiade): a fost profesor la şcolile din Zorile şi Ciocârlia de Sus, la Liceul din Ostrov, director la Urluia, pentru ca din 1977 (când a luat Gradul Didactic I, fiind cel mai tânăr profesor de Istorie din regiune cu acest suprem grad profesional), prin concurs, să profeseze la Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa, iar după desfiinţarea acestuia, la Liceul Teoretic „Ovidius”.

În 1998, când autorităţile au luat hotărârea, „criminală”, de desfiinţare, profesorul Moiceanu a fost lancea prin care s-a încercat – în van, din păcate –, stoparea nefericitei iniţiative: „A fost, fără îndoială, o mare greşeală pentru îndreptarea căreia am făcut tot ce mi-a stat în putinţă, în calitate de preşedinte al Comitetului de iniţiativă pentru salvarea liceului. Am scris articole, proteste, am fost invitat la radio şi TV, am trimis plicuri documentare multora dintre trepăduşii guvernării, de la incapabilii Constantin Dudu Ionescu şi Victor Babiuc şi până la fost preşedinte Emil Constantinescu, am adunat părinţii elevilor, am suspendat cursurile, am organizat o grevă… Din păcate – se va consemna mai târziu profesorul Moiceanu –, totul a fost zadarnic, în faţa unor interese meschine şi a unora indivizi pe care istoria îi va condamna pentru hotărârile lor”. (Iată însă că, la două decenii distanţă, liceul re reînfiinţează, din anul şcolar 2018-2019!)

Dar nu doar simplu profesor, nu doar un transmiţător de date şi fapte a fost – şi este în continuare, prin prelegerile susţinute şi articolele publicate – dobrogeanul, putem să-i spunem aşa, de la Catedră – pe care a slujit-o  cinci decenii –, intelectualul profund şi consecvent angajat al apărării şi promovării valorile naţionale ale istoriei neamului său. El se numără, fără îndoială, printre profesorii-publicişti cei mai cunoscuţi şi prolifici ai Dobrogei, cu osebire a judeţului Constanţa – aşa cum au fost, la vremea lor, şi alţi confraţi ai săi, din învăţământul preuniversitar, precum Constantin Suceveanu (1922-1984) (preşedinte al Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România în perioada 1968-1972), regretatul Romulus Popa Bran (1933-2018) (şi dânsul preşedinte al Filialei, 1972-1986), Constantin Olteanu (1911-1985), Luca Duţu (1931-1997), Alexandru Popeea (1934-2016), Constantin Vitanos (n. 1943), Willy Wisoşenschi (n. 1946), Nataşa Peteu (n. 1956), Dumitru Şopu (n. 1948), Rodica Piţigoi (n. 1949) ş.a.
 
Mai mult decât aceştia, însă (şi ei, popularizatori ai istoriei), domnia sa este autor a sute de articole (aproape 550) inserate în presa constănţeană (şi nu numai) – a debutat în ziarul local „Dobrogea nouă” la 10 noiembrie 1973, cu Lecţia de istorie – autentic act de creaţie şi de educaţie patriotică a elevilor, articol de atitudine profesională ce ar merita şi astăzi a fi luat ca reper metodico-didactic şi conceptual. Arătând că se impune perfecţionarea metodelor de predare, dar şi a conţinutului lecţiilor, profesorul Moiceanu scria în urmă cu 45 de ani, între altele: „În afara corelării interdisciplinare (cu Geografia, cu Literatura, cu Artele plastice), există şi corelarea intradisciplinară care se poate realiza atât între istorie şi celelalte ştiinţe istorice (istorice şi nu auxiliare cum, din păcate, impropriu li se mai spune şi astăzi) cum ar fi epigrafia, diplomatica, numismatica, heraldica, arheologia, paleografia, genealogia, cronologia ş.a., cât şi în cadrul istoriei pure. Deoarece fiecare profesor de istorie cunoaşte modalităţile prin care se poate realiza corelarea între istoria pură şi celelalte ştiinţe istorice, considerăm că nu e cazul să exemplificăm. Trebuie precizat că şi corelarea în cadrul istoriei pure se poate realiza atât pe linie verticală, cât şi pe linie orizontală.

Corelarea pe linie verticală, de exemplu, la lecţia «Unirea Transilvaniei cu România…» se poate face astfel: actul de la 1 Decembrie 1918, cu adânci semnificaţii în istoria poporului român, realizat prin voinţa unanimă a maselor populare, dar în care rolul de hegemon l-a avut totuşi burghezia naţională (acest aspect ar trebui abordat cu mai mult curaj în lecţie /subl.n./) a fost rezultatul luptei de secole a poporului nostru pentru întregirea teritoriului său; legăm unirea de încercările, deşi nereuşite, ale lui Litovoi, Iancu de Hunedoara şi Ştefan cel Mare, de marea operă istorică realizată de Mihai Viteazul la 1600, de Unirea Moldovei cu Ţara Românească sub Al.I. Cuza, de lupta românilor din Transilvania şi vechea Românie, pentru realizarea dezideratului naţional, de ceea ce a însemnat procesul istoric de la 1 Decembrie 1918 pentru destinele României.

Corelarea pe linie orizontală se face între istoria românilor şi cea universală. De exemplu, atunci când vorbim elevilor despre obştea sătească la noi o putem lega de cea germană, scoţând în evidenţă asemănările şi deosebirile existente, sau, atunci când vorbim despre centralizarea realizată de Mihai Viteazul, putem întreba elevii cum s-a realizat centralizarea statelor în Apusul Europei? Prin acest procedeu îi putem facem pe elevi să înţeleagă mult mai uşor raţiunea care a condus la introducerea unor lecţii de istoria patriei în cursul de istorie universală şi invers, îi determinăm să realizeze legături cauzale între diferitele evenimente istorice, îi ajutăm să-şi formeze a gândire cu adevărat istorică, îi facem coparticipanţi la procesul proprei lor deveniri. Am prezentat numai câteva modalităţi de realizare a corelării în ambele sensuri, cu speranţa ca fiecare profesor de istorie va căuta noi exemple şi le va aplica la diferite ore, prin care să facă dovada unor autentice acte de creaţie şi de educaţie patriotică a tinerei generaţii.

În încheiere două observaţii: 1.Profesorul de istorie trebuie să fie zilnic pe scenă, dar cu condiţia să nu joace teatru. 2.El să fie mulţumit numai atunci când, ieşind din clasă, citeşte pe feţele elevilor lui tristeţea că lecţia de istorie s-a terminat”. Un pedagog şi educator cu o asemenea viziune clară asupra menirii Istoriei în viaţa contemporană,a mijloacelor de a o aduce la sufletul mai ales al tinerilor, avea să se declare împlinit la capătul carierei didactice: „Sunt fericit atunci când la ieşirea din clasă citesc pe feţele elevilor mei regretul că lecţia de istorie s-a terminat, dar mai avem speranţa că mai vin şi altele. Totdeauna am considerat – mărturisea dăruitul slujitor al muzei Clio într-un interviu apărut în octombrie 2004 – că predând cea mai gingaşă disciplină dintre toate numită pe bună dreptate Regina ştiinţelor care are cele mai multe valenţe formativ-educative, trebuie să fac, din această ştiinţă pe care am iubit-o şi am slujit-o cu întreaga mea pasiune, un vaccin împotriva bolii sugestiv intitulată de sociologul american Alvin Toffler «şocul viitorului» (…). Toate succesele obţinute s-au datorat şi crezului că profesorul, mai ales cel de istorie, trebuie să fie zilnic pe scenă, dar să nu joace teatru (subl.n.). El trebuie să fie forţa care arzând să lumineze minţile şi să încălzească sufletele deopotrivă”.
 
În câmpul scriiturii educativ-instructive şi naţional-culturale cu caracter istoric, profesorul Moiceanu s-a impus prin consecvenţa demersului său de slujitor al lui Clio, prin forţa argumentului istoric narat prin fraze lungi şi bogate stilistic, prin sugestivele formulări şi plasticele sintagme, prin claritatea expunerii şi neechivocul opiniilor; parte a publicisticii sale istorice a fost adunată în urmă cu aproape un deceniu în volumul sugestiv intitulat Pagini din istoria adevărată a poporului român (predată şi publicată). [Cuvânt înainte: Costache Tudor, Debut editorial ce confirmă vocaţia şi stăruinţa istoricului], Editura Dobrogea, Constanţa, 2009, 360 pp. Câteva dintre titlurile articolelor sale sunt elocvente în acest sens (volumul este împărţit în patru segmente tematice: Din Antichitate-n Contemporaneitate, Un Ev Mediu românesc tumultos, România pe calea modernităţii, Aspecte, momente şi personalităţi din istoria contemporană); cum se arată a fi:  Din istoria noastră îndepărtată – Latinitatea noastră a început aici, la Malul Mării, Ovidiu Publius Naso – marele nostru strămoş de limbă, de scriere şi de sânge – poetul nostru ca şi Eminescu, Un titan al creştinismului la Dunărea de jos – Dinosie cel Mic (Smeritul) şi reputaţia lui internaţională, Posada, strălucită biruinţă românească, Constantin Brâncoveanu – o statuie vie dăltuită în piatră, Al.I. Cuza, izbăvitorul neamului românesc, Atunci când Ţara l-a chemat, Ţăranul român a devenit soldat!, Războaiele balcanice au fost o soluţie, o necesitate istorică sau un compromis?!, De la Ţărmul Mării la Alba Iulia – aceleaşi sentimente, aceleaşi idealuri, Nicolae Iorga, un savant de renume mondial şi o crimă abominabilă săvârşită la adăpostul întunericului, Odiosul Dictat de la Viena, o funestă eroare anulată de istorie, De ce l-aţi împuşcat pe Mareşal?

În suita zecilor de articole, să menţionăm şi cele – incluse în volum – dedicate istoriei pământului românesc, oamenilor dintre Dunăre şi Mare: Latinitatea noastră a început aici, la Malul Mării, Dobrogea – vatră strămoşească, parte integrantă a spaţiului carpato-danubiano-pontic, Dobrogea în contextul evoluţiei complementare a tuturor provinciilor istorice româneşti, Dobrogea şi dobrogenii în vâltoarea evenimentelor României moderne, Dobrogea reîntoarsă acasă – revenirea ei la Patria mamă: „Scriu despre Revenirea Dobrogei acasă pentru că, în primul rând, de la începutul serialului «Din istoria Dobrogei» mi-am propus să abordez sistematic evenimentele tratându-le într-o ordine cât de cât cronologică, iar în al doilea rând o fac pentru că nu vreau să se mai întâmple situaţii – scria, cu un neechivoc tuşeu critic, în primăvara anului 2002, „angajantul” şi consecventul dăltuitor de conştiinţă românească în sufletele tinerelor generaţii –, când autorităţile locale şi naţionale au fost indolente, nepăsătoare şi absente de la aniversare unei (sper să nu greşesc) sărbători naţionale care are loc pe 14 noiembrie (Ziua Dobrogei – marcată, prin hotărârea Parlamentului, ca sărbătoare naţională din anul 2015 – n.n.), sau pe 23 noiembrie (ziua în care autorităţile civile şi militare au intrat în oraşul Constanţa, pe care subsemnatul a propus-o, la începutul anilor ’90 ai secolului trecut,  oficialităţilor să fie consacrată drept Ziua Constanţei, Ziua Recunoştinţei Constanţenilor – n.n.) în fiecare an, când doar Societatea de Ştiinţe Istorice din România. Giliala Constanţa, Asociaţia Culturală Pro-basarabi şi Bucovina şi Alianţa Civică, filialele Constanţa, îşi aduc aminte de această sărbătoare şi o omagiază cu propriile lor forţe şubrezite de dezinteresul autorităţilor locale şi naţionale”.
 
Profesorul Ion Moiceanu a decedat în data de 14 iulie 2022.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Mentor pentru generații de elevi, profesorul Ion Moiceanu a trecut la cele veșnice

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *